Despre Dobrogea cu nostalgie, dragoste şi speranţă ...
  • Imaginea anterioară
  • Prezentare generală
  • Urmatoarea imagine
BALCIC - ORASUL PICTORILOR

Reportajul meu incepe cu povestea unei broaste testoase. Da. O broasca testoasa de o marime neobisnuita, care a avut inspiratia sa strabata soseaua Mangalia-Balcic tocmai in momentul in care un automobil hodorogit - mai mult o intentie de vehicul - ne ducea spre "Cetatea pictorilor".

Insotitorul nostru Danieliuc, pescar din Comorova. s'a crezut dator sa opreasca masina, sa prinda broasca care incerca sa se ascunda in santul din marginea drumului si sa ne povesteasca o suma de nazbatii din viata acestei blajine taratoare.

Intre altele Danieliuc povesti intamplarea unei asemenea broaste care se cuibarise in preajma "punctului pescaresc" Comorova si care isbutise sa faca o adevarata piraterie furand si mancand peste proaspat. Cine ar fi putut banui ca o broasca testoasa "de uscat" are asemenea "apetituri" si ca, mai ales, stie sa fure cu atata indemanare, incat sa n-o simta nimeni?
- Cand am descoperit cuibul hotoaicei - adaoga lipoveanul - i-am gasit si complicii, o colonie intreaga de broaste ascunse in scorburile de sub mal. Ar fi meritat sa le ucid ca pe puii de scorpie. Dar mi s-a facut mila si intr-o buna zi le-am "daruit" unui carutas care mergea spre Balcic.

Dupa cateva luni, spre uimirea mea, am gasit aceiasi colonie in acelasi loc. Am crezut ca sunt alte broaste. Cum un tovaras pescar mi-a spus ca broasca testoasa "cunoaste locul"  si ca. chiar atunci cand se indeparteaza, ea se intoarce la "cuib". Am incercat si eu sa ma conving: am gaurit carpacea tuturor "hotoiacelor" pe care le-am aruncat la departare de cativa kilometri de Komorowo...
Au trecut, ce e drept, aproape sase luni, fara ca musafirii sa apara. Pana intr-o zi cand, spre uimirea mea, am constatat ca vreo 4-5 se instalasera in acelasi cuib. Erau broaste testoase cu carapacea gaurita.

Cand am ajuns la Balcic - oraselul multicolor de veche si ciudata asezare, stralucea in bataia soarelui arzator.
Oameni si animale, tolaniti in portile cascioarelor orientale, dormitat cu ochii intredeschisi, senini si fericiti...
Doar un grup de copii jucausi la o raspantie, cat mai tulburau superba liniste a acestor fericiti locuitori, carora natura le-a harazit un pitoresc fara asemanare...
Am admirat indelung frumusetea acestui binecuvantat si linistit  colt in care Orientul isi picura la nesfarsit capriciile; in care, o bizara imerechere de case, strazi si stradele infipte intr-un piept de deal, in etaje, alcatuieste o pitoreasca panorama....
Un colorit vioi in contrast isbitor cu ritmul somnolent al vietii de toate zilele, imprumuta decorului acel unic pitoresc care a ispitit si inspirat atatia pictori....

In tovarasia lui Danieliuc am colindat catva timp Balcicul si imprejurimile. M'a impresionat - in deosebi - "cartierul tataresc", o minuscula si arhaica asezare in care n'a pasit niciodata picior de "strain" ...
Pescarul din Comorovo mi-a aratat in treacat, casa in care s-a nascut Ghirahi - tataroaica jumatate femeie, jumatate peste - o dansatoare despre care legenda povesteste atat de multe, incat un scriitor ar putea ticlui un roman.
- O sirena?
- Poate ca da. Lucru sigur ca Ghirahi, a jucat pe vremuri un rol de seama in viata bastinasilor. Batranii spun ca fata se nascuse din "blestemata dragoste" a unui marinar pripasit prin partea locului, care a rapit intr'o zi, pe cea mai frumoasa dintre tataroaice... Ghirahi purta in ochi focul  care pironea locului pe cel care cuteza sa-i priveasca: doi carbuni aprinsi pe care un singur om l-a inteles. Fata cu obraji catifelati dansa cum nimeni alta n'a dansat vreodata: un dans care vrajea... Cand tatarii furiosi, incercau s'o strapunga cu cutitele, Ghirahi ii dezarma cu dansul ei fara asemanare...
- Dar cum putea dansa "sirena"?
- O alta legenda spune ca de dragul marinarului, Ghirahi s'a prefacut intr'o noapte in "sirena"... Sirena Balcicului a trait o viata ciudata.

