Despre Dobrogea cu nostalgie, dragoste şi speranţă ...
  • Imaginea anterioară
  • Prezentare generală
  • Urmatoarea imagine
Constanţa pitorească.

I.
Geamiile.
Lumina aprinsă a soarelui, care pluteşte încropită peste Constanţa, se vede de departe străpunsă, ca de nişte suliţi gigantice, de turlele geamiilor răsleţe. însemnările acestea mistice, care punctează orizontul ca nişte ghimpi enormi,
te duc cu mintea departe în trecut, când credinţa aceasta străină, ameninţa lumina creştinismului, ca împunsătură de suliţă. Minaretele de piatră, sprintene şi rotunde, se înalţă subţiri şi albe, de deasupra geamiilor greoae şi joase. Sus se încing cu ceardacuri înguste şi se acopăr cu turle ţuguiate şi verzi, ca cu nişte chivere. In vârfurile lor, deasupra de tot, se încearcă par'că să scântee semiluna în dogoarea arşiţei.

Seara, dupăce atmosfera se mai potoleşte din aprinderea soarelui, turlele geamiilor se desemnează pe orizont în linii mai închise, ca nişte tape împrăştiate şi afumate, în care a expirat gloria credincioşilor. In vremea aceasta cuprinsul răcorit se umple de strigăte bocite, venite de prin cerdacurile minaretelor.
— Alah e k b e r . . . Alah e k b e r . . . (Dumnezeu e mare, Dumnezeu e mare). Şi Hogii bătrâni şi tineri, îmbrăcaţi în anteree negre şi legaţi în jurul fesurilor cu sarâcuri albe, se învârtesc cu mersul lor oriental în jurul minaretelor. Ţinându-şi palmele deschise la urechi, umplu cuprinsul cu rugăciunile lor plânse trăgănat, strigând în cele patru părţi ale lumei :
— Alem f e n à . . . Haye alei f e l a h . .. (Lume rea, ticăloasă... Numai în deşteptare emântuirea ta !...)
Pe constanţenii vechi, nu-i mai impresionează toate acestea, pentrucă s'au obişnuit cu spectacolul, dar pe străinii veniţi de pe aiurea, îi opreşte în loc solemnitatea acestor rugăciuni.

Intre alte curiosităţi delà Constanţa e şi vizitarea geamiilor mai principale. Aceste locaşuri sfinte sunt deschise în toate zilele şi străinii pot să le vadă cu învoirea hogilor. Trebue să privească însă totul numai din prag, căci înlăuntru nu se poate întră decât descălţat şi creştinii sunt cam greoi şi stingheriţi la această operaţiune. Când se întâmplă ca geamia să fie goală de credincioşi, te impresionează mult muţenia mohorâtă şi rece a interiorului, aşa că ai simţirea că priveşti la nişte cosciuge, din pragul unui cavou deschis. Vinerea însă, când e ziua lor de sărbătoare, vezi cârdurile de musulmani cuvioşi şi curaţi, cum se îndreaptă înspre geamii. La uşă îşi lasă cu toţii papucii tăiaţi anume ca să se descalţe uşor şi rămân numai în ciorapi; întră apoi în geamie. Inlăuntru, aştern jos batiste scumpe şi s'aşează turceşte cu evlavie.
Femeile nu pot intra în geamii, ca şi când ar fi considerate nevrednice de mila lui Alah, aşa că numai bărbaţii se roagă.

Din semeţia şi înfruntarea acestor credincioşi, n'a mai rămas decât umile tradiţiuni de formă, căci aprinderea de altădată, s'a stins ca o amintire îndepărtată. Femeile lor se strecoară acum pe  străzile oraşului, ca nişte arătări triste, cu hainelelor închise, pe care le umflă vântul din mers.
Bărbaţii, aduşi de spete şi greoi, cu capetele legate în cealmale enorme, umblă posomoriţi şi învinşi, de par'că ar trăi în captivitate. Şi când hogii inspiraţi, strigă prelung din minaretele geamiilor : Alah ekber... Alah ekber... musulmanii trec agale, abătuţi şi sceptici, ca nişte prisonieri care au pierdut credinţa în vre-oputere de salvare . ..

