Așa cum se poate observa mai jos, Constanța anilor ’30 — o perioadă marcată de criza economică internațională — era supusă unor reglementări stricte în ceea ce privește prostituția. Stabilimentele în care această activitate era practicată erau cunoscute autorităților și funcționau în baza unor înregistrări oficiale la poliție.
Citește mai multDoi prieteni se așază la o masă.
— Nea Gică, o sticlă de Murfatlar!
Nea Gică sosește îndată cu comanda și așază pe masă trei pahare.
— Dar de ce ai adus, bre, trei pahare? Noi am cerut doar două!
— Dar de ce, care dintre voi nu bea?
Textul cărții poștale, redactat în limba germană – „Techirghiol, strada principală și vedere generală a orașului” – indică faptul că aceasta a fost realizată de administrația germană de ocupație în timpul Primului Război Mondial. Este foarte probabil ca germanii să fi preluat o fotografie românească anterioară, întrucât atmosfera surprinsă este încă una pașnică, specifică unei stațiuni balneare aflate departe de dramatismul frontului.
Citește mai multIată cu ce „scepticism” era privită evoluția costumului de baie feminin în anii ’20: trecerea de la costumul complet la „deux pièces”, pe plajele de la Marea Neagră. Faptul că femeile "apar complect goale", era o exagerare însă. În acei ani, localitatea Carmen Sylva — devenită ulterior Eforie Sud — purta încă numele de Techirghiol (Movilă).
Citește mai multAstăzi, într-un context european în care islamul își pierde treptat din acceptanță pe fondul manifestărilor sale tot mai dogmatice și militante, iar în locul integrării în societățile gazdă apar tendințe de afirmare dominantă a cutumelor religioase, dezvoltandu-se societați musulmane paralele, devine cu atât mai important să subliniem exemplul integrării depline a comunității musulmane din Dobrogea în spațiul creștin majoritar din jur.
Citește mai multAstăzi poate părea un detaliu pierdut în istorie, însă debarcaderul de la Techirghiol a reprezentat cândva o verigă esențială în lanțul terapeutic care a făcut celebră stațiunea. Tratamentul cu băi de nămol, consacrat pentru proprietățile sale curative, nu era considerat complet fără o etapă obligatorie: baia de soare și nisip la mare.
Citește mai multRidicat în anii 1920, Sanatoriul „Speranța” din Techirghiol a fost una dintre instituțiile emblematice ale stațiunii, într-o perioadă în care tratamentele balneare deveniseră sinonime cu modernitatea și rafinamentul.
Citește mai multCazinoul din Techirghiol, surprins în imaginea din 1915, a fost inaugurat la 2 iulie 1904. Termenul „cazinou”, împrumutat din limba germană, nu desemna inițial un spațiu destinat jocurilor de noroc, ci o clădire destinată reuniunilor sociale și recreative, care includea sală de bal, restaurant și alte facilități similare. În acest sens, era asemănător vechiului „Kursaal” – un edificiu dedicat recreerii și socializării într-o stațiune balneară.
Citește mai multTechirghiolul la începutul noului secol trecut ne este prezentat de monograful și istoricul colonel M. D. Ionescu (1866–1938), în lucrarea „Dobrogia în pragul veacului al XX-lea” (1904).
Citește mai multAstăzi, duminică, sosind acasă de la gym — da, de la gym; încerc să merg în fiecare zi — am preluat ideea tatălui meu (care a împlinit zilele trecute 91 de ani). El spune că mai are încă multe de rezolvat până la 108 ani, vârsta până la care și-a propus să trăiască. Am încă copii pe care trebuie să- i cresc mari, două fete.
Citește mai multParis – Vienne – Budapest – Constantza
Trenul Orient Express a fost inaugurat la 4 octombrie 1883, plecând din Paris, din stația Gare de l’Est, ca o magistrală internațională de pasageri menită să lege Europa Occidentală de extremul est al continentului. Inițial, ruta se oprea în sud-estul Europei, parcurgând aproximativ 2 500–2 600 km prin Germania, Austria-Ungaria și Balcani.
Citește mai multPrefațând articolul, nu pot să nu observ că, așternând rândurile de mai jos pe „hârtie”, mă surprind pe mine însumi prins într-un nou basm modern, dobrogean, plăsmuit aici în tonalitatea poveștilor îndrăgite ale copilăriei — o îmbinare între "Poveștile Nemuritoare" și "O mie și una de nopți", filtrată prin spiritul și imaginarul meleagurilor natale.
Citește mai multÎn urmă cu peste o sută de ani, o cerere în căsătorie la tătari avea darul de a apuca pe căi mai scurte și mai pitorești, ocolind cu nonșalanță standardele pe care le considerăm astăzi firești.
Citește mai multMi-e dor de copilăria de la bunici… De camera mică, dar plină de suflet, unde timpul părea că are altă răbdare.
Citește mai multDespre noii cetățeni ai României, locuitorii Dobrogei, s-a scris și s-a fabulat mult timp, până târziu în secolul următor anexării. Dar mai ales musulmanii, foști cetățeni otomani, reprezentau o prezență exotică și puțin cunoscută.
La speculațiile despre ei au contribuit nu doar presa scrisă, ci și diverși „cercetători” de folclor, precum Elena Sevastos, aceasta fiind distinsă de Academia Română, în anul următor apariției cărții sale de folclor, cu premiul Ion Heliade Rădulescu.
Citește mai multCând tunurile Războiului Crimeii au tăcut, Küstendje nu mai era un oraș, ci o amintire. Casele fuseseră arse sau părăsite, cheiul se surpase, iar vântul mării trecea nestingherit printre ziduri prăbușite. Se spunea că mai rămăsese o singură casă întreagă, albă, cu obloane albastre, și câteva familii de turci bătrâni care nu plecaseră nicăieri — pentru că nu mai aveau unde.
Citește mai multDespre Dobrogea s-a răspândit, de-a lungul timpului, o legendă autodeclarată a multiculturalismului și a unor relații interetnice exemplare, care însă nu au corespuns întotdeauna realității.
Citește mai multNoua Dobroge românească s-a dovedit, pentru mulți dintre vechii săi locuitori, mai degrabă o încercare decât o promisiune. Schimbarea de administrație a adus cu sine nu doar o altă ordine politică, ci și o ruptură adâncă în echilibrul unei lumi vechi, așezate, cu ritmuri orientale lente și reguli nescrise.
Citește mai multDespre săculețul de piele atârnat la gât ca talisman am aflat cândva din cărțile lui Karl May, la pieptul indianului atârnă adesea un mic săculeț din piele, modest ca formă — medicine bag-ul. Nu era un leac pentru trup, ci pentru destin. Winnetou nu purta „medicamentul” ca pe o podoabă, ci ca pe ceva magic și identitar. Pierderea lui ar fi fost mai gravă decât o rană, pentru că ar fi însemnat ruperea legăturii cu sinele și cu legea nescrisă a tribului.
Citește mai multEra o dimineață târzie de primăvară în Küstendje, micul port liniștit de la Marea Neagră. Pescarii își strângeau plasele, iar vântul adia ușor aducând miros de sare și pește proaspăt. În piața mică din centrul orașului, amestecul de miresme — cafea turcească, condimente și pâine caldă — făcea aerul să pară viu.
Citește mai mult