Aniversarea lui Mihai Eminescu

Publicat de Aurel Băjenaru, 15 Ianuarie 2021
Timp de citire: 6 minute

Se implinesc luna aceasta douăzeci de ani dela moartea marelui poet Mihail Eminescu, E bine să-i improspătăm memoria arătand pe scurt cine a fost şi ce-a făcut.

Mihail Eminescu s’a născut la 15 Ianuarie 1850 in Botoşani şi a incetat ia 15 iunie 1889 in Bucureşti, in tr’o casă de sănătate. Cele dintai studii le-a făcut in gimnaziul din Cernăuţi (Bucovina) apoi a părăsit şcoala pentru a urma mai mult timp trupe de actori, cari dedeau reprezentaţii prin oraşe.

Mai tarziu urmă caţiva ani cursurile de litere şi filosofie la Universităţile din Viena şi Berlin. intors in ţară la anul 1874, fu numit revizor şcolar şi director al BibJiotecei din Iaşi. Pierzand peste doi ani aceste posturi, el veni in Bucureşti, unde intră ca redactor la ziarul ≫Timpul≪.

In luna Iunie 1883 fu atins de alienaţie mintală (nebunie), işi mai reveni ceva in fire in două randuri dar peste puţin muri in institutul ≫Caritatea≪ lovit fiind cu o piatră in cap de cătră un nebun din Institut, pe cand pacienţii se aflau in recreaţie prin curte.

M. Eminescu a publicat poeziile şi proza sa literară in rev. Convorbiri Literare. Poeziile lui din urma, cele mai bune, au fost adunate in volum şi publicate cu o prefaţă de T. Maiorescu, in 1883. Volumul — după cat se spune — a atins tirajul de peste 100,000 exemplare, şi a fost şi este cartea romanească, care s’a citit mai mult.

In anul 1891 s’au adunat şi cateva din articolele lui politice din Timpul şi s’au publicat intr’o broşură cu o prefaţă de Grig. Paucescu. Ceva mai in coace s’a scos in volum şi proza lui lite rară, ca: Sărmanul Dionis, Făt Frumos din Lacrimă şi altele, precum şi poezii inedite, romane, piese etc., aflate in maldărul de manuscripte rămase dela el şi dăruite Academiei de d. T. Maiorescu.

După părerea mai multor critici, Eminescu ca poet e cel mai artist şi mai adanc poet al Romanilor Ca formă intalnim la el o limbă aleasă trasă din graiul popular şi din scriitorii noştri mai vechi. Găsim cuvantul propriu ideii şi cuvantul viral, cari dau poeziei lui o frumseţă se veră, sinceritate şi nobleţă, cuvantul muzical şi colorat, dand poeziei lui o voluptate senzuală, un fel de melodie ascunsă, ce te face să intrevezi lucruri, pe care ea nu le spune O sintaxă simetrică şi uneori de o măreţie simplă in inşirarea membrilor frazei, care se avantă ca să zicem aşa, cu o falfaire de aripi larg deschise. Imaginile noi, juste şi puternice. Versul lin şi larg, cate odată in metru antic, mai totdeauna cu rimă rară.

Cu insuşirile acestea poezia lui fixează o limbă literară, in care vorbele şi-au luat un loc statornic şi demn, precum ea fixează şi o formă poetică, care vine fireşte sub condeiul versificatorilor tin eri. Mai toate defectele dela inceput din limbă cat şi din poetica lui au dispărut in ultimile lui bucăţi. Limba sa proprie şi sobră a putut imbrăţişa idei filozofice şi sociale.Calităţile poetice ale acestei limbi au putut descrie sentimentul amorului şi sentimentul naturei. Artist, el ne-a dat o formă nouă, delicioasă, atică. Poet-filozof, el s’a apropiat mai m ult de felul de gandire al oamenilor de Nord.

Să spunem acum ceva şi despre funerariile lui, făcute in Bucureşti la 19 Iunie 1889.

In jurul catafalcului se adunase mulţime de studenţi, ziarişti şi prietini intim. Catafalcul era de o simplitate remarcabilă. O singură lumanare de ceară lumina acest catafalc, impodobit de coroane, flori şi ramuri de tei. Şase coroane i-s’au trimes de cătră: Redacţia revistei Fântâna Blandnziei, ziarul Naţionalul, Academia Română, redacţia ziarului Contituţionalul, societatea studenţilor universitari: Unirea şi Pressa Română.

Langă lumanare erau aşezate: Poeziile poetului, Convorbirile Literare şi Fântâna Blanduziei.

Corul sub conducerea regretatulu profesor şi tenor Costache Bărcănescu, a mişcat puternic azistenţa, mai cu seamă cu cantecul: Uitima-mi dorinţă pe versurile poetului.

Cea dintai cuvantare a ţinut-o d-l Gr. Ventura, făcand elogiul lui Eminescu ca poet şi ca ziarist.incepand cu d-na Maiorescu, mulţi din azistenţi au smuls la plecare cate o floare sau frunză de pe catafalc.

Carul a fost urmat de preşedintele consiliului de miniştrii de atu mu, Lascar Catargi, de d-1 T. Maiorescu, Th. Rosetti, G. Lahovary, şi de M. Kogălnieeanu, colonel Algiu, Sterlade, M. Cerkez, N. Mandrea, Dim. Aug. Laurian. Ştef. 0. Michăilescu şi alţii. In faţa universităţii, profesorul Dim. Aug. Laurian a ţinut o cuvantare, in carea arătat cine a fost Eminescu şi cat a suferit el in dureroasa-i viaţă.

≫Academia Romană şi tinerimea universitară, una cu judecata rece a criticei, cealaltă cu avantul inimei, au depus coroane de neuitare. Aceste coroane vorbesc in destul despre cine a fost Eminescu.

≫Te-ai stins prea de vreme, prietine. Dar te-ai stins după ce ai revărsat valuri de lumină in cugetarea romanească, in această lumină va sta eterna ta amintire!≪— a zis Laurian terminand.

Au mai ţinut discursuri un student universitar, Calmuski şi d-l Dr. Neagoe.

In oraşul său natal, Botoşanii, i s’a ridicat un bust de bronz, de asemenea şi in Bucureşti, in grădina Ateneului, precum şi la Dumbrăveni. Acum Ia Galaţi se dau serbări pentru strangerea de fonduri, cu cari să se inalţe o statue marelui poet.

≫M in e rv a ≪ D. Teleor.

Gazeta Transilvaniei, 17 (30) Iunie 1909

Iata ca la 20 de ani de la moartea poetului, aminitirile sunt inca proaspete. Se poate remarca mai sus, in relatarea despre funeraliile poetului, lipsa unei coroane omagiale a ziarului Romania, ziarul Partidului Conservator (fuzionat cu Partidul Liberal-Sincer) fost Timpul, care in 1884 fuzioneaza cu ziarul Binele Public. La Timpul si-a desfasurat Eminescu activitatea sa jurnalistica, din 1877 pana pana in ziua de 28 iunie 1883 cand a fost dat afara in urma internarii sale in ospiciu. In aceea zi se pare ca s-a hotarat fara nici o "indoiala" ca jurnalistul nu va mai reveni la ziar ("Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!" - era sloganul unor lideri conservatori ai epocii, deranjati de jurnalistul de un conservatorism devenit incomod).