6 Decembrie – Sfântul Nicolae la Techirghiol în vremea socialismului

Publicat de Aurel Băjenaru, 6 Decembrie 2025
Timp de citire: 3 minute

Ziua de 6 decembrie, când Biserica îl prăznuiește pe Sfântul Nicolae, a fost dintotdeauna încărcată de semnificații în cultura românească. Sfântul, considerat ocrotitor al copiilor, al brutarilor, marinarilor, femeilor nemăritate și al celor nedreptățiți, este unul dintre cei mai iubiți sfinți ai creștinătății, cinstit nu doar în tradiția ortodoxă, ci și în multe alte confesiuni.

În mod firesc, tradiția populară a împletit această sărbătoare religioasă cu obiceiul Moșului care vine în noaptea de 5 spre 6 decembrie. Copiii își pregăteau ghetuțele, visau la daruri și se temeau un pic de nuielușa simbolică pentru poznași.

Eu însă nu îmi amintesc aproape nimic din aceste obiceiuri în anii copilăriei mele. În Techirghiolul acelor vremuri, în plin socialism, sărbătorile religioase erau estompate, ascunse după perdeaua groasă a propagandei care voia să transforme totul în festivități ale clasei muncitoare. Decembrie sub comuniști nu avea nimic din strălucirea de astăzi: era o lună a frigului, a cozilor nesfârșite și a zilelor în care lumina și speranța veneau din altă parte decât din discursurile oficiale.

Totuși, ceva părea să aprindă o scânteie în acea monotonie cenușie. Îmi amintesc încă vag bradul de Crăciun, care în multe case era deja împodobit în jurul datei de 6 decembrie. Globulețele din sticlă colorată, delicate și prețioase, merele atârnate de crenguțe, bomboanele fondante învelite în staniol lucios — toate acestea aduceau o magie aparte. Era poate singurul moment din an când culorile învingeau griul.

Dar nostalgia mea nu se îndreaptă către acele timpuri nedrepte, ci doar către copilăria mea, așa cum a fost ea: inocentă, plină de imaginație și săracă în lucruri, dar bogată în trăiri. Într-o lume în care abundența era un miraj, orice mică jucărie devenea un univers. Îmi amintesc încă de camionul mic de tablă, negru și verde, cu mirosul lui de email proaspăt — un obiect banal, dar care părea atunci o adevărată comoară.

Așa am trăit noi, copiii Techirghiolului în socialism: crescuți printre lipsuri, dar purtând în noi o putere a bucuriei pe care nimeni nu ne-o putea lua.

Ne-au mințit că vom avea o viață mai bună, cândva. Noi însă, fără să știm, o construisem deja în felul nostru — din mici detalii, din jocuri, din luminile fragile ale unui brad și din speranța care nu putea fi interzisă.

Cândva însă, copilul devenit adolescent nu a mai avut decât o singură speranță: libertatea și dorința de a trăi dincolo de imensa închisoare comunistă în care se transformase România.

°°°