Despre Dobrogea cu nostalgie, dragoste şi speranţă ...
  • Imaginea anterioară
  • Prezentare generală
  • Urmatoarea imagine
VASILE  PÂRVAN
IN MEMORIAM

CRANCENA durere pentru prietenii săi, doliu naţional al ţării pe care el o ilustra cu strălucirea cu care a slujit-o, moartea, în plină forţă, la 45 de ani, a lui Vasile Pârvan (1882 -1927 n.r.), e o pierdere  incalculabilă pentru toate patriile ştiinţei; mă gândesc cu o dureroasă strângere de inimă la splendidele făgăduieli pe care ea le amână, la  monumentul pe care îl trunchiază, la inteligenţa superioară", la sufletul ales, la activitatea prodigioasă pe care ne-o răpeşte.

In Franţa erudiţii toţi plâng dispariţia lui neaşteptată, căci nu e unul care răsfoindu-i de curând Getica să nu fi invidiat puterea lui de muncă şj să nu fi înţeles măreţia spiritului lui.

Sunt câteva zile de câud apărea în Revue des Etudes anciennes, sub semnătura lui Albert Grenier, o dare de seamă a acestei admirabile lucrări,
în toate privirile demnă de obiectul ei.

"D. Pârvan, scrie Grenier, nu trebue considerat drept un maestru doar în România". In douăzeci de ani de lucru neîntrerupt el ajunsese un maestru pentru toţi, iar cartea lui din urmă e dintre cele care îmbogăţesc patrimoniul comun al umanităţii, lui reînoeşte preistoria Europei; aruncă îndărăt în timp limitele istoriei ţărilor dunărene; deschide capitole noi în cea a Cerţilor.
Va face epocă în studiile antichităţii si ar fi singură de ajuns ca să salveze din uitare numele  autorului ei, de-acum nepieritor şi pentru totdeauna asociat descoperirii adevăratelor origini ale rasei ele elită din care a eşit poporul românesc.

Dar ar fi nedrept ca Getica să ne facă să uităm lucrările de. mai înainte ale lui Pârvan; niciuna nu e indiferentă, toate rămân nepreţuite, teza  lui Pârvan asupra Neguţătorilor în imperiul roman (1909) rămâne, dimpreună cu „Neguţătoriiitalieni în Orientul grec" a lui Jean Haţzfeld, cea mai bună contribuţie ce s'a adus cunoştinţei noastre asupra comerţului în lumea clasică. Monografia asupra tinereţii lui Marcu Aurelia se distinge prin exactitate, eleganţă, gust şi simţ al speculaţiilor morale. Iar' „începuturile vieţii romane la Gurile Dunării" înfăţişează despre România antică un tablou tot atât de luminos şi de precis ca şi cele în care Jullian. la noi, a fixat trăsăturile Galiei, Boissier şi în urmă Gsell, ţie cele ale Africei romane. Atâtea dintre disertaţiile lui, de altfel, fac cât un volum gros: cea consacrată "Numelor de fluvii şi de râuri în domeniul greco-iliric". de pildă, ca şi cea despre "începuturile civilizaţiei la gurile Dunării".

In fiecare din aceste lucrări, pe care Pârvan le redactează cu aceeaşi Uşurinţă în româneşte şi franţuzeşte, în italieneşte şi în nemţeşte, strălucesc
şi se amestecă daruri rareori asociate, combinând disciplinele cele mai diferite.

Rând pe rând preistoric şi arheolog, lingvist şi filosof, el are răbdarea analizelor minuţioase -şi curagiul celor mai largi sinteze.
Compléctà cu o virtuozitate de specialist desăvârşit inscripţiile cele mai mutilate şi descria ca un poet priveliştile măreţe în care le găsise. Avea
sobrietate şi strălucire, scrupul şi avânt; artistul egalà în el pe savant.

