Despre Dobrogea, cu nostalgie, dragoste şi speranţă ...
  • Imaginea anterioară
  • Prezentare generală
  • Urmatoarea imagine
Hora din Cartal

Vulturu (în trecut Cartalu/ Cartal, în turcă Kartal=Vultur) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Constanța, Dobrogea, România. Se află în partea de nord a județului, în Podișul Casimcei, la 80 km de Constanța. Prima atestare documentară a acestei localități datează din 1854, din data de 14 ianuarie.

Printre primele mele amintiri din copilarie, una se leaga de acest sat, la o nunta a rudelor bunicului care era originar al locului. Imi amintesc de norul imens de praf creat pe ulita satului de masina, de curtea generoasa si umbrita de nuci batrani aparand-o de arsita verii, de casa alba stralucind in soare, de muscatele din ferestre, de puhoiul de vegetatie din jurul casei, de iepurii si gainiile care populau curtea imprejmuita din spate si nu in ultimul rand, de oamenii voiosi si prietenosi, imbracati in straie de sarbatoare deosebite. Se petrecea undeva in a doua jumatate a secolului trecut si era prima mea intalnire cu satul romanesc, pe care am pastrat-o ca pe o amintire paradisiaca.

In 1908 Pompiliu Pârvescu scrie lucrarea intitulata "Hora din Cartal", prima din seria de culegeri şi studii din viaţa poporului românm initiata de Academia Română, volum cu istorisiri din viaţa ţăranilor dunăreni...
Cateva ghicitori din culegere:
Belit şi mâncat Şi sbeară prin sat.
(Cimpoiul)
Am o roata boaca,
Si grumazul soiu barloiu,
Cand graieste talmaceste.
(Scripca)

Referitor la zona respectiva, cateva cuvinte despre limba vorbita...

...graiul dician (sau dobrogean) este vorbirea tradițională, azi dispărută, a populației românești vechi din Dobrogea înainte de alipirea acesteia la Regatul României în 1878. Acest grai avea, conform studiilor lui George Vâlsan și ale altor lingviști[1], puternice influențe grecești și turcești, dar deasemenea ardelenești și moldovenești, din cauza „mocanilor” ardeleni și românilor din Bugeac instalați cu turmele lor în Dobrogea în decursul secolelor trecute[2]. După 1878, odată cu înmulțirea școlilor românești în Dobrogea și cu afluxul de locuitori români veniți din restul țării, graiul dician s-a contopit cu cel muntenesc și în final cu româna literară „ausbau” în decursul secolelor XIX și XX.

Denumirea de dician este tradițională pentru localnicii români dobrogeni dinainte de 1878, dar nu se știe cert de unde se trage; Vasile Pârvan și George Vâlsan au presupus că etimologia ar putea fi numele cetății Vicina, menționată în sursele medievale și sediu al perihoretului (περιχωρήτης) Iachint de Vicina (primul metropolit al Țării Românești). Nu se știe precis unde era situată Vicina: unii autori o localizează sub Tulcea actuală, alții în preajma Isaccei, alții la Măcin. Singurul lucru cert este că vechii români dobrogeni au conviețuit în permanență cu alte naționalități: pecinegi, comani, tătari, greci, bulgari, turci, cerchezi, lipoveni... și că au avut dintotdeauna, mulțumită oieritului, legături cu ceilalți români.

În prezent, în vocabularul dobrogenilor mai există cuvinte nefolosite de restul românilor, precum „buhalcă”, „ciortan”, „ghionder”, „ciușcă” sau „ceair”.

Imaginea 7 din 52 (22.09.2017) - original



0 Comentarii

Toate câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
9999
Anunţă-mă când apar comentarii noi