Despre Dobrogea cu nostalgie, dragoste şi speranţă ...
  • Imaginea anterioară
  • Prezentare generală
  • Urmatoarea imagine
Insula Serpilor

Rasare soarele scanteetor, din geana departata a marii. Raze le astern brae verzui, galbene si rosii pe intinsul netezis al apei. Pamantul se retrage in urma noastra. Incet Sulina pleaca, se scufunda sub valuri. Copacii, catargurile, sulurile negre de fum, toate se sterg. Albastra bolta a cerului se lasa ca un coviltir urias peste pustietatea lucie a marii.

Dupa doua ceasuri de plutire spre rasarit, zarim inaintea noastra o  movila alba. Acolo-i insula Serpilor. De departe, par ruinile unei cetati infipte in valuri. La vre-o suta de pasi vaporul se opreste. O barca ne ia si peste cateva minute punem piciorul pe tarmul pietros al acestui singuratec ostrov. Un dorobant chipes, frumos, vine vesel inaintea noastra. El stie, ca. odata cu noi i-au sosit merindele de la Sulina.
- Nu ti-e urit aici, leat? intreb, ca sa intru in vorba -  pe cand ne urcam incet spre farul din varful insulei.
- Poi, de ce sa ne fie urit? Ca doar nu suntem pe pamant strain... e tot tara noastra.
Si tanarul strajer imbratisa cu-o privire mandra si fericita larga Intindere a marii, ca si cum ar fi vroit sa spuie: "A noastra-i toata".

Pasind  printre bolovani, Ii povestesc, cum a stat aici de mult, de mult, acum trei mii de ani, Ahile, cel mai vestit viteaz al Grecilor,- cum s'a Insurat el aici cu Elena cea frumoasa si la nunta lor au venit Neptun, zeul marilor si Amfitrite, sotie lui Neptun si zanele tuturor apelor cari curg in mare. Ii arat locul unde a fost  templul lui Ahile spun, cum pasarile insulei zburau in fiecare dimineata la mare, de-si muiau pene!e, apoi veneau grabite, de stropeau toata podeala de rnarmura a templului, maturau frumos cu aripile.
- Or fi, astea, zise dorobantul, zburatuind un stol de lari albi, cari ciuguleau in petecul de secara de pe podisul ostrovului.
- Chiar ele .. nu; dar stramosii lor de buna seama, c'au cunoscut pe mandrul Ahile.
- Ale naibii dihanii, - sa le auzi cum tipa, domnule, juri ca-s niste copii, cari rad.
Suntem pe varf, langa far. Nici un copac, nici o tufa. nu se zareste pe scofalciturile varoase si crapate ale aceslui ostrov. In jurul nostru valurile fosnesc. Ele vin mereu, de departe, popoare in veci nelinistite si se sparg urland de coastele pietroase ale insulei, in care bat staruitor, ca si cum ar vrea s'o smulga din loc. Soarele Imprastie raze tot mai fierbinti, limpezisul albastru al cerului. Curcubee s'aprind pe talazuri. Privirile noastre se adancesc in zare, se pierd uitate pe desertul nemarginit si stralucitor al marii. Valurile par'ca ard. Niciodata n'am vazut atata  lumina, atata spatiu. De-un sentiment de evlavie ni se umple sufletele si stam neclintiti, ca intr'o  tainica rugaciune, sub farmecul acestei uimitoare privelisti. Timpul pare a se fi oprit din zbor. Gandurile noastre atipesc de leganarea si tanguirea neintrerupta a valurilor. Toti taceam ca intr'o biserica.

AL. VLAHUTA, 1928

In imagine excursie pe Insula Serpilor in anii '20
aurel

Imaginea 122 din 127 (02.06.2018) - original



0 Comentarii

Toate câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
9999
Anunţă-mă când apar comentarii noi