A fi român, aromân

Publicat de Aurel Băjenaru, 5 Septembrie 2025
Timp de citire: ~1 minut

În ultimul timp au apărut teorii noi, vehiculate de unii lingviști „renumiți”, conform cărora limba latină ar proveni dintr-o limbă mult mai veche, vorbită de „barbarii” din care ne tragem. Însă astfel de ipoteze sunt lipsite de temei documentar și nu fac decât să alimenteze confuzii, fără a aduce dovezi solide. Sunt, de fapt, simple speculații moderne.

Ceea ce i-a unit pe români, la fel ca pe aromâni, a fost dintotdeauna conștiința apartenenței la romanitate. Ei s-au numit singuri „români” sau „rumâni”, urmași ai romanilor latini, chiar și atunci când străinii îi desemnau cu alte nume, precum „vlahi”. Această identitate nu a fost o invenție târzie, ci un adevăr afirmat de secole, transmis din generație în generație.

Chiar și domnitorii lor – mulți dintre ei de origine străină – au recunoscut acest nume   i-au numit astfel, "rumâni". Limba latină, moștenirea comună a Imperiului Roman, a fost elementul care a sudat aceste comunități răspândite și a stat la baza limbii pe care o vorbim astăzi. Din ea s-a născut româna, dovadă vie a continuității și a unității unui neam care, indiferent de provocări sau denumiri externe, a știut mereu cine este.