In mijlocul vieţei nouă, care năvăleşte din toate părţile şi schimbă oraşul vechiu, minaretele subţiri şi albe, îşi fac loc sfioase, prin îngrămădirea de clădiri, ca nişte vrejuri plăpânde care cresc din umbră.

II.
Pe bulevard.
Prilejul de întâlnire şi apropiere pentru vizitatorii strânşi vara la Constanţa din toată lumea, e primblarea pe bulevard. Nu s'ar înţelege de altfel sezonul fără această mare expoziţie de tualete şi fără încrucişarea tinerilor eleganţi şi curtezani, care cuceresc şi se lasă... cuceriţi.
Pe bulevard debutează şi ţinerile vlăstare ale pensioanelor cu conversaţi unea franceză şi fasoanele de domnişoare, în admiraţiunea mamelor victorioase şi a părinţilor care nu le pricep vorba.

De cum se răcoreşte cuprinsul, în revărsarea sărei proaspete, vezi cum toate străzile oraşului încep să roiască de grupuri foşnitoare de femei şi copii, care se lasă la vale, duse din urmă de bărbaţii mai greoi şi prinşi în discuţii. Şirurile acestea apucă, ca nişte rîuri sorbite, în spre bulevard, care atrage şi înghite toată aceastăviaţă şi bucurie.

După ce treci pe lângă frumosul palat al răposatului prinţ Gr. Sturza, ţi se deschide deodată înainte, toată perspectiva mărei imense, în care se prinde ca pe un fond de feerie, farul şi clădirea trainică a hotelului Carol. Dar hotelul rămâne tot mai la stânga şi treci la urmă şi farul, până când privirea desrobită cu totul, s'afundă lacomă şi setoasă în orizontul deschis, amestecat departe cu marea. Din larg te 'nvălue o boare înviorătoare, care te ia par'că de subsuori ca 'ntr'o legănare, gata să-ţi facă vânt în valuri.

Bulevardul lărgit se 'ndoae în tot lungul mărei, ca un ceardac deschis, unde se primenesc şiruri de lume liberă şi fericită, care vorbeşte de toate şi se lasă covârşită de măreţia mărei. Lumea care oboseşte se opreşte la răstimpuri pe băncile înşirate pe delături, sau pe malul mărei. Unii rămân duşi pe marginea aleei şi caută in zare la apa mişcată în unde mari. Boarea din larg vine tot mai răcorită, până ajunge vânt pătrunzător.

Delà pavilionul de sus al bulevardului, sboară aripe rupte de armonie, din cântecele famfarei militare, care concertează în plin aer. In tot amestecul acesta de muzică şi adieri de mare, domneşte chicotitul şi vorba împestriţată  ce se ridică din valurile de plimbători. Mulţimea se încrucişează şi se îndepărtează, în unde de uitare şi fericire. Dar nu în forfotul acesta de lume gălăgioasă şi înghesuită, se poate gusta toată voluptatea mărei deschise şi adulmecarea zarei cufundate 'n valuri. Lumea aceasta, care se îngrămădeşte aici cu atâta îndărătnicie, la anumite ore, pentru ca să se poată strânge mai la un loc, s'ar părea că vine mai mult la un masaj de contact, decât să admire frumseţea mărei. Cine vrea să înţeleagă minunile şi să vadă puterea de covârşire a elementelor, vine pe bulevard dimineaţa, când nu sunt decât curioşi răsleţi şi trecători mânaţi de treburi.

Atunci prispa uriaşă a bulevardului e goală de lume şi visătorul neturburat se primbla prin bătaia soarelui şi caută la nemărginirea de ape. Valurile domoale se trag la mal întinse şi plescăesc de stânci, ca nişte unde de albuşuri bătute. Clătinarea uşoară a apei se tae de vintrelele albe ale bărcilor, care primbla în îndepărtări pe oaspeţii veniţi de aiurea. Stăvilarele înalte ale portului, opresc vederea mişcărei de după ele, ca zidurile uriaşe ale unei cetăţi apărate.

