Despre Dobrogea cu nostalgie, dragoste şi speranţă ...
  • Imaginea anterioară
  • Prezentare generală
  • Urmatoarea imagine
Românii ardeleni din Dobrogea
De Apostol Culea
TRIBUNA, 2 februarie 1912

O călătorie prin satele ardeleneşti din ţinutul dobrogean prezintă un deosebit interes din două puncte de vedere : întâi, ca să ne putem da seama de puterea de conservare a tradiţiilor noastre româneşti printre atîtea deosebite naţii şi credinţe din cuprinsul Dobrogii, al doilea, ce forţă de expansiune şi de infiltrare economică şi culturală avem noi ca popor, venind în contact deaproape cu elemente de alte rase şi cu alte conştiinţe, sub nişte împrejurări cu totul caracteristice.

Am putea zice că Dobrogea a fost şi este încă un fel de laborator de experienţe etnico-sociale pentru punerea la încercare a însuşirilor noastre naţionale. Cu ceste gânduri am plecat să colind satele de prin partea ardelenească a Dobrogei, — ,,Mocănimea" cum se zice pe aici. Şirul de sate, paralel cu vechile aşezări româneşti de-a lungul Dunărei, începând din dreptul Măcinului şi până la Medgidia şi Cernavoda, sunt aproape toate pline cu mocani. Apoi, împrăştiaţi şi amestecaţi cu alte naţiuni, îi întâlnim într'o mulţime de sate de-a lungul drumului de fier Cernavoda — Constanţa, până la hotarul Bulgariei, dar mai ales în preajma Mangaliei, рѳ unde stăpânesc cel mai rodnic pământ al Dobrogei.

Pe lângă populaţia rurală e de luat în seamă numărul crescând al negustorilor  şi industriaşilor de origină ardelea-  d nă, ce dau nota românească comerţului prin oraşe. Socotind cu aproximaţie, vom zice că aproape jumătate din numărul Românilor dobrogeni, sunt veniţi de „dincolo". E de notat în special preponderanţa numerică şi economică a Săcelenilor, aciuaţi pe aici în căutarea unui trai mai larg şi pe care l'au găsit cu îmbelşugare. Dacă s'ar aduna cu toţii la un loc, ,s'ar putea întemeia un nou Săcele, cu mult mai mare şi mai bogat ca metropola de peste Carpaţi. Sate curat româneşti sunt numai cele din jud. Tulcea până în dreptul Hârşovii şi anume: Casimcea (săceleni), Coru-gea (din ţara Oltului), Rahmanu (săceleni, mocani veniţi din veacuri vechi şi cojani), Calfa şi Canat Calfa (din ţara Oltului), Rama* anchiori (idem), Hogi Oner (idem), Doerani (idem), Topolog (mocani delà Bran şi ţara Oltului), Făgăraşul TIO-U (clin părţile Făgăraşului), Aigâr Ahmet (mocani de amestecătură) Aiorman (idem şi puţini bănăţeni), Cârjelari (idem), Urumbei (idem), Coium Punar (cei mai mulţi sunt săceleni), Trecând în judeţul Constanţa, îi găsim amestecaţi cu cojani (Români din ţară) şi Bulgari, în: Râmnicu, Mahomedcea. Cuciucchiori, Caceamac, Şiriu, Tortoman, Băltăgeşti, Sarai, Cartal, Carol Caramurat (cu nemţi), Taşpunar etc.

Singurul sat curat mocănesc din judeţul Constanţa este Urluia de lângă Adam Clissi. Bănăţeni întâlnim în Mulcioara, Arabaggi şi Velichkn. Cu cât înaintăm în inima Dobrogei, spre Mare, cu atât numărul lor scade. Aşa îi întâlnim în satele de amestecătură: Ortachioi, Balabancea, Ac Punar (Mircea Vodă), Enisala şi până la Dunavăţul de jos, ultimul sat. din colţul N. E. al Dobrogii, de unde începe pustiul nesfârşit al Deltei. Dacă ne lăsăm spre Mare, în părţile Babadacului şi mai jos, acolo unde Bulgarii sunt strînşi în masă compactă, nu arareori vom zări silueta ciobanului ardelean, acelaş de peste tot locul, mânând pe plaiuri oile Bulgarului chiabur. Şi numai auzi în apusuri de soare revărsându-se. peste tăcutele sălaşuri bulgăreşti, chiotele şi doina noastră, ca o prevestire pentru viitor, în locurile acestea lipsite de cântec şi veselie.

Mă găsiam astă primăvară într'o comună bulgărească din vecinătatea Mării. Căutam un adăpost pentru noapte şi nicăiri nu mi s'a deschis uşa, cu toate rugămintele şi hârtiile mele oficiale. Un cântec de seară abia desluşit mă chema afară din sat. Am presimţit eu după înţelesul cântării, că într'acolo îmi va fi norocul în noaptea aceea : Oile stau pe gherghelău Ciobani trag la făgădău... Neică Dragomir, de fel de pe lângă Târnave, mă primi cu dragă inimă în coliba sa de paie, sub care mi-am găsit o odihnă destul de plăcută.

