About Dobrogea with nostalgia, love and hope ...
  • Previous image
  • Preview
  • Next image
În Tara Turcească a noastră. Mangalia.
Techirghiol, "Lacul împăratului".

Camp uscat, de pe care s'a secerat graul și in care se infig numai strujenii uscati și goi ai unui camp de seceta. De-asupra, în  toamna începatoare, cerul de arșita, cocand miezul pamantului. Satele sant rari și mici. De obiceiu un mare coperiș tuguiat de palide olane  rose de-asupra unei înjghebari de piatra brutä si de chirpiciu. împrejmuirea e din aceiasi bolovani unsi cu acelasi lut, care, mai ales în aceasta vreme din an, se confunda, împreuna cu acea stearsa rumeneala a coperemintelor, în mediul brun-rosietec.

In margene, se iveste un colt adanc-albastru de Mare. Peste o limba de pamant arsa, un loc de acelasi profund albastru ii raspunde. și la chemarea apelor care prind soare în culmile încretiturilor oaza romaneasca apare: vile de o felurime individualistă ametitoare amesteca tigla rosie, balcoane, stalpi cu capiteluri sapate, simpaticele zorzoane, adese ori inutile, ale stilului romanesc. Statuia de bronz a ctitorului, în loc sa cheme pe bolnavi spre lacul facător de minuni, sfideaza Marea într-o atitudine de amiral victorios pe locul însusi al ispravii sale înecatoare.

Ici si colo, cu zgarcenie, ca si la 'Constanta, ca si la Mamaia, ce idioate sant numiri ca Tataia, Duduia, cand Mamaia aminteste numele unui mare sef tataresc de pe la 1380! , se încearca o vegetatie, din bieti pini parasiti si înabusiti, din salcami  teposi, atunci cand o usoara informatie prin tari cu aceiasi clima ar putea sa arate cum se preface, ca în Spania, un pustiu sec în raiul lui Dumnezeu.

Movila, Carmen-Sylva dispar cu vilele si firmele lor. Am iesit din cuprinsul cochetei oaze create de un popor cure stie sa rada si sa se bucure chiar cand patimeste. Zimbetul omenesc se sterge în mijlocul naturii de o monotona tristeta. Iarasi desertul tatarasc.

In dreapta, movilele se succeda ca niste gheburi de camila în desertul fara apa. Arata numai drumul  navalirilor ? înseamna hotarul stapanirilor luate cu hapca ? închid ele în adancurile înca necercetate oasele eroului scitic însirate intre oalele calatoriei lui
subpamantene ? Singur decor; maiestos si enigmatic, cocoasele caravanei înisipate se ridică de-asupra suprafetei galbene, de o exasperanta monotonie.

Izbitor contrast, Marea, de-a lungul careia lunecăm pe un drum ca o cararusa de-asupra abisului, se zbate din solzi, cu un ritmic freamat de voluptate supt raze. Langa farul de la Tuzla, mandrul vapor al calatoriilor noastre răsaritene sta usor pe  coasta, oblojit de mesterii cari-l curata de apa si-i îngrijesc ranele. Din larg nu mai vin ca pe vremurile elenice albele vase ale Orientului spre porturile de marmura ale Ionienilor si Dorienilor colonisarii.

Un grup de case în fund. Aceleasi coperisuri rosietece pe umila casuta de piiatra si lut. O strada de pravalii în care mai fiece firma striga alta nationalitate. Turci tihniti manancá tacticos ceasurile zilei la o cafenea: unul cu cealma alba, cu larga barba neagra rasfirata, pare luat dintr-un vechiu album:  de o frumuseta ieratica. Tigance musulmane cu tulpanul în vint si picioarele în baloanele duble ale unor stofe fara coloare si făra nume privesc din fuga, cu ochii mari îndrazneti în fata stropita de albul ultimei văruieli.
E Mangalia.
Trecutul puternicei, bogatei Kalatis cu stalpii de marmura, cu cetatenii largi în daruri fata de magistratii  harnici, buni de aparare fata de primejdii, e în coltisorul acela de langa Marea admirabil de albastra si absolut de pustie, unde zelul archeologilor nostri a scos la iveala o urma de ziduri si cateva coloane pe care, mi se spune, d. Mugur, de la "Fundatia Carol", care si-a facut aici vila, le-a luat pentru Comisia Istorica făra ca ea sa-i fi dat vreodata aceasta însarcinare. Putin, pe lânga ceia ce fara îndoiala ascunde înca pamântul, fara locuinti de-asupra și. deci, putând fi scormonit altfel decât supt masivele clădiri ale noii Constante.

Amintirea archontilor de odinioară nu s'a pierdut însâ, multă vreme. Aproape două mii de ani dupa incetarea organisării de odinioară, în vechea bisericuă ortodoxă, drept la mijloc, o piatrâ în formă de sicriu îngustat la un capăt poartă între delicate floricele insemnarea că acolo zace "archontul Velisarie, mort în zi de Sâmbătă, în luna lui Martie 1681".

