Despre Dobrogea, cu nostalgie, dragoste şi speranţă ...
  • Imaginea anterioară
  • Prezentare generală
  • Urmatoarea imagine
ANEXAREA DOBROGEI - (Timpul - 19 august 1878)
articol scris de M. Eminescu

Într-adevăr, încă în vremea lui Herodot, Dobrogea era stăpînită de geţi, cari, îngemănaţi într-un singur stat cu dacii, ţineau amîndouă malurile Dunării. În vremea lui Cezar Dobrogea e în mînile românilor, iar dacii şi geţii trecuseră de mult dincoace de Dunăre şi se aşezase definitiv aicea. Pe timpul împăraţilor Dobrogea era populată, în oraşe, de comercianţi greci, pe şes, de sciţii plugari şi făcea parte din provincia Moesia inferioară. Poate că în vremea aceasta a fost epoca dezvoltării celei mai mari a provinciei. Cosmografia anonimului din Ravenna, o compilaţie din veacul al 7-lea după Crist, dar a cărei autenticitate e fără de nici o îndoială, ne citează oraşele Dionisopolis, Bisoi, Timum, Tirissa, Callatis, Stratonis, Tomis (locul de exil al lui Ovid), în fine Istriopolis, toate colonii greceşti de negoţ (Cf. Ravennatis anonymi cosmographia, IV. 6) iar Pliniu bătrînul citează ca oraşe scitice Afrodiaias, Libistos, Zigere, Borcobe, Eumenia, Parthenopolis, Gerania. Pe itinerariul lui Antonin numărăm de la Silistra (Durostoro) pînă la Noviodunum (Tulcea) şase oraşe mai însemnate ; Transmarisca (Turtuoaia), Capidava, Carso, Cio, Beroe, Troimis; iar de la Novoiodunum (Tulcea) pînă la Callatis (Mangalia?) două oraşe : ad Salices şi Tomi[s] (Küstengè ? ?). Daca mai adăogăm încă o parte din oraşele Mesiei inferioare tot la Dobrogea, vom avea însemnatul număr de 20 de oraşe în acea provinţie, dintre cari cele mai multe a pierit fără de nici o urmă. Rămîind moştenire împărăţiei Răsăritului, Dobrogea a fost cutreierată, ca şi Principatele româneşti, de roiuri de popoare, de huni, avari, pecenegi, cumani şi în fine de tătari. Într-adevăr, pe la începutul veacului al XI-lea, cumanii sau polovţii, un neam fino-tartaric, îşi părăsi aşezarea de lîngă Volga şi ocupă ţările române, din cari au gonit pe chazari şi pecenegi. Cumcă în veacul al unsprezecelea, cu mult în urma venirii bulgarilor, stăpînea în Dobrogea pecenegii se dovedeşte prin multe nume actuale de pîrîuri şi localităţi. Scoşi au fost pecenegii de cumani, aliaţii viguroşi ai Asanizilor contra Bizanţului. În fine, în veacul al treisprezecelea, epoca fondării principatului Valahiei, cumanii sînt scoşi din ţară de către tătari, cari se aşezară cu predilecţiune în Dobrogea si sînt pînă azi acolo. Existenţa lor în acele părţi îl face pe Mircea I să se numească, prin crisoave, în toată forma, domn al ţărilor tătăreşti. Astfel provincia a fost stăpînită succesiv de toate roiurile de popoare barbare care a trecut prin ţările noastre, deşi această stăpînire n-au întrerupt continuitatea de drept a împărăţiei bizantine, care-şi mănţinea garnizoanile şi organizaţia provincială mai cu seamă în oraşele ţărmurene şi în olatele mai mult puţin întinse ale acelor oraşe. Cu succes au fost luate oraşele ţărmurene de către Asanizi, pe cînd şesul însuşi pare a fi rămas tătăresc. De la tătari a luat Mircea, domnul ţărilor tătăreşti, Dobrogea, de la Şişman Vidinul şi malul drept pînă la Silistra şi le-a şi ţinut toate acestea, pînă ce la 1413 sultanul Mohamed I, ocupînd cetăţile româneşti Isaccea, Silistra şi Giurgiul, precum ocupase Nicopolul şi Vidinul, puse capăt domniei Basarabilor pe malul drept al Dunării. În vremea lui Mircea populaţia Dobrogei se vede a fi fost în majoritate tătărască.

În vremea migraţiunii popoarelor, deci şi în vremea venirii bulgarilor cît şi mai tîrziu, atît Dobrogea şi ţările române se considerau ca aparţinînd împărăţiei bizantine şi anume Ţara Românească şi Moldova făceau parte, adesea numai nominală, din Mesia inferioară. Anonimul din Ravenna zice :

Asemenea peste fluviul Dunării sînt următoarele cetăţi ale Mesiei inferioare; Porolissos etc., între cari Sacidaba, Ponti Aluti, Romulos, Zarmisegethusa ş.a. cari, după tabla Pentingeriană şi după Ptolomei, se află fără contestare dincoace de Dunăre.

Urmaşi ai dacilor şi romanilor şi cei din urmă posesori ai Dobrogei înaintea cuceririi prin Mohamed I, dreptul nostru istoric este întemeiat; dar sprijinul cel mai bun al acestui drept sînt împrejurările chiar.

Într-adevăr, petiţiunile uniforme ale bulgarilor din Rumelia, cari declară că nu vor a trăi alături cu mohametanii, şi că or unii or alţii trebuie să iasă din ţară, aprobarea indirectă a acestor petiţiuni cuprinsă în răspunsul principelui Dondukof-Korsakof ; vestita programă

despre organizarea Bulgariei, trimisă din Belgrad cătră „Norddeutsche Allgemeine Zeitung”, în care se stabileşte confiscarea averilor geamiilor şi vînzarea cu toptanul şi pe preţuri de nimica a bunurilor imobile ale musulmanilor din Bulgaria, toate acestea sînt de natură a face pe mohametanii din Dobrogea să piardă orice gust de a fi lipiţi de o provincie în care majoritatea generală ar estermina majoritatea locală.

Dar daca dreptul nostru istoric şi împrejurările sînt îndestul de puternice faţă cu Bulgaria şi cu alte puteri, lucrul nu stă tot astfel faţă cu chiar populaţia Dobrogei. În privirea acesteia maxima jus posterius derogat priori e-n vigoare. Locuitorii Dobrogei sînt adevăraţii proprietari ai ei şi dreptul nostru istoric alături cu posesiunea lor de fapt se poate compara cu un hrisov vechi domnesc alăturea cu proprietatea reală, mai ales cînd n-a fost acest drept istoric cauza intrării noastre în război, mai ales cînd am declarat că nu trecem Dunărea ca să cucerim.

Afară de Delta Dunării şi insulele, care sînt incontestabil ale noastre, căci ne-au fost hărăzite şi prin Tratatul de la Paris şi se ţin de noi prin chiar natura teritoriului, apoi, fiind nelocuite, nu ne impun datoria de-a ţine seamă de voinţa legitimă a altuia, celalalt teritoriu al Dobrogei îl primim într-adevăr, dar numai c-un titlu veritabil de drept, cu consimţămîntul populaţiunilor.

Imaginea 4 din 52 (15.09.2017) - original



0 Comentarii

Toate câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
9999
Anunţă-mă când apar comentarii noi