Despre Dobrogea cu nostalgie, dragoste şi speranţă ...
  • Imaginea anterioară
  • Prezentare generală
  • Urmatoarea imagine
Cariera de piatra

Zanganitul monoton al lanturilor de la obloanele  camionului Carpati parca-l aud si astazi. Cred ca nimeni care a mers cu un asemenea camion nu ar uita vreodata  acest zgomot uniform al lanturilor care harjaie lasate liber  de-al lungul obloanelor din lemn, lanturi care atunci cand camionul era incarcat, se prindeau unul in celalalt, tinand astfel sa nu se rupa obloane din lemn.

Primele mele amintiri legate de camion cred ca le am de la varsta de 6, 7 ani, cand ma lua tata cu el la cariera de piatra. Drumul mergea de-a lungul campului auriu de grau de la margine orasului, o strada mai departe de casa noastra (B-dul 23 August), ajungea la stadion si de acolo, prin colbul de-o palma  cauzat de arsita verii, urma de-a lungul ultimelor case insirate spre marginea lacului, spre rampa de gunoi. Tin minte ca pentru mine, acest drum era o adevarata calatorie pe taramuri straine, exotice, de-a lungul malului inalt al lacului, serpuind de-a lungul micului golf unde candva se gasea si o cariera de lut pana cand, cotea brusc spre interiorul campiei salbatice, printre scaieti si vegetatie mica salbatica, uscata de soare, diparand undeva in fata intr-o mare (pentru micul copil care eram) groapa sapata cu tarnacopul si dinamita.

Era un peisaj minunat, as zice acum "selenar", unde pietre imense incrustate cu tot felul de cochilii de melci milenari si urme de scoici preistorice ieseau din adancul pamantului, desprinse din patul lor masiv, dezgropate de suflul exploziei, asteptand sa fie imbucatite intr-o trudnica munca cu dalti, rangi si ciocane imense, in ceea ce devenea material de constructie pentru pereti si garduri de casa, pietre de fundatie sau material pentru pietruit strazile de pamant.

Atata vreme cat se incarca camionul, exploram imrejurimile in linistea  verii dobrogene alcatuita din cri-cri-ul monoton al greierilor, subliniata de cantecul ciocarliilor, pasari care erau la ele acasa in campia carierei, zumzetul albinelor salbatice sau al libelulelor multicolore.

Undeva la margine gropii carierei se inalta o mica baraca din lemn, cu spatii de un deget intre scandurile peretilor, care alcatuiau un muster uniform de umbre si lumina atunci cand te aflai inauntru, dar care-mi parea totusi sumbra pentru a petrece prea mult timp acolo.

La cariera lucra unchiul meu nea George, apoi nea Miu si nea Malaimare (ginerii lui Ionita Popa), ultimii  doi renuntand insa dupa cativa ani la munca prea trudnica.
Nea George insa a fost cel care a deschis cariera din Techirghiol in 1965 si tot el a inchis-o in 1985 (?), cand au aparut obiectii si temeri in ceea ce priveste integritatea lacului si a calitatii apei din cauza   detonarilor de  dinamita pentru desprinderea pietrei.
Era un om vanjos, dintr-o bucata, care si facea ceea ce  zicea. Uneori petreceau dupa munca, mai ales daca era zi de salariu la o bautura, "la Mitat". Mitat era pe vremea aceea numele gestionarului Magazinului Universal de langa podul de peste valea Techirghiolului si implicit numele magazinului ca atare. O am in amintire inca foarte viu cladirea, lunguiata, cu podelele din lemn mirosind puternic a petrol cu care erau impregnate periodic. Pe stanga cum intrai vedeai butoiul si pompa de mana pentru uleiul varsat, zaharul, faina si malaiul la saci, marmelada de prune in calupuri imense de cate 10 kg., apoi la tejgheaua din fata, maruntisurile, sarea, piperul,chibriturile, ata de cusut. Spre dreapta articolele de mercerie si haine si in fundul cladirii ceva articole de mobila.
Acolo pe scaunele expuse, mai obisnuia sa stea la un pahar nea George cu colegii si prietenii dupa munca. Intr-o zi nea Mitat se ratoieste la ei, ca-i strica scaunele folosindu-le si nu i le mai cumpara nimeni. Nea George ii raspunde  spontan ca nu-i nici o problema, ei cumpara si scaunele pe care stau. In acea zi fiecare dintre ei a ajuns acasa cu cate un scaun nou din lemn.

Privind in urma, vad o imagine idilica a unei societati solide, patriarhale, bine definita prin munca si valorile care se deduceau din ea, unde totul avea locul lui si era la locul lui.

In imagine, zidul garajului lui nea George facut din piatra smulsa pamantului si cioplita cu mainile lui, o constructie tipic dobrogeana de-un farmec deosebit.
aurel

Imaginea 84 din 93 (14.04.2018) - original



0 Comentarii

Toate câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
9999
Anunţă-mă când apar comentarii noi