Peste archonți însă, de la 1400 după Hristos inainte, stápânia Turcul. Moscheia noilor domni ai țării deschide porți ușor sculptate în zidul de piatră brută asupra unui invâlmășit cimitir unde se  rostogolesc turbanele rupte de de-asupra pietrelor, înfipte la capătul mortilor islamului, în care se umplu de țernă literele arabe înșirate pe marmură și stau uscate gropițile în care trebuie să se adune apa de pomană pentru pâsările însetate ale cerului. In cuprinsul inalt și gol al clâdirii, bucăți de scoarță rupte acoperă rogojinile sărâciei, și pe una găsesc în slove chirilice anul 1874 și numele de Iancu înaintea unui pronume turcesc. Caini furioși ne latră, pentru ca ei să se retragă respectuoși în momentul cand, cu hogea și chiatibul în frunte, apar credincioșii la ceasul rugăciunii.

Abia vre-o două mii de locuitori, șaizeci la sutà Romani. Cu cațiva Ardeleni de muncă și vilegiaturiști  de huzur s'a înjghebat aici o viață de civilisație romanească. Va trebui s'o ducem inainte, căci putem.

Acelasi drum de stepă tătărească, langă aceleași movile înșiruindu-și taina, la dreapta catre ținuturile de roadă. Singura urmă de trecut, singurul element de variație pe luciul acesta de pămant negru, care obosește privirea. Fârâ umbra unui salcam scortos măcar, sătucenele de piatră, din ce în ce mai rare. De acolo ies țàranii turci cari pe cate un lan de porumb încà necules îi strâng recolta putină, bârbatii alături cu femeile înfăsurate în tulpane negre. Căruțe negre, foarte frumos împodobite cu flori, duc sâteni bulgari roscovani cu înfățisarea atletică asa de deosebită de noblețea tristă a lungilor fețe turcesti palide cu ochii adanci. Cate un porc se tăvăleste în mlastini si pe spinarea lui face exercitii de curătire singura pasăre a locurilor deserte, corbul. Dar din loc în loc tot campul, panà departe, e prins de umilele pietre fàrà nume ale mulților fideli ai îslamului coborîți aici în asteptarea Raiului. Nisip de pustie adus de vant în altă pustie si măturați de aici în neant, cand asupra lor, din porunca Rusiei, s'au asezat, nimicitori fără scrupul, în 1878, Bulgarii.

Mergem îndelung astfel, pe drumulete lăturalnice lângă soseaua unde stalpii de telegraf păzesc ascutisuri de piatră inabordabile. Peisagiul se învioreaza tot mai mult. Pe sarme sus se opresc păsăruici rosii  necunoscute nouă si câte un soim care-si prăjeste gusa umflată. Cateva prăvâlii unde-și face de lucru o lume săracă. In umbra inaltei mori "Kaliakra", o indicatie trimete la Techè, la mănăstirea dervisilor. Santem în Balcic, în vechea resedintă de la capul Kaliakra a acelui Balica, senior balcanic cu titlu bizantin si nume românesc (de la Balea; v. Bale în Maramures, Balica în Moldova: ctitorul mânăstirii Frumoasa langă Iasi), care a încercat pe acest înalt mal de Mare sá intemeieze un nou Stat, fără caracter national, în a doua jumdtate a secolului al XIV-lea.

In stanga noastrà se bulbucă enorme stanci rotunde de piatra albă dură. Ea se sapă în jos, formand prăpăstii care duc la alte prăpăstii. In fund, Marea chiamă cu iresistibila ei ispità albastră.
Coborim printre cladiri subrede si îndrâznet acátate dupa împrejurari. Fereștile deschise lasa sa se vada scene de interior de o patriarhala frumuseta: mama dâ mustile afara; într'un colt, cuminte, sta codana cu ochii mari curioși, și pe un prichiciu pisica-și toarce siesta la soare. Albul de piatra se lasâ drept în golful de cobalt, pe care-l pateazâ ca niște spinâri de somni barcile negre, cu vislași bruni purtind fesul roșu. Pe o margene de mal se înșiră vile. Cea cu minaretul în frunte e a Reginei Maria.
Nu știu dacă. se poate vorbi de o "coasta de argint" prin aceste locuri în deosebi binecuvintate, care duc în jos pană la pădurile de smochini din preajma Varnei. Nu e ceasul râsfringerilor atit de admirate. Poate chiar câ niciodata termul nu poate da nota caracteristica. Mai presus de orice, intr'o frenesie de lumina, e Marea, care se zbate neadormità.

Ne întoarcem spre Bazargic. Cafenelele aduna pe oamenii cu afaceri și pe cei fara afaceri. Trec svelte, înalte, mindre Turcoaice cu fata descoperitâ, marturisind și ele demnitatea rasei învinse și batjocurite.

