ALEM FENA

Publicat de Aurel Băjenaru, 16 Februarie 2020
Timp de citire: 10 minute

NOTELE UNUI JUDECĂTOR

După amiază sosim în Biulbiul. Eu şi grefierul, prăfuiţi, ne scuturăm la o cafenea şi trecem drumul la primărie. Jandarmul se prezintă scurt, --- notarul. cu glas mieros ne compătimeşte de căldura îndurată şi praful înghiţit şi ne lămureşte că avem un proces de judecat, o contraventie.

Era în 1908. Mergeam întăia oară la Biulbiul, ca judecător ambulant. Drumul n' a fost urât. In Mamutcuius am binecuvântat, înghitind cu sete, apa limpede şi rece din fântâna lui Mamut, --- iar  pe drum spre Biulbiul, suind un deal, ne-'am odihnit câteva minute într'un crâng frumos, unde cântau şi privighetori. După asta mi-am explicat pentru ce, la vre'o· 6 Km. de acolo, am intrat într'un sat cu numele aşa armonios, ca un gângurit : Biulbiul.

La uşa primăriei câţiva Români îşi ridicară cuviincios pălăriile. Răspunsei la salutul lor şi le lăudai un splendid lan de grâu, văzut aproape de sat şi câteva gospodării zărite în treacăt, la fel cu cele din Ţara Românească de la câmp.

Intrai şi cum spusesem cafegiului să-mi aducă o cafea la primărie, intră şi el cu feligeanul, aşeză totul pe masă, evlavios, şi ieşi. Inăuntru o mulţime de Tătari bătrâni, tot mărzale şi zadeluri, cu toată căldura ce era, îmbrăcaţi în zăbune lungi, galbene. Se aplecară adânc, isbucnind într' un mormăit gutural: Hoj gheldi ! (bun-=venit). Şi mâni lungi, bătrâne, tremurătoare, se întinseră împrejurul meu. Foarte simţitor la această manifestaţie, le strânsei politicos pe toate, îngânând la rândul meu : Hoj buldu ·; (bun găsit) sfios . -- cuvinte proaspăt învăţate.

La masa de judecată sorbii din feligean cafeaua potriviiă şi spusei celor de faţă, cerând să fie tradus turceşte celor ce nu înţelegeau, ·că judecătorul se bucură că e întâmpinat cu atâta simpatie de justitiabilii din Biulbiul ; că-i rog să se gândească la drumul lung ce-l fac până la ei şi că pot ajunge obosit ; iar aşa fiind, în reclamaţii  şi apărări să·spue scurt, ce au de spus.

Bucuria mea fu mai mare, când unul dintre Românii bătrâni se ridică şi-mi răspunse că mă vor aştepta şi mă vor socoti ca pe un musafir iubit, iar până la mine va ajunge numai ceia ce va trece peste puterea lor de-a linişti şi împăca.

Societate patriarhală !

La semnul meu, grefierul strigă pe ,"contravenienţi"' şi citi Procesul  verbal de constatare a faptului. Mi se înfăţişă un musulman din acei, pe cari ceilalţi îi numesc Cinghine (Ţigan), iar alături copilul său, ca de 10, 12 ani. Săvârşiseră o  "chinuire de animale'' în timpul şi pe drumul cutare.

Chinuire de animale ! Îndrăsnet lucru ! 

Intrebaiu, cum s' a întâmplat.

Bărbatul, foarte serios, începu să spue în limba lui şi spuse, iar cu cât mai mult spunea, cu , atât auditorul, care îl întelegea, se ilumina de veselie. Unii, mai bine dispuşi, uitând unde se găsesc, isbucniră în hohote de râs.

lnţelegeam foarte puţin turceşte, aşa că nu retinui decât ceva foarte vag despre un măgar bătrân, pe care îl încăleca şi-l descăleca cineva cu ceartă mare; despre care lucru, jandarmul , în laconicu Proces. Verbal, nu pomenise nimic. Dar, cum era vorba de chinuirea unui animal, socotii că oamenii locului nu prea sunt blânzi cu animalele, dacă asemenea scenă îi distrează.

Ascultaiu răbdător şirul de sunete, care se precipita mereu. Din când în când, parcă pentru a linişti şuvoiul, contravenientul ridica bratul şi-şi ştergea fruntea cu  mânica. Două cuvinte veneau şi încheiau părţile povestirei : alem fenâ ! (lume rea). 

Cel din urmă alem fenâ fu sfâşietor. Era atâta tragic în glasul lui Amet, contavenientul bărbat, că devenii foarte curios, să.aflu de ce lumea era rea.

Când apărarea termină, tălmaciul avu  cuvântul.El râse spunând: "Este o istorie întreagă .. ... Trebue să aveţi răbdare !'

La gestul meu de încuviinţare, tălmaciul reproduse :

"Amet a plecat din Biulbiul, să cumpere pepeni de la o bostană de mai departe. Pepeni, le plac şi nevestei şi vecinilor şi la toate neamurile, trebuiau mulţi. A luat sacul şi, ca să ducă sacul, a luat măgarul."