Dacă treci în baltă, între braţele Dunărei şi cutrieri limbile de pământ printre nesfârşitele stufărişuri şi petece de apă asupra cărora veghează doar tristul şi singuratecul bâtlan, cea dintâi ţipenie omenească ce-ţi iese în cale, este tot ciobanul transilvănean. Alăturea de pescarul rus, străbătătorul mocan în căutarea ierbii alese pentru oile sale, este unul din primii exploatatori ai Deltei. Nu s'au înţeles la  grai niciodată cei doi tovarăşi despărţiţi  deşi totuşi apropiaţi par'că de o aceeaş soartă. Dacă s'au apropiat unul de altul câte odată, e că au ascultat de o poftă a stomahului şi nici decum mânaţi de alt îndemn. Pescarul şi-a dat bucuros peştele şi strachina cu icre negre pentru mămăliga şi cocolosul de brînză ciobănească. Niciodată nu l-а înfiorat muţenia pustiului şi nici de lighioanele bălţii nu s'a speriat. In vremuri de ploi şi înecuri, presimte primejdia, căci doar are semnul sigur pe care l-а învăţat la şcoala nevoii. Când au să fie revărsări de apă în baltă, se pune în capul turmei -sale şi se îndreaptă pe urmele porcului mistreţ până ajunge la grindul de scăpare. Niciodată nu dă greş şi cu mândrie îţi spune aceasta. După ce s'a săturat de rătăciri şi viaţă singuratecă, el se lasă de ciobănit. Dacă nu poate prinde fata vre-unui Bulgar înstărit, se mulţumeşte cu una de naţia lui, se aşează undeva şi se apucă de gospodărie. Aceasta este povestea vieţii unui însemnat număr de ardeleni dobrogeni, mai vechi ori mai noui. Când şi cum au venit ardelenii în Dobrogea? După informaţiile istorice, emigraţiunile transilvănenilor au început încă de pe vremea lui Mircea cel Mare, cel dintâi stăpânitor al Dobrogei.

In primul loc, numeroasele revolte ţărăneşti din Ardeal împotriva asupririlor ungureşti, au cauzat aşezarea celor mai mulţi în pusta dobrogeană, unde aveau cea mai desăvârşită libertate şi unde au găsit păşuni din belşug pentru turmele lor. De atunci, din secolul al XIIIlea şi al XIV-lea la răstimpuri, până astăzi, s'au revărsat mereu în ospitaliera Dobroge, turme morcăneşti şi ţuţuieneşti, de pe la Poenari, Sălişte, Săcele şi alte părţi. Unii dintre ei se reîntorceau acasă ; alţii însă se stabileau cu totul pe aici, sporind astfel masa românească cu elemente viguroase şi întreprinzătoare. Cei cari se aşezau în interiorul Dobrogei, printre satele bulgăreşti, au pierit cu timpul, bulgarisindu-se cu desăvârşire. Aşa, ori cine cercetează atent satele bulgăreşti: Caramauchioi, Cauli Bugeac, de pildă, poate recunoaşte fizionomia româneasca, iar moravurile, mai blânde aici, ospitalitatea şi veselia figurei, întăreşbe convingerea că oamenii ăştia sunt urmaşii vechilor mocani. Nimic, nici o amintire nu mai păstrează despre originea lor. Ici colo am întâlnit câte unul care-mi spunea într'o românească ca vai de lume, că părinţii părinţilor lui au fost „austreni".

Mocani bulgarizaţi mai de curînd se găsesc într'un sat din vecinătatea oraşului Tulcea, la Frecăţei. Pierderea lor a provenit din faptul că s'au căsătorit într'un mediu străin cu femei bulgare, cel mai vajnic agent al bulgarismului de aici. Portul, obiceiurile sunt absolut bulgăreşti. Copiii nu ştiu nici o vorbă românească; doar ce mai învaţă astăzi la şcoală. Dacă-i întrebi ce sunt, îţi răspund că sunt Bulgari. Numai fizonomia şi numele familiei., — câte un Moroianu, Trandafir, Oprea, Cioacă etc. — mai amintesc obârşia părinţilor. Trecerea şi aşezarea mocanilor prin Dobrogea, a lăsat urme în toponimic, care se ştie, aproape toată este turcească. Să cităm din cele mai principale : Punctul zis Vadul Oii din apropierea  Hârşovii, este locul рѳ unde trecau oile   dincolo-, din vechi timpuri,. Vechiul sat Groapa Ciobanului spre nord de Hârşova.,, numit astfel, pentru un cioban venind sa se scalde într'o zi do vară, s'a înecat íntr'o groapă plină cu apă. Satul Varoş de lângă Hârşova ; astazi a rămas o mahala a acestui orăşel dunărean. Satul acesta a fosi întemeiat şi populat numai de ardeleni supuşi austriaci. Se pomeneşte de o agenţie consulară austro-ungară aici pe la 1867 şi pe care o'ţinea un mocan chiabur cu influenţă.

