Despre Dobrogea, cu nostalgie, dragoste şi speranţă ...
  • Imaginea anterioară
  • Prezentare generală
  • Urmatoarea imagine
LA DRUM

Prin cate locuri am colindat, unele pline de maretie, maretie apasatoare, cum ar fi prin potecile muntilor in vanatorile mele, sau prin regiunile paduroase ale dealurilor, unde mi-am leganat visele si toatä ccpilaria, nici un colt de pamant nu mi s'a alipit mai mult de suflet ca pämantul dobrogean. Si totusi, fära sa-mi para curios, nu ori-ce fire se poate alipi de acest pamant.

-Ce gasesti tu p`aici m'a intrebat intr'o zi un prieten- pe aceasta bucata de tara, batutä de vant si cu fata pamantului ondulata ? in acest colt de lume in care numai un sarman rege Lear ar mai putea fi incoronat ?!.

Zorii de aur ai diminetii ma chiama la drum. Spui tatarului meu sä inhame caii, cari bat sgomotos in grajd si rontae ovazul ; si tatarul, mai voios ca intotdeauna, incarca cu fan uscat si mirositor caruta ferecatä si unsä de cu seara. Caii necheaza stransi in hamuri sí, afundat in fan, pornesc la drum, imbatat de aerul racoros al celei mai frumoase dimineti de Mai.

Ies prin bariera orasului si inaintea mea se intinde covorul inverzit al holdelor de grane, pätat de rosul aprins al macilor si albastrul cicoarei, de par'ca fasii de purpura si fasii de cer s'au desprins din nu stiu ce stindard zdrentuit.
Ca un sol al acestui pamant iubit, mä vad purtat peste dealuri si ponoare, ocolind transee, urcand si coborand coastele usoare ale drumului fara sfarsit.
- Astäzi sunt al tau, al tau si al meu ! Sant frate cu iarba, cu dropia, cu focul din picioarele si närile cailor, cu tine de-avalma, pämant dobrogean !
Al tau sant astazi ; in madularele tale, in seva buruenilor Vorbesc prin sasaitul tantarilor si al miilor de greeri si gandaci ; m'aplec si ma räsfát in bataia vantului!
Ce dor ma cheama sa ma topesc in pamantul tau manos?

Tatarul, tovaräsul meu, lasa haturile in voie si fericit si el ca si mine, prinde a canta un cantec tataresc.Ciocarliile isi iau sborul dinaintea carutei si graurii in stoluri se'nnalta si cobor din grane sau fanete. Cate un drumet fereste din cale, se opreste si se uita in urma noastra ; cate o caruta tatareasca scapara in aceiasi goana pe langa noi.

Din varful unei pante de drum se vad in zarea alba siluete intunecate de pomi si printre ele, se lämuresc acoperisuri de case.
-Abdulah ! zice tatarul, intorcandu-si capul spre mine.
-Abdulah ! raspund.
Din nou coboram si satul dispare.
Pe aripi de vant vine pana la noi, In rastimpuri,latrat de caini si nu de departe sunet de talangi si behait de miei.
Inca un deal si o vale si iata-ne in Abdulah (n.m. Potarnichea, Constanta)
e de-asupra noastra. Hanul de la marginea satului sta inchis, cu ferestrele oblonite. Masini vechi de treerat stau de-a valma cu pluguri si seceretori, intr'o curte larga, plinä de burueni. Un caine latra dupa noi ; copii fug din drum. Strabatem satul in mers potolit. La esirea din sat este un put cu ghizduri de piatra, umbrit de bälarii. Ne oprim. Tatarul sare din caruta, scoate capestrele cailor, isi ia galeata, pe care o leaga cu o fringhie si-i da drumul in put.
Plecat pe marginea ghizdului, trage cu mainile-i vanjoase, cu miscari repezi, galeata, care apare leganandu-se, lasand sa cada picaturi lungi si reci.
Caii intind nerabdätori capetele spre galeata si, cu sorbituri prelungi, o golesc in cate-va clipe.

Ma intind in caruta pe fanul asezat si cu mainile pe dupa cap privesc cerul senin. Inchid ochii. Trupul incepe a se desmorti si o odihna placuta ma coprinde.
Si cum stau asa, o melodie molcoma si dulce, cu cuvinte intr'aripate, care cresc din ce in ce mai lamurit, mai sonor, imi farmeca auzul:

Sus e luna, jos e norul,
Departe-i mandra cu dorul;
Departe-i mandra, departe ;
Doua, vamuri nè desparte ;
Doua vämuri si-un deal mare,
De nu poti trece calare.
Dar nu-i vina calului
Nici a potcovarului,
Ci e vina mándrei mele
C'a pus casa 'ntre valcele.

Cantecul se aude tot mai aproape, tot mai limpede, deodatä inceteaza.
Mä ridic.
O fata svelta, cu fata bronzata, vine la put ca sa-si adape caii. Scoate din bälarii o gäleata. Tätarul meu ii ia galeata si vrea s'o ajute.
Rezematä de cel mai baträn dintre cai, priveste la miscarile iuti ale tatarului.
O intreb :
- Cine te-a invätat sä canti asa de frumos ?
Ea ridia ochii spre mine, apoi ii lasa 'n pämant :
- Cine sá ma'nvete ?
- De unde esti ?
- Dup'aici!
- Ai cui sunt caii ?
- Ai mei.
- Mai sunt p'aici fete asa de frumoase ca tine ?
Ea scoate un chiot, se 'ntoarce si fuge. Caii ei, cu setea potolita, smulg linistiti din buruenile de langa put; ea rupe o buruiana si dä dupa ei ; iar când se depdrteaza, incepe iar sá cante.
Tätarul e gata. Caruta e smulsä din loc si pornesc inainte, urmärit de chiotul tineretii, prin ierburile inalte, cu miros tare, ale stepei, departe de lume, departe .....
Caci acesta este drumul ce l-am ales in viatä.

DR. GEORGE ULIERU 1921

Imaginea 21 din 52 (14.10.2017) - original



0 Comentarii

Toate câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
9999
Anunţă-mă când apar comentarii noi