Despre Dobrogea, cu nostalgie, dragoste şi speranţă ...
  • Imaginea anterioară
  • Prezentare generală
  • Urmatoarea imagine
BARBARISMELE LIMBEI NOASTRE
— UN CUVÂNT NOU —

„Vorbiţi, scrieţi româneşte Pentru Dumnezeu!"
G. SION

Dl I. Irimescu-Cândeşti, colaborator al ziarului „Viitorul" în Nr. 1650 delà 11 Sept. v. sub rubrica „însemnări cu rost" şi sub titlul „Cei mici..." ne-a dat o schiţă interesantă prin care analizează sufleteşte o nouă specie de meseriaşi ce au apărut în ţara noastră: pe lustruitorii de ghete. Domnia sa pe aceşti mari meşteri îi numeşte lustragii, aşa precum se numesc ei pe malurile Bosforului, de unde ne-au venit nu de mult.

Primul oraş în care au sosit aceşti colonişti civilizatori ai opincelor noastre a fost Constanţa. Acum douăzeci de ani erau 3—4 lustruitori de ghete în piaţa Ovidiu, la cari în fiecare an „de sezon" se mai adăuga câte 2—3 până la numărul de peste cincizeci, câţi sunt astăzi. De aici au invadat şi în alte oraşe venind alţii  noui, în toată România, ba au învăţat şi Românii acest „meşteşug". Acum câţiva ani fostul primar, Ion Banescu, îi reglementase la Constanţa, punându-le şi câte o placă  de alamă pe braţ cu inscripţiunea : lustragiu. Am reclamat imediat primarului pentru ce întroduce în mod oficial în limba scrisă un nou cuvânt pocit format, un  barbarism şi imediat mi-a dat dreptate ridicând lustruitorilor  plăcile de metal, dar nu le-a dat altele în schimb,  aşa că în realitate titlul lor nu s-a schimbat, ba precum văd  s-a generalizat. In gura publicului a rămas tot cuvântul  lustragiu, fiindcă nime nu s-a ocupat de el.Toată lumea se ia după ce aude. Grecul, Turcul sau Armeanul lustruitor strigă : „Hai la lustragii", lumea merge şi îi zice lustragiu şi aşa rămâne.

Astfel un oarecare turc ori turc-albanez numit Suleiman, negustor ambulant de parfumerie, în special  de albele şi de rumenele (cum se zice pe la noi), care strigând prin sate şi oraşele României: „Hai la Suleiman!", a adus vorba că marfa lui, adecă „dresurile" să se numească în toată ţara suliman. Cuvântul a intrat şi mai adânc în limbă; s'a format şi un verb: a se sulimâni, adecă aş vopsi obrazul cu alb, roşu.

Un alt turc sau albanez, vânzând pe străzi o marfă nouă, pe care pe atunci francezii o importaseră în Turcia sub numirea de „briquette" şi care corespunde cu ceeace se zice azi: „allumette", poceşte cuvântul briquette şi strigă pe străzile noastre : „Hai la chibrit!" Noi ne-am repezit la el, i-am cumpărat marfa şi am esclamat: Aaa! ce lucru minunat este acest „chibrit!" Cum arde! " Cum să nu ardă dacă-i chibrit. (Atunci ardeà mai bine fiindcă nu erà monopol). De ce le zicem noi la aprinzătoare şi azi chibrituri, negreşit nici un director general al regiei monopolurilor statului nu şi-a dat osteneală să se gândească.

Nici nu erà d e căderea dlor aşa ceva, că doară dlor nu erau de meserie filologi sau profesori de gramatica  românească. Grija limbei a fost până acum un lucru prea neînsemnat în societatea noastră românească. La barbarismul chibrit s-a mai adăugat un alt cuvânt nou: chibritelnifa, ţiitoare de chibrituri, după  modelul solniţei (sărăriţei). Pe aceleaşi căi lăturalnice, da r poat e ceva mai  de mult s-au furişat în limbă o grămadă de barbarisme
turceşti: rahagiu (delà rahat), sacagiu (delà sacà, butoiu de apă cărată pe roate), bragagiu (delà braga) şi  aşa mai depart e simigiu, sufragiu, cafegiu, salipgiu, moftangiu, chilipirgiu, zarzavagiu, papugiu, giuvaergiu,  pomanagiu, (delà pomană), etc., şi barbarismul ecstra şic: chiulangiu. Suficsul giu, nici nu ecsistă în turceşte ci el este o diformare a cuvântului : hagi (pronunţat agi) ce însemnează:  maestru (negustor). La fel ca din saca-hagi (pr. sacagi) pe româneşte (!) sacagiu; braga-hagi (bragagi)  bragagiu, a devenit şi ndnl nostru cuvânt literar: lustragiu.