Memedin, nerăbdător - tălmaciul arăta copilul - a plâns, să meargă, să mănânce pepeni chiar la bostană. Au plecat dar amândoi cu măgarul de căpăstru.

Au mers mult, au obosit. Hogea tocmai trecea. S'a uitat la ei şi le-a zis cu batjocură: ce oameni proşti; amândoi pe jos! ·Luaţi şi  măgarul în spate, că nu sunteti vrednici să mergefi călare !

Amet s'a oprit şi a socotit: ştie hogea ce spune; copilul e obosit, trebue să meargă călare ; de atâta nu-i pasă măgarului. Şi l-a suit pe Memedin, călare. Au mers o bună bucată de drum pe zăduful zilei, aşa: Memedin înainte, călare, şi Amet în urmă, clătinându-se de oboseală ş'i căldură. Asta n'a fost nimic, - lumea e rea!

Un bătrân, pe lângă care treceau, îi opri. Foarte aspru bătrânul ocărâ pe copil, cum de nu are inimă şi rabdă ca tatăl, om greoi, să meargă în urmă pe jos, iar el înainte, călare, ca un beiu.

- Dă-te jos, băete ! · Şi-l amenintă cu toiagul. Copilul a oprit măgarul şi ascultător s'a coborât.

- Noi suntem oameni proşti, - ce ştim noi din aşezarea lumei? a recunoscut Amet, ca să liniştească copilul. Şi Amet a încălecat pe măgar şi a plecat înainte, iar Memedin în urmă, pe jos. Au mers şi aşa, iar Memedin a ostenit. Asta nu-i nimic, lumea e rea !

Iată în calea lor un ulema, unul de acei cari trăesc pe lângă moschei şi care era şi învăfător, om aspru cu toată lumea, ca să-i ştie copii de frică. Când ulemaua văzu pe Amet călare şi pe copil pe jos, se răsti cu furie : om în fire, tată eşti tu dacă nu ti-e milă de copil? De-aceea copii voştri sunt tâmpiti, pentrucă le sugeti sângele, flămânzindu-i şi ostenindu-i.

Amet, foarte atins, ca un tată, a oprit măgarul, a descălecat pe marginea drumului, s'au odihnit putin şi măgarul a ros nişte sulhină.

- Da, proşti mai suntem! Trebuia să încălecăm amândoi pe măgar, chiar de când am plecat. Inchideam gura tuturor I A recunoscut·iar Amet. Şi s'au ridicat iar, la drum. De astă dată au încălecat amândoi  Amet şi Memedin. Măgarul se cam codea, dar mergea. Nu era lucru mare, - lumea e rea !

Tocmai se zărea bostana, când pe creştetul dealului, în drum, apăru jandarmul. Drumetii nu-şi pot bănni gândul de departe. Amet taman îşi pregătea salamalecul, când jandarmul a strigat: 

- Dati-vă jos ! Chinuiţi animalul ! Legea vă pedepseşte ! Aţi încălecat amândoi şi fără şea incă pe un măgar aşa de mic!

Amet a crezut că e glumă şi a răspuns râzând că hogi şi ulemale l-au îndemnat aşa, iar măgarul e destul de bătrân.

Şi mai tare s' a înfuriat atunci jandarmul, că ... Amet batjocureşte fetele bisericeşti, pe lângă că a chinuit un animal bătrân şi, luând pe  Amet şi pe copil, i-a dus la post, unde le-a încheiat acte. Amet se jură, că nu e vinovat. De nu s'amesteca lumea cu îndemnuri viclene, el mergea liniştit, pe jos, cu măgarul de căpăstru şi s' ar fi întors şi cu pepeni acasă. Lumea e rea ! sfârşi tălmaciul.

- Ama cap, arna chiatră ! Intări Amet, în româneasca ce ştia, isbind şi cu palma în turban şi cu. piciorul în podeaua de piatră a primariei. .

Toţi râseră. 

Rămăsei serios. Mi se păru tragic acest conflict între individ şi societate. In desfăşurarea faptului, societatea provocase şi contribuise ca Amet s' ajungă contravenient şi să nu mănânce nici pepeni.

Râsul, care continua; m' a contaminat totuşi. Râzând, am pronunţat achitarea contravenienţilor. Eram foarte încântat de soluţia ce dădusem conflictului şi simtiam, că şi auditorul era. Ridicaiu şedinţa şi ieşirăm.

Deabia însă trecui de poartă, că grefierul, om din tara veche, scăpără printre dinţi : 

- Ţiganul, turcesc ori românesc, tot ţigan!

Mă făcui că n' aud. Dar în urma mea primarul Zeidula aruncă şi el în mers: 

- Asta, fabula arabă este...

Adică să fi fost păcălit ? $l nici măcar în mod original ?

Atins în ceea ce am crezut că fac bine, m' am întors spre grefier şi primar şi cu sinceritatea tragică a lui Amet le-am răspuns: 

- Alem fena ! . . . . 

D. Stoicescu 

Analele Dobrogei, 1934