Über Dobrudscha, mit Nostalgie, Liebe und Hoffnung ...
  • Voriges Bild
  • Übersicht
  • Nächstes Bild
Insemnări.
— Spre Tekir-Ghiol. —

Pleci din Constanţa, din faţa gării, pe la orele 9 si jum. dimineaţa, după ce te-ai suit în tramcarul dlui Blându cu inscripţia „La senator" pe fundul căptuşit cu tinichea roşie, semn distinctiv al acestei direcţiuni.

Lucru la care nu te-ai aştepta, caii greoiului vehicul îşi pun în mişcare clopoţeii delà gât exact la ora fixată, tramcarul cu frînele strînse la staţiune — doamne fereşte să nu dea peste cai — începe să tremure din toate încheieturile lui şubrede şi cu el şi călătorii. E semn că am plecat!

Iţi mai arunci o ultimă privire peste port, unde activitatea a început de mult. Sirenele urlă cu glasuri felurite, remorchere uşoare brăzdează apa din port liniştită ca un lac, oamenii se văd ca niste furnici grăbindu-so spre ateliere, printre liniiile drumului de fier, cari îmbracă într'o reţea deasă întinderea de pământ cucerită cu atâtea jertfe delà mare.

Caii îşi sună acum clopotele printre două şiruri de garduri ale C. F. R. Pe neaşteptate te apleci odată spre dreapta, odată spre stânga, te propteşti bine cu spatele în răzimătoarea băncii si cu picioarele în podeaua, din care numai văpseaua e nouă şi apoi respiri uşurat ca scăpat de o mare primejdie. Ai trecut peste calea ferată! Operaţia se mai repetă odată şi, scăpaţi la larg pe şoseaua liberă, caii înhămaţi patru în şir îşi iau mersul obişnuit. Trap-trap, lăsăm la dreapta multimea liniilor drumului de fier şi trecem pe lângă terasamentul abia început şi părăsit al liniei Constanţa—Mangalia, menită să gonească şi de aici vehiculele dlui Blându. Pe stânga, pe alocuri, pe unde se zăresc puţin pomii, deluleţele cu vii şi casele se mai zăreşte câte un petec de mare ál­bastra.. In unele părţi, o scurtă vedere a portului.

Observi un lucru curios; alături cu şoseaua un drum de o căruţă, prafos şi 'numai gropi, brăzdat de făgaşurile tăiate de ѵгѳ-un car în pământul muiat de ploaie;, fenomen destul de rar în aceste locuri. Turci, Tătari cu haina pestriţă şi cu turban, cu mustăţile creţe, cam pe oală şi cu ochii sclipitori, n'am văzut decât rareori pe şosea. Prefera sa dea prin brazde cu teleguţele lor, cari fac un sgomot cu totul particular şi din cari bătrîni, tineri, femei şi copii privesc cu mirare la străinii din tramcar. In ei poate se minunează, poate îşi bat joc de supusele şi supuşii modii, dintre cari facem parte şi noi de câteva exemplare ca tovarăşi de drum.

Pe stânga se vede un fel -de cârciumă, cu o galerie acoperită în faţă. Tramcarul se opreşte la prima staţie. Se pare că această întreprindere are înscris în regulamentul ei un articol 'anume, îi impune să se oprească la fiecare cinci chilometri. Şi aplică acest articol cu atâta stricteţe, ca si fără pietrele de pe marginea drumului poţi stii în fiece moment la ce depărtare te afli de Constanţa.

Cârciuma la care ne-am oprit, se pare că plăteşte această favoare conductorului, in natura sub forma de cafele, vin şi altele. Cu ocazia oprirei constat spiritul de comerţ al proprietarului „marei vile Jana din Ticher Gheol" care îşi scrie reclama aceasta cu litere negre făcute cu mâna oa de tipar, pe un pătrat albit cu vare pe tencuiala podului cârciumei — staţie.
Plecăm. Pe drum mă gândesc la oamenii aceştia care îşi pun aci averile în întreprinderi comerciale bănoase şi cari n'au atâta curiositate, daca nu bun simţ să se intereseze măcar cum se scrie numele staţiunii din care îşi pompează veniturile. E caraghios! Oameni cari trăesc de ani acolo, nu ştiu cum să'l pronunţe şi mai ales cum sa-l scrie. Am găsit: Tiker-Gheol, Tiker-Gial, Thechirgiol şi multe alte năsbâtii, cari dau dreptul să te întrebi: pe când Thiquer-Giol şi cele ce vin după dânsul ?

Pe drumul paralel cu şoseaua vine la pas o căruţă încărcata cu saci. Deasupra un Turc, aşe­zat în felul lui, ţine hăţurile şi priveşte lunga zare. Arşiţa soarelui i-a scos un galon gros do su­doare pe marginea fesului. Urniala tramcarului şi sgomotul clopoţeilor nu'l pot scoate din visare. După o bucată de drum, întâlnim altă căruţă, tot cu saci, dar aceasta pe şosea, cu un Bulgar dea­supra. II cunoşti după haine, după privirea cute­zătoare ce aruncă în juru-i şi după întregul lui fel de a fi. Aşa cum stă, fără eă facă vre-o mişcare, îţi face impresia că a înghiţit un băţ, сагѳ îl ţine ţeapăn.

Iar ne-am oprit. Suntem la 10 chm. de Con­stanţa. „De acum nu ne mai oprim" promite con­ducătorul. Şi să vrem nu ne mai putem opri, căci numai cinci chm. ne mai desparte de ţinta că­lătoriei. Tramcarul porneşte rar, te saltă, te scutură, face apoi la stânga şi în curînd apare la dreapta locul, la stânga marea. Laşi la dreapta o vilă, care are numai 'numele creştinesc, alături alta a unui Român de dincolo stabilit în Dobrogea şi intri în plantaţia Eforiei. Tramcarul sboară acum pe dru­mul înclinat spre lac, plecându-se când înainte, când înapoi ca o corabie pe valuri ; perdelele văr­gate fâlfăe în vânt; vizitiul neobişnuit cu aşa vi­teză, strânge iute frîna. Tramcarul trece dârdâind din cauza frînei pe dinaintea turnurilor trufaşe ale Sanatorului („senatorul" dlui Blându) stâr­nind ecouri prin sălile înalte, caii îşi sună clopo­tele mai departe...

Tribuna, 2 septembrie 1911
Aurel

Bild 68 von 68 (17.12.2017) - original