Peste coama de granit nu se arată decât vârfurile catargelor şi rotogoale de fum, ridicate de prin coşurile vapoarelor ascunse. - Soarele de sus aprinde oglinda mărei, care se mişcă ca într'o respirare de odihnă şi împăcare. Pe aria albastră din larg, s'aşterne înspre mal o pârtie de scânteere şi lumină, din sfărâmăturile razelor săgetate de soare.

III.
La cazin.
Una din atracţiunile care strânge cea mai multă lume la un loc, e cazinul. Primăria are grije din timp, să nămiască pentru sezon una din cele mai renumite orhestre din ţară, care să cânte în lunile Iulie şi August, pe teresa cazinului, între orele 5—7 şi 8 - 12, seara. Pentru a luà parte la aceste concerte zilnice, vizitatorii plătesc o anumită taxă, pe care o fixează mai înainte consiliul comunal. In serile liniştite, cele două terase ale vechiului cazin, se umplu de lume aleasă, care-şi ia gustările afară. în faţa mărei
ascunse în noapte şi ascultă armoniile amăgitoare ale orhestrei. In vremea aceasta valurile uşoare bat jos la mal şi se îneacă gâlgâind prin scorburile stâncilor.

Cazinul vechiul e făcut numai din lemn şi aşezat pe taraşi puternici, pe marginea bulevardului. In salonul acela improvizat s'au bucurat şi au petrecut la baluri, multe rânduri de sezonişti, strânşi acolo din toate colţurile ţărei şi din toate părţile lumei. Azi însă, se pare că cerinţele au ajuns mai pretenţioase şi lumea priveşte cu milă bătrâna baracă, care a ocrotit atâtea întâlniri şi extazuri. Primăria s'a gândit atunci la o schimbare îndrăsneaţă, potrivit şi  sborului pe care 1-a luat oraşul şi a hotărît să facă un cazin cu toate înlesnirile moderne de petrecere. Noua clădire, trecută prin o mulţime de prefaceri, din cauza capriciilor politice, a ajuns în sfârşit să se înalţe sprintenă şi trufaşă, pe prispa măreaţă a umplăturei de pe bulevard. In noul cazin va fi o splendidă terasă dinaintea mărei, încunjurată de toate podoabele sculptate în lemn, cu o admirabilă extrada pentru orhestrele viitoare. Cazinul va aveà şi o frumoasă sală de teatru pentru artiştii de vară şi pentru concerte.

La Constanţa, pe lângă toate celelalte mijloace de distracţie şi petrecere, se mai organizează şi baluri atât pentru maturi, cât şi pentru copii, care au loc în salonul parchetat al cazinului. Mulţimea celor care obosesc primblându-se pe bulevard şi pe malul nou al mărei, se abate pe urmă şi pe terasa cazinului, unde îşi iau răcoritorul şi se odihnesc ascultând muzica. Ochii celor de pe la mese se împart între oaspeţii care se primenesc continuu şi întinsul mărei nestrăbătute. Noaptea cade tot mai grea şi mai rece, înecând cuprinsul umed. Zăgazul portului nu se mai ghiceşte din umbrele lăsate, decât după bufniturile valurilor oprite. Parurile din radă au luminile paianjenite, de crezi că sunt învălite în zăbranice de doliu. Orizontul plin de întunerec, înfruntă privirile ca un codru nestrăbătut. In apăsarea aceasta oarbă, care încinge şi sugrumă tot încunjurul, numai farul delà Tuzla, mai puternic, săgetează la răstimpuri noaptea de par'că ar ameninţa besna, cu împunsătura unui pumnal de foc.

Ioan Adam, Luceafărul 1908
Aurel

Imaginea 2 din 127 (01.01.2018) - original



0 Comentarii

Toate câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
9999
Anunţă-mă când apar comentarii noi