Poat e crede cineva că firea limbei noastre trebue.  dirigeată, în loc de îndreptare, încă şi mai mult  spre pocirea ei cu turcisme indigeste ? In Ioc să le dăm uitării, ca pe nişte visuri urâte, toat e barbarismele ca :  matrapazlâc, caraghioslâc, geamlâc, chilipir, temenele, bucluc, tacâm, caldarâm etc. etc., e posibil să mai adoptăm  în limba noastră literară şi pe barbarismul neolog : lustragiu!?

Să vă spun un simptom trist pe care l'am observat în porturile noastre : începe să dispară cuvântul luntre şi este înlocuit cu acel de barcă. S'ar putea zice, că barca este un cuvânt italian, deci latinitatea limbei nu sufere. Da, aşa este ; dar răul zace în faptul, că acest cuvânt ni este adus de luntraşii greci, cari deodată cu cuvântul barcă ne aduc şi pe acel de  barcagiu şi deodată cu luntrea dispare şi luntraşul, remânând  cu o pocitură.
Periodul limbei nu se opreşte numai aici. Nu e  vorbă numai de cuvintele importate de Turci şi de Greci,  cari în fine oricât de urâte ar suna, ele nu sunt multe, ci orice termen tehnic nou, orice meserie nouă, chiar dacă este de provenienţă apuseană, este obiceiul să se formeze cu „giu", ca şi când acesta ar fi un sufics analog  cu strămoşescul ar (arius), er (erius) şi tor pe cari le găsim în dogar, porcar, păcurar, berar, viier, moşier, stelar, secretar, cusutor, cosâtor etc. Astfel din nemţescul Zine, trecut prin gura meşterilor  albanezi, a eşit românescul tinichea şi meşterul „rumun" : tinichigiu! Cel care pavează străzile „pavatorul", este pavagiu, cel care pompează ceva într'o uzină, Pumpmann-ul german, pe româneşte este pompagiu. In acest mod orice manipulare de lucru nou este un oarecare giu, ca şi când aceasta terminaţiune ar fi  atotcreatoare în limba românească.

Literaţii şi ziariştii nostrii ar trebui să fie mai prudenţi faţă de asemenea cuvinte şi nu e de loc greu,  deoarece puţine din ele au străbătut la sate, încurând însă vor întrà. îndată ce vor fi escluse din literatură şi din orice publicistică mai serioasă, vor cădea iute în desvetutine, vor deveni ceea-ce în realitate sunt, nişte barbarisme, nişte monsrtuosităţi ale limbei.  Vor lipsi poate ? Golurile limbei trebuie să le  umplem cu neologisme bine nuanţate culese din limbele vii neolatine, anume din cea mai mult ştiută la noi, din franceză. Dar avem şi noi înţelesurile noastre străvechi cari au fost date la o parte în sărăcie, de cătră usurpătorii din Stambul. Astfel pentru simigiu  avem cuvântul vechiu plăcintar, pentru moftangiu avem pe flecar, pentru caraghios avem trei cuvinte: ridicul  (de râs), nebunatic (comic) şi făfălugâ (bufon) cu trei nuanţe pe cari le usurpează, şi aşa mai departe...

E adevărat, că avem literaţi de seamă, cari au întrebuinţat cu mult succes aceste barbarisme, între ei ţine recordul neuitatul maestru Caragiale, care a împrumutat tale quale literaturei noastre caracterul limbagiului  burghezului român, care se ştie că era recrutat de peste Dunăre din bragagiu, rahagiu, moftangiu,  chilipirgiu şi din alt giu venit în ţară de eri de-alaltă-  eri. In curând el se transformă în negustor şi politician, în om însemnat, iar capu Iui făcea ştiinţă, chiar şi literatură românească, fără ca să le pese de firea delicată a limbei româneşti. Această transformare cinemotografică  ecsistă încă şi azi în România, dar pe o scară mai mică.

Cuvintele turceşti ca şi cele ungureşti strică în mod foarte grav nu numai armoniei, dulceţei limbei noastre, ci ele ca nişte părăsiţi ai sângelui, profanează întregul suflet al graiului românesc. In prima linie suferă principalele caractere ale latinităţii limbei noastre, acele caractere cari au menţinut o miie optsute de ani ecsistenţa limbei noastre, care ne-au păstrat pe noi sub tâtea şi diferite oprimări politice şi religioase întregi şi aşa de omogeni.
Dacă acum în secolul al douăzecilea în România independentă şi cu două universităţi, luntraşul care optsprezece secole a rămas neschimbat, devine pe nesimţite, dar foarte repede, înlocuit cu barcagiul şi lustruitorul cu lustragiul, trebue să ne emoţionăm puţin, ba să ne alarmăm chiar şi să cerem o reacţiune radicală, atât de radicală ca să dispară orice posibilitate de formaţiune de-asemenea barbarisme în limba noastră.

Dr. Al. Tălăşescu., Consinzeana 1912

In imagine Piata Ovidiu din Constanta interbelica.
aurel

Imaginea 57 din 68 (27.11.2017) - original



0 Comentarii

Toate câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
9999
Anunţă-mă când apar comentarii noi