Apoi ajungem în tara coloniilor și a coloniștilor. Pe cei d'intâiu i-am vâzut în calea spre Balcic. Ici și colo au aparut casele albe cu tigla roșie marunta ale Oltenilor. Odraslele lor iata-le aici, în ora. Unul poarta, cu o șapca bulgareasca, vechea lui cămașa cu arniciu albastru; celalt și-a pus pe o ureche enorma cușmă pârinteasca. Ii oprim. Sant Doljeni. Si ce mindri, de și atit de mici ! E mai
bine aici ? Mai bine ! Si mai frumos ? E mai frumos în tara noastra!

Visităm la Ceairli-ghiol satul de coloniști, adaus la vechiul sat turcesc (lacul ceairului"), apoi bulgaresc, și pus supt conducerea maiorului Chirescu. Lumea, tot demobilisati, a fost așezata prin vechile odai de serviciu. Apoi se fac casele, deocamdata numai din aceastà tristâ argila galbena. Fiecare-si are un lot de proprietate mijlocie. Ara cu caii, pe când Bulgarii pun câte sase boi în parechi. Acestia din urmă prietenosi, cinstiti, restituind punctual împrumuturile, ajung pana la încuscriri cu ai nostri. Stiu toti româneste, si unele femei vorbesc fâra accent. De la dânsii putem lua exemplu în multe privinti. Sânt statornici, atatia Olteni stau pâna string ceva bani si apoi pleaca spre casa veche , foarte economi, si-si aduc înapoi copiii trimesi la mestesug. Cine se îmbogateste, face casa la Bazargic.

Ajungem îndata acolo. Strazi largi, bine pavate.
Câteva cladiri bune. Pravalii balcanice, si a unui cojocar tunzând caciuli ca ale noastre si expunând cojoace absolut ca ale Oltenilor. Figuri pe care nu le-ai deosebi, în general, de cele românesti. Firmele sânt bulgaresti sau bulgarisate, ceva mai departe fiul unui doctor Popescu, asezat aici dupa razboiul din 1877-8, e medicul, format în Franta, Doctorof Popescu. Ideia bulgareasca e aici mai tare ca oriunde; acest pamint turcesc e considerat ca mostenirea cea
mai dreapta si mai sfânta a natiei.

Apucam acuma pe soseaua, tot asa de nepracticabila, care duce la Cara-Omer (Negru Voda n.r.)  si Topra-hisar (Topraisar n.r.), locul luptelor, proaspete, pentru Dobrogea întreaga, din timpul Marelui Razboiu.

Pretutindeni numai numele turcesti: Chiuciuc-Alcichioiu (din care am facut un Aliciul-Mic), Cara-curt("Lupul negru"), etc. Turci amestecati cu Bulgari umbla soseaua în micile caruti zugravite, trase de cai iuti. Totusi ceva din munca noastra în cei zece ani de stapânire pasnica se vede. âstfel s'au ridicât cladirile Regiei Monopolurilor, cu câteva frumoase locuinti împrejur. Lingă Bazargic, generalul Uică a  înoit și pus supt pază de veteran monumentul în piramidă al generalului Zimmermann, cuceritorul rus al Dobrogii. Oriunde e o fatadă albă un coperiș de vesele tigle și o grâdină, noi am poposit. N'am putut vedea și solidele așezări macedonene, care fac ca în aceste două judete populatia noastră să se ridice, afară de functionari și armată, cu Macedoneni, Olteni și demobilisati, la opt mii de oameni.

Se lasă seara. Nu e apusul de la noi, asfintind în glorie 'n coltul lui împărătesc, ci de jur imprejur, mai ales la Răsărit, unde plutesc aburii Mării supraîncâlzite, un cearcan de lumina încunjură zarea, pierzindu-se în altele rumene, vinete: pare că un uriaș curcubeu înfășură cu colorile lui tot orizontul. Apoi noaptea cade, neagră.

In liniștea campilor gol însă trece meteorul roșu al motorului care și acum lucrează. De la cirezile și hergheliile din fund răzbat zvonuri slabe. Trecem fulgerator pe lângă sătutele unde pâlpaie lumini.

Granita veche. Si de-odatá tot aspectul se schimbă. Biserici masive își înaltă cele trei turnuri. Grădini cu oameni veseli. Firme românești: culeg un "Varful-cu-dor". Lumină și mișcare. Cutare sat, cum e Cara-Omer, e aproape un orășel. Pomii răsar pretutindeni.
Romanisarea ramurilor verzi și a inimilor deschise.
Ea a ajuns deocamdată aici.

Nicolae Iorga, 1923
aurel

Image 87 out of 93 (14.04.2018) - original



0 Comments

Required all fields marked with *
9999
Notification when new comments