Armenii la Constanța

Publicat de Aurel Băjenaru, 1 Aprilie 2026
Timp de citire: 4 minute

La sfârșitul secolului al XIX-lea, armenii din Imperiul Otoman, inclusiv din Istanbul, trăiau sub semnul fricii. Între 1894 și 1896, în timpul domniei sultanului Abdul Hamid al II-lea, au avut loc masacrele hamidiene, în care au fost uciși între 100.000 și 300.000 de armeni.

În 1896, violența a ajuns și în capitală. După ocuparea Băncii Otomane de către revoluționari armeni, pogromurile au cuprins cartierele armenești din Istanbul, unde aproximativ 5.000–7.000 de oameni au fost omorâți, sub privirea indiferentă sau complice a autorităților. Aceste evenimente au distrus o comunitate veche și activă și au anunțat o tragedie mai mare: în 1915, persecuția avea să atingă forma sa extremă.

Iată mai jos reacția autorităților românești în 1896 la această tragedie.

UN MINISTRU SĂLBATIC

Este cunoscută mișcarea armenească din Constantinopoli; este cunoscută represiunea sângeroasă,goana sălbatică a bandelor de ucigași, cari spărgeau prăvăliile, jefuiau casele, măcelăreau pe drumuri, sub protecția autorităților turcești, pe oricine era bănuit ca armean, este cunoscută groaza cea cuprins pe Europeni, fuga desnădăjduită a multor armeni pe bastimente străine și căutarea pe alte coaste a putinței de a trăi.Și-au părăsit îngroziți bieții creștini familii, avere, ocupații, și aufugit cerând ospitalitatea la popoare mai puțin barbare, la popoare civilizate și creștine, la Bulgari și la Greci, la Români și la Italieni, la Ruși și la Francezi la Nemți și la Englezi. Pretutindeni,nenorociții din Stambul au întâlnit o mână de om, o inimă de creștin, pretutindeni afară de o țară...Această țară, spre rușinea și durerea noastră, este România!..

Din ordinele d-lui Sturdza, porțile României s’au închis de toate părțile oricărui armean din Constantinopoli, oricărui armean din Orient, vechea ospitalitate românească este suprimată, autoritățile noastre de graniță s’au orientalizat. Și ministrul nostru de externe,mai tare decât vizirul, nu face o distincțiune între armean și armean, nu vrea să se uite la hârtiile călătorului, nu vrea să-l întrebede unde vine, dă poruncă de respingere și nu mai vrea să știe nimic. Ceva mai uimitor, care ne dă de minune măsura capului d-lui Sturdza, ni se comunică din Constanța. Ascultați.

Un armean este proprietar în Dobrogea, fiul său, dus pentru câtva timp în Constantinopoli, se întoarce la casa părintească; autoritățile noastre din port îl opresc de a se scoborî pe pămînt. Se protestează, se reclamă, străinii sunt uimiți. d. Sturdza, ministru liberal al României creștine, rămâne surd ca un sălbatic.

Un alt armean, lucrător, pleacă de la Tulcea ca să vie la Constanța spre a găsi de lucru ; autoritățile din port îl opresc de a se da jos.— Cum, d-lor, vine creștinul din țara românească, pe vapor românesc, la alt oraș românesc, și nu’l lăsați să intre? întreabă uimită lumea.—Așa avem ordin! se răspunde rece ca ghiața de rămâi buimăcit.Nenorocitul a rămas pe vapor, spre a se întoarce la Tulcea; nu știm dacă nu i s-a întâmplat același lucru și la Tulcea.

Un al treilea armean vinea din Persia, nu pusese de loc piciorul pe malul Constantinopolei, sosește la Constanța, i se refuză intrarea. De ce? — singurul răspuns al funcționarilor terificați este: Așa avem ordin!

Și lucrurile acestea le știe lumea, fac ocolul pămîntului cu navigația, dau o culoare neroadă, brutală,sălbatică, Statului Român, șterg din bunul nume al României și varsă îndoială în judecata străinătății despre mersul nostru înainte.

Noi protestăm în contra măsurilor sălbaticului de la externe, și spunem lumii: să nu confunde România cu Sturdza. Prezența acestui nevropat brutal în capul afacerilor este numai o nenorocire constituțională,din fericire trecătoare. Cine știe dece motive mici și sucite