După o legendă, Varoşenii erau teribili la bătaie. Speriaseră şi pe stăpânitorii lor turci, cari porecliseră din această pricină pe mocani cu epitetul de „hârşâs" (om afurisit, hoţ.) Se pare că de aici îşi trage numele orăşelul Hârşova.  Mai în interior e satul Făgăraşul nou, întemeiat după 1880 de un fost căpitan în armata ungureasca, Mihai Popa Radu, care părăsind oastea, a venit împreună cu alţi locuitori din jurul Făgăraşului, să caute locuri de cultură şi de păsunat. După câţiva ani, bietul căpitan îmbolnăvindu-se, .s'a reîntors acasă în Ardeal unde a şi murit. Numele lui se pomeneşte cu sfinţenie în sat. Alte numiri de obârşie ardeleană sunt: balta Mocanului, dealul Ţuguiatului, astronul Mocanului, grindul lui Muică, al lui Roşuleţ, al lui Radu, Cerneţel de prin părţile sălbatice ale Deltei şi a. Mănăstirea Cocoşului din apropfcrea Isacceei a fost ridicată şi întreţinută multă vreme de nişte mocani. Călugări, foşti ciobani, se găsesc până şi astăzi. Apoi elementul românesc întemeietor al Tulcii al Măcinului cuprindea numeroşi ardeleni. Dacă astăzi colonizarea a încetat, aceasta se datoreşte faptului că pământul atât .de larg şi ieftin altădată, astăzi s'a .stramtorat, păşunile s'au împuţinat, iar pe de alta, convenţia cu Austria a pus mare piedecă trecerei oilor mocăneşti dincoace. De aceea cutezătorul ţuţuian a luat drumul Caucazului. Nu toţi mocanii au venit direct din Ardeal. O parte s'au coborît din Basarabia sudică, Bugeacul, după răpirea celor trei judeţe de cătră Ruşi. Alt număr a trecut Dunărea din părţile lalomiţei şi Brăilei, pe unde obişnuiau să-şi adăpostească turmele iarna, din cea mai depărtată vreme. Dovadă e mulţimea de cântece ardeleneşti, de jocuri şi unele tradiţii ce (se întâlnesc în satele din vecinătatea Dunărei, rămâneau câtăva vreme „raiele nemţeşti", ,,sudiţi" (supuşi) austriaci, sau se deslegau de ori ce protecţie străină, întemeind aşa numitele "slobozii".

Cele două sate Sudiţi din jud. ialomiţa, apoi câteva Slobozii, au fost odată populate numai cu mocani. Sub Fanarioţi, când un eflux de colonişti păstori umplea şesul Dunărean, atât Domnii cât şi boerii îi ocroteau, dându-le avantaje, numai să se facă .,raiele". încurajarea Bârsanilor  şi Ţuţuienilor (ungurenilor, cum    li-se ziceau şi li-se zice şi astăzi) era atunci o problema vitală, de stat, pentru că numai aceştia puteau desvolta creşterea vitelor foarte redusă în acea vreme, şi pe de alta. pentru 'a se popula ţara.- Astfel, li-s'au dát un ispravnic special (.,1'am. făcut ispravnic digurilor străini" zicea Domnul); li-s'au înfiinţat o instituţie judecătorească aparte pentru acei sudiţi, zisă: „Departamentul străinilor pricini" ; apoi scutirile de vamă, darile  erau foarte mici pentru strainii sudiţi din ţinuturile ţării Nemţeşti'"). Nu mai puţin şi Poarta încuraja aşezarea mocanilor crescători de vite, de oi mai ales, în ţările supuse ei. Se găsesc firmane împărăteşti în această privinţă prin care se stăruia ca stăpânii turmelor să rămâie ..raielor turceşti" în schimbul unor privilegii. Atâta brânză, lână, oi mergeau din Dobrogea. spre Constantinopol. cât nu veneau din toate părţile împărăţiei. De aceia Sultanul se- îngrija personal de soarta mocanilor care-şi aveau „câşlele" (stâni) in cuprinsul'pământului otoman. Cu toate acestea aşezarea lor în satele din apropierea Dunării a dat mult de lucru Domnilor ţării, precum şi celor două guverne : ausriac şi turcesc. Fel de fel de intervenţii diplomatice s'au făcut pe lângă Domn ca să se înapoieze Austriei, toţi „austrienii" pe motiv că sunt dezertori dim armată. Acelaş. fel de presiuni s'au făcut şi asupra acelora dintre hotarele  Dobrogii.

In imagine Hârșova la 1918
Aurel

Imaginea 16 din 119 (16.01.2018) - original



0 Comentarii

Toate câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
9999
Anunţă-mă când apar comentarii noi