Armata română ocupă Arab Tabia, 1882

Publicat de Aurel Băjenaru, 13 Mai 2026
Timp de citire: 4 minute

Episodul Arab Tabia a fost o ocupare militară preventivă și unilaterală din vara anului 1882, făcută într-o zonă disputată din Bulgaria, fără declarație formală de război din partea României.

Arab Tabia, o fortificație situată în sudul Dobrogei, în apropiere de Silistra, reprezintă un punct strategic care a jucat un rol crucial în disputele teritoriale dintre România și Bulgaria la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Denumirea „tabia” provine din turcă și înseamnă fortificație, iar Arab Tabia era o redută militară otomană amplasată într-o zonă-cheie pentru controlul Silistrei și al Dunării. După Războiul de Independență al României și deciziile Congresului de la Berlin, Dobrogea a fost atribuită României, însă frontiera exactă în zona Silistrei nu era clar definită. Arab Tabia domina militar regiunea, iar controlul acestei poziții oferea un avantaj strategic major. România dorea includerea Arab Tabia în teritoriul său pentru securitatea Dobrogei, în timp ce Bulgaria contesta acest lucru, considerând zona esențială pentru apărarea Silistrei.

În final, Arab Tabia a revenit Bulgariei împreună cu Silistra, România primind alte ajustări teritoriale în Dobrogea, dar, printr-o acțiune fulger a armatei române în 1882, fortificația a fost cucerită temporar de la bulgari:

°°°

"Arab tabia (Fortul “Arabului), o fortăreață turcescă, din partea, sud-estică a orașului bulgar Silistra, pe muchea dealului, Ieral ceea bair, la 2 klm. spre sud est de Silistra şi la 7 klm. spre sud- vest de orăşelul Ostrov (Silistra, nouă) şi. la 3,5 klm spre nord-vest de satul Almalâu, dominând: Silistra. și Dunărea.

Acestă fortăreață s'a luat de către Români, de la bulgari în 1882—84 de către colonelul Cruțescu (comandantul reg. 1 de infanterie-linie — pe atunci — ce se găsea în garnisoana Ostrov. Ea a fost luată în modul următor: În dimineţa dilei de 15 lunie 1882, la fruntea a 4 companii de linie, ordonând companiilor din satele Almaliu, Esechioi şi Carvan, ca în dimineța aceleiaşi dile, să întărescă linia pichetelor, pe când pe Dunăre era ajutat de un vapor de resboiu şi o șalupă, Randunica, şi pe malul stâng al Dunării la înălţimea numită Gherdapuri, se găsea un batalion din reg. 5 călărași; ast-fel pregătit colonelul Cruţescu ocupă "Arab tabia". Bulgarii Scandalisați de acestă ocupaţie, scot din garnizoana Silistra trupele permanente şi concentréză de prin satele apropiate pe ómenii în stare de a purta armele. Colonelul Cruțescu execută în Arab tabia lucrări de întăriri în partea despre Silistra, şi pentru a spiona mişcările bulgarilor trimete pe preotul garnizonei din Ostrov, Şeinescu, ca sub pretext a griji niste murindi din Silistra, a raporta mişcările neobişnuite de inarmare ale bulgarilor; ceea-ce audind colonelul Cruțescu, cere telegrafic şi i se acordă de către ministrul de résboiŭ, general Fălcoianu, muniţii, ajutore. La invitatiunea comandantulu Silistrieĭ de a evacua Arab tabia, el se opune ; şi pregătirile românilor aŭ fost atât de bine luate, că bulgarií s'aŭ speriat și aŭ retras trupele din Megidia tabia, (alt fort lângă Si- listra, dominând pe Arab tabia) şi ast-fel Arab tabia rěmâne României."

Grigore Dănescu, „Dicționarul Geografic al României”, (1897)

Sub presiunea internațională, România a fost obligată să respecte granițele stabilite oficial și s-a retras din Arab Tabia în anul 1884. Marile Puteri, care stabiliseră ordinea prin Congresul de la Berlin, nu doreau apariția unor noi conflicte în Balcani. Astfel, Arab Tabia a revenit Bulgariei.

Ziarele vremii, la începutul secolului trecut, erau pline de temeri și avertismente: că bulgarii revendicau Dobrogea ca fiind a lor și că România avea nevoie de o zonă tampon și de întăriri la graniță. Totul a culminat cu războiul din 1913, în care România a pătruns în Bulgaria și a ocupat Cadrilaterul.

Ulterior, în Primul Război Mondial, Bulgaria, împreună cu germanii și turcii, s-a răzbunat dur, ocupând Dobrogea și preluând partea de sud, până la Techirghiol inclusiv. Istoria arată însă că, oricât am fi de orbiți de justețea faptelor noastre, „roata se întoarce”, iar de multe ori câștigă partea care se află în drept și în bine.