Über Dobrudscha mit Nostalgie, Liebe und Hoffnung ...
  • Voriges Bild
  • Übersicht
  • Nächstes Bild
O săptămână în ţară
— Note cu creionul. — (Continuare.)
Dela Bucureşti la Constanţa.

A doua zi vizităm oraşul. Cele mai multe firme, străine. Abia ici colo câte un nume românesc, semn că abia acuma înţeleg şi ai noştri să nu lase pe mâna străinilor — mai ales Greci — bogăţia firească a terii. îmi spune cineva că, pentru caracterul românesc al oraşului, căruia se împotriviau mai înainte chiar din cei puşi în fruntea trebilor, ar fi sunat chiar şi ameninţarea cu gloanţele revolverelor. Nici astăzi vorba grecească nu e rară. Turcii încă formează o parte însemnată a populaţiei, trăiesc însă retraşi; birjarii turci sunt de o onestitate rară şi mi-se spune iarăş că onestitatea e carecteristică şi celor alalţi de acest neam.

Vizităm portul, cu instalaţiile comerciale. Mai ales nişte magazine potrivite nevoilor unei teri agricole, ce acum se clădesc. Ne arată planurile şi le însoţeşte de explicări inginerul Saligny, autorul podului dela Cernavoda, de a căruia cunoştinţă suntem mândri. Ni-se pune la dispoziţie un mic remorcher — pentru o plimbare pe mare. »Pe marea — lină« în port. Dar la 10 paşi afară de diguri marea e capriţioasă — des Meeres und der Liebe Wellen, ar spune Grillparzer! Remorcherul nostru începe să salte pe valuri. O doamnă mai slăbuţă protestează cu tot de-adinsul — fără chiar să o vrea — împotriva veseliei vaporului, aşa încât căpitanul socoate că e mai bine să întoarcem. Doi turci într'o barcă au gând parecă să ne facă o poznă. Aşa spune cel puţin căpitanul. După legile maritime, un vas cu vapor nu are voie să taie calea unui vas cu pânze ori cu lopeţi. Şi barca turcilor stă tocmai în calea pe unde avea să întoarcă vaporul nostru. Câteva vorbe mai restite spuse în limba lor de pe puntea căpitanului îi face însă să schimbe direcţia barcei şi noi întoarcem cam palizi, dar altcum cu bine, în port.

Trecem pe lângă corabia de răsboiu »Regina Elisabeta«, ale cărei tunuri le zărim, fără să le putem număra toate. Trecem pe lângă un elevator, ce ridică pietre colosale, ca să le aşeze la zidul ce se pregăteşte în apă. Trecem mai apoi pe lângă o mică barcă, lângă care, în dreapta noastră la şuerătura remorcherului, resare deodată din fundul apei un scafandru viu îmbrăcat în haina-i de gummi. Târziu, după cină, lângă far aşteptăm sosirea vaporului Regele Carol I. Departe mai întâiu o zare de lumină în întunerecul depărtat al nopţii, în care se desluşesc pe încetul singuratice lumini electrice ale vaporului. La intrarea în port îl salutăm cu urale şi cu »Deşteaptă-te Romane«. Din port până la cazarma vânătorilor pot să fie vr'o 3 kilometri. Prefer să iau o birje, care mă duce la sălaş. — L a oara această sunt încă deschise câteva din multele prăvălii cu poame, de unde cumpăr struguri, aduşi proaspeţi din Asia mică, de pe la Smyrna. — Dintr'o crişmă se aud departe cântece şi chiuituri. Sunt marinari ce se bucură că — poate după multe săptămâni — au putut să pună piciorul iarăşi pe uscat:

* * *

A treia zi e Duminecă — zi de sărbări mari pentru Constanţa. E inaugurarea Casinului din faţa portului, se pune piatra fundamentală la o biserică, la o şcoală — al cărei document de întemeiare îl iscălesc, în semnul unităţii culturale a tuturor Românilor •— şi doi dintre noi. Mergem la liturgie şi în biserica cea mare, unde slujeşte episcopul Dunării de jos, P. S. Pimen, care ne recunoaşte, dela deschiderea pavilonului Dobrogei dela Expoziţie. Pietatea în vremea slujbei — ca şi la Bucureşti — lipseşte. Poate fiindcă între credincioşi sunt mulţi străinii. Preoţii pe cari îi văd şi aici, au feţe inteligente, facem chiar cunoştiinţa câtorva mai târziu; dar cu chica aceea împletită, ce se vâră sub haină — totuş nu m'am putut împăca, precum nici cu obiceiul steştaniei de zi întâiu a fiecărei luni, acolo unde nu sunt înadins chemaţi, — obiceiu osândit altfel chiar şi de reviste bisericeşti din »ţară«. După prânz, câţi am mai rămas dintre excursionişti — cei mai mulţi au plecat, ieri şi azi noapte, spre casă — luăm parte la o plimbare pe mare, de astă dată cu vaporul Carol I. — Legănatul vaporului abia îl simte lumea multă veselă şi sgomotoasă de pe bord. Discutăm cu cei 4 miniştri cari au ţinut să dovedească prin presenţa lor interesul terii româneşti faţă cu progresele Constanţei — situaţia Românilor din Ungaria. Era proaspăt încă întâiul debut al Clubului deputaţilor naţionalişti. Cu un căpitan discut apoi — cu multă plăcere — chestiuni de credinţă şi morală. El îmi confirmă vorba auzită dela un distins preot că, în România — cu deosebire în straturile superioare — nu mai este chestiunea despre immoralitate, ci deadreptul despre amoralitate: de lipsa oricărei moralităţi, — un fapt acesta ce dovedeşte puţina înrîurinţă a preoţimei din ţară asupra vieţii sufleteşti a credincioşilor s ă i .— Lipseşte poate tăria convingerii religioase în înşişi preoţii? — precum ea lipseşte desigur în mulţimea de călugări, ce se mai află şi azi prin multe din mănăstirile din România — al căro. rost astăzi, în vremea muncii sociale, ar trebui să fie cu totul altul decât de a adăposti între zidurile lor existenţe trândave. — Am văzut însă pe alocurea, şi o recunosc cu plăcere, şi oarecari excepţii. La ceremonia religioasă a inaugurării băilor, la care de asemenea suntem invitaţi, nu mai ajungem.

La banchetul ce a urmat, locul nostru este în faţă cu notabilităţile Turcilor din Dobrogea, între cari Mufti din Constanţa şi alte căpetenii ale comunităţii musulmane de acolo, a căror iscălituri*, parte turceşte parte în româneşte, le păstrez pe dosul listei de bucate a banchetului, ce ne serveşte ca cartă — de visită! Erau Turci, Turci veritabili — get beget — aceşti: Hagi, Aii, Effendi, Hogea, Hussein, Osman etc. — nu ca »Turcii« dela Ös Budavára, din vremea exposiţiei milenare dela Pesta, cu cari a încercat să grăiască în limba lor profesorul de limbi semite dela universitatea de acolo. — Mă rog noi nu ştim decât ungureşte şi nemţeşte!! A rămas surprins bietul profesor al unei ţări, unde cei mai mulţi ce se zic »unguri« sunt aşa de veritabili, ca şi »turcii« dela Ös Budavár! In faţa mea e tocmai un medic de plasă, turc şi el, şi simpaticul secretar al comunităţii musulmane din Constanta. Mă surprinde, în discuţia cu ei, desăvârşita lor identificare cu aspiraţiile neamului românesc: resultatul politicei pacinice de cultură ce o observă, faţă de ei, România, dela carea ar putea să înveţe şi alţii, cari nu pricep încă că — dragoste, cu de-a sila, nu se poate! Noilor cunoscuţi le pregătesc şi eu o mică surprindere: le recitez în original câteva şire ce mi-au mai rămas în minte din Sura a 3-a a Coranului lui Mohamed, unde se găsesc reminiscenţe primite din religia creştinismului. * * * A doua zi •— ajunul s. Mării mari — la prânz suntem iarăşi la Bucureşti.

Dr. V. Macaveiu.
REVISTA POLITICĂ şi LITERARĂ, Aprilie 1907
aurel

Bild 50 von 54 (13.02.2018) - original



0 Kommentare

Bitte alle mit * markierten Felder ausfüllen
9999
Benachrichtigung bei neuen Kommentaren