Despre Dobrogea, cu nostalgie, dragoste şi speranţă ...
  • Imaginea anterioară
  • Prezentare generală
  • Urmatoarea imagine
România, ţară de hotar între creştini şi turci - James O. Noyes 1857
Calatorie prin Dobrogea

Am plecat devreme din Bazargic. Harabaua urca deja drumul serpuit pe panta din estul orasului spre platoul care se intinde catre Euxin. Era o dimineata proaspata de toamna. Un vant racoros se strecura dinspre Balcani si sangele imi palpita de o viata mai dulce si mai curata ca niciodata.

La poarta orasului am trecut pe langa o veche fantana turceasca, ce te ducea cu gandul la vremurile trecute ale Islamului. Acolo se adunase un grup de fete vesele cu brate dalbe, care au fugit cand ne-am apropiat. S-ar putea sa fi fost naiadele fantanii. Nici Melpomene sau Thalia nu ar fi alergat mai gratios pe pasunea inrourata.

Am vazut de multe ori baieti turci la fel de frumosi ca Astianax. Copiii otomani din ambele sexe sunt adevarat remarcabili pentru frumusetea lor, ca si pentru dragalasenia si demnitatea purtarii lor. Acestea din urma deriva dein faptul ca sunt crescuti in harem. Tatal nu prea participa la educatia copiilor si nu prea se intereseaza in privinta aceasta, iar tanara minte este incredintata cu totul blandei influente a iubirii materne, care este neobisnuit de puternica in societatea orientala, pentru ca viata femeilor este izolata intr-o sfera ingusta si exclusiva. Afectiune filiala si cea materna, pastrate pe viata si manifestate emotionant cu orice ocazie, sunt rezultatele acestei educatii.

Datorita adaosului puternic de sange circazian si in mai mica masura, grecesc, turcii sunt poate, tipul cel mai perfect al rasei umane. Lipsa de framantari politice sau morale, scutirea de grija afacereilor si acea fericita combinatie de miscare si repaus in aer liber, atat de iubita la turci, conduc la sporirea frumusetii barbatesti si sunt foarte favorabile longevitatii. Musulmanii printre care am fost, oameni tacuti si sculpturali, cu gratioase barbi si cu vestmintele curgatoare ale orientalilor, combinau atitudinea demna a unui atenian din antichitate cu magnifica gravitae a unu senator roman.

Viata izolata si chinuita din harem este, din contra distructiva pentru farmecele feminine. Maritate la doisprezece sau cincisprezece ani, turcoaicele sunt deja urate la douazeci si cinci si insuportabile la patruzeci. Felul lor de a se imbraca face, de asemenea frumosul mai putin frumos, iar ce e neatragator si mai neatragator. In plus, felul lor vulgar de a sta cu bratele si cu picioarele incrucisate, la fel ca stapanii lor, deformeaza coloana vertebrala si rotunjeste umerii, iar obiceiul universal al fumatului contribuie la transformarea bogatelor nuante ale frumusetii circaziene in palidele zbarcituri ale batranetii premature.
La indieni, un corp diform este o inchisoare in care sufletul este azvarlit pentru crime grave faptuite intr-o alta viata. La turci, care sustin ca un suflet josnic trebuie sa locuiasca intr-un corpdiform, cultivarea fortei fizice si frumusetii este considerata cea mai importanta datorie dupa chestiunile religioase.

Pe masura ce inaintam, am observat un numar mare de tumuli raspanditi pe camp, dintre care unii erau de dimensiuni considerabile. Semanau cu cei gasiti de-a lungul Dunarii de Jos si in stepele Rusiei si apartin acelui soi de monumente primitive, dar foarte vechi, care exista in aproape orice parte a lumii, de la campiile Asiei Centrale pana in preeriile Vestului salbatic. Turcii numesc aceste movile tepe, iar bulgarii - hunka, sau mormintele hunilor.

**********************************************

James Oscar Noyes un tanar medic, este americanul care scrie pentru prima data despre romani, adaucandu-i in constiinta Occidentului prin marturia sa. Atras in 1854 de mirajul Orientului, participa ca medic la tumultul teatrelor de lupta ale Razboilui Criemeei in armata otomana. Intors acasa dupa 3 ani, publica cartea sa despre Romania.

Iata si o mica descriere a Bucurestiului acelor vremuri:
"La Bucureşti, mersul pe jos este un lux, iar trăsura, dimpotrivă, o necesitate. Trăsura este, de fapt, un simbol al respectabilităţii, căci a merge pe jos la Bucureşti e ca şi cum ai merge desculţ în altă parte a lumii. N-am văzut niciodată luxul şi sărăcia, frumuseţea şi sluţenia alăturate într-un contrast atât de izbitor. E un adevărat carnaval al civilizaţiei la Bucureşti, aşa cum se întâmplă atunci când libertatea şi sclavia vieţuiesc alături."

Iar despre satul romanesc scrie:
"Nici un fel de descriere nu poate închpui un sat valah locuit de clasa cea mai săracă a ţăranilor şi de ţigani. Aici, om şi animal se bucură de adăpostul, hrana, respiraţia şi societatea celorlalţi, omul şi natura aflându-se în cele mai apropiate relaţii. Nu am văzut niciodată – nici măcar în fundăturile Londrei, unde sărăcia acută şi corupţia se ascund de ochiul carităţii – o atât de cruntă nevoie, o atât de abjectă şi intensă mizerie. Fericite, infinit mai fericite, în comparaţie cu ei, sunt familiile sărace din New York, înghesuite în camere subterane, murdare, minuscule, ba chiar împărţite în compartimente mai mici prin linii trase cu creta."
aurel

Imaginea 33 din 50 (26.10.2017) - original



0 Comentarii

Toate câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
9999
Anunţă-mă când apar comentarii noi