Dar în acelaş timp, gândirea se traducea la el şi în fapt; poetul era un organizator ale cărui creaţii se multiplicau fără a se stânjeni una pe alta şi luau, ca prin minune, desvoltări repezi şi robuste. Pretutindeni am găsit urma trecerii lui, semnul acţiunii lui. L-am cunoscut la Roma unde energia, tactul,  devotamentul lui, au asigurat repede tinerei Scoale române de arheologie
un rang de invidiat printre cele mai vechi. Am vizitat cu el şantierele săpăturilor pe care le conducea în Dobrogea şi de unde în atât de scurtă
vreme .a ştiut să scoată la lumină, mai ales là Histria, atâtea preţioase documente. Am cules apoi. la Paris ecoul influenţei pe care o câştigase
în sânul Uniunii interacademice unde ajunsese vice-preşedinte. Ori unde s'ar fi găsit, convingerea lui smulgea încrederea, zelul lui înflăcărat învingea piedicile. Scepticii îşi vedeau năruinduli-se îndoelile la atingerea ardorii lui. Indolenţii se simţeau târîţi de voinţa lui. Desinteresat şi  entuziast, nu se îndepărta dela propriile lui publicaţii decât ca să înlesnească si să grăbească
pe ale celorlalţi. Cele trei tomuri din Ephemeris Dacoromânei şi cele două din Dacia au întoovărăşit redactarea şi apariţia Geticei sale. întreprinderilor
colective a căror răspundere o luase asupră-şi el le da timpul şi sfaturile sale fără a socoti, punându-şi bucuria numai în profitul pe care aveau să-l tragă elevii lui, în cinstea care avea. să se reverse asupra tării sale.

Căci aici atingem ceeace era mai înalt şi era omul însuşi în Pârvan. Viata îl încercase aspru, îşi pierduse, după câţiva scurţi ani de fericire desăvârşită, soţia şi singura lui fetiţă. Dar îşi primise destinul dureros cu un stoicism tot atât de neclintit ca şi cel pe care îl aflase la Romanii din al doilea secol. S'a adâncit atunci în lucru ca într'o uitare mântuitoare. Şi acorda şi cerea elevilor
săi atâta afecţiune încât îmi putea spune, înr'un suris melancolic, că îşi refăcea cu ei în juru-i o adevărată familie.

Refugiat în ştiinţă ca într'un adăpost sigur împotriva tuturor formelor răului, el i-a închinat un cult pasionat, ascetic. Bucuriile austere ale cercetării şi ale adevărului, erau singura lui raţiune de a trăi. Aşa a refuzat şi invitaţiile care, în mai multe rânduri, i s'au adresat ele a intra ca şef de partid, în politică.
Ceeace îl îndepărta însă delà ea era patriotismul, nicidecum vreo indiferentă de diletant închis în turnul său de fildeş.

Era Convins că, în ciuda tuturor măririlor teritoriale, a oricăror creşteri de bogăţii materiale şi de populaţie, o „Românie mare" nu va exista îm adevăr decât în ziua când, îndepărtând orice tutelă intelectuală, patria sa se va fi arătat în stare să se ia la întrecere în toate domeniile ştiinţei cu naţiunile cele mai vechiu cultivate. Â-i asigura această independenţă spirituală, a pregăti această nobilă emulaţie, iată scopul pe carè şi-l dăduse existenţei sale, sarcina căreia îi sacrificase tot, până şi propria lui viaţă, cu siguranţă scurtată de intensitatea sforţărilor şi de eroismul surmenajului său. Iar cel puţin,
înainte de a ne părăsi va fi putut contempla pământul făgăduinţei şi măsura, după omagiile care îi veneau din toate colţurile lumii, locul pe care arheologia românească e pe cale de a-l câştiga în stima universală. Urmaşii săi,. elevii săi. care sunt în cea mai mare parte şi ai ilustrului istoric N. Iorga, vor şti să împiedice viitorul de a-l micşora; iar ca. să-l sporească, le va fi deajuns
să se inspire delà Maestrul însuşi prea curând dispărut, să mediteze opera lui si să urmeze idealul pe care exemplul lui li-l lasă moştenire.

Jérôme Carcopino
Profesor la Sorbona
Membru de onoare al Academiei Române

Gândirea, 1-Sep-1927

In imagine cetatea Histria.
aurel

Imaginea 81 din 127 (05.04.2018) - original



0 Comentarii

Toate câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
9999
Anunţă-mă când apar comentarii noi