La "cafeneaua mica" un grup de pictori si de scriitori, discuta sgomotos.
Cineva l-a adus pe Demir,  dansatorul, un "tip" al Balcicului, - eroul unui senzational roman de dragoste.
Demir povesteste...
Povestea lui de dragoste este mai interesanta de cat dansurile exotice pe care le exhiba si cu care fura ochii vizitatorilor.
- Hai Demir danseaza ...
Si Demir, automat, incepe repertoriul pe care il repeta ca un manechin imbracat turceste.
La sfarsit rade. Rade cu pofta. Atunci i se vad dintii de fildes contrastand cu bronzul intunecar al fetei.  Un tip expresiv al Balcicului de astazi.
Demir a pozat in fel si chip pictorilor. De aceea poate, are o mare simpatie pentru acesti "vilegiaturisti  entuziasti" care stau cu lunile, care-l cinstesc cu vinaturi si-i ofera mancarica buna.

Sus, pe "drumul Reginei", spre palat, tovarasul meu de drum - pescarul din Comorowo, istoriseste molcom, "povestea unei stanci".
- Colo, in pieptul malului, stanca cu chip de om, pe care o vezi ridicandu-se semet, mai inalta decat toate celelalte, marturiseste drumetilor legenda unei fecioare ... Zuhi - fata soarelui - care s-a nascut din spuma marii... Pe vremea aceea Balcicul avea o singura coliba pe care o stapanea un frumos pescar.
Zuhi stapanea tarmul si marea. Canta si se juca cat  e ziua de mare. Canta mai frumos de cat privighetoarea.

Zuhi fata soarelui si a marii crescu in castelul ei facut din sideful scoicilor, pe care singura si  le  adrunase, ani dearandul...
Cand pescarul .cobora la mal, pe inserate, Zuhi asunsa in castelul de scoici, canta..Legenda spune ca. Zuhi aduna cu cântecele ei atata vanat In plasele si navcadele pescarului, im cat nu-l putea duce..
Pescarul indragostit de cantecele misterioase care porneau din adâncul  malului, isi stramuta coliba pe tarm.
Cand vazu., in cele din urrna, chipul de fata care purta ceva din frumusetea valurilor si din maretia soarelui, se indragosti la nebunie...
La aparitia primului om pe care-1 vedeau ochii ei arzattori, Zuhi salbateca fugi... Mai apoi, se indragosti siea de pescarul voinic si frumus ca un Fat din poveste.
Dar In clipa in care indragostitii îsi sorbeau o prama si nevinovata sarutare, apa marii se tulbura  din adâncuri. soarele se intuneca. si de sub un nor de cernealá, un fulger sträpunse inima fetei. Zuhi se prefacuse in stanca...
Multa vreme pescarul a scaldat cu lacrimi stanca mortii .care-i inghttise intr'o clipita toata fericirea vietii.

Pe inserate Balcicul este si mai .frumos. Luminile panoramei par licurici care semnalizeaza märia misterele povestilor de dragoste.. ,
Oamenii, casele, strazile au capatat eatä culoare, asemenea decorurilor de teatru, in lumina schimbätoare a reflectoarelor...
Undeva, departe, un glas cristalin pe care-l ingana mandolina, canta un eartec de deanult...
Canta, poate, Zuhi, din adancuri, cantecul durerii.

ION TIC
Ilustratiunea Romana, 2 Septembrie 1936
aurel

Imaginea 93 din 93 (20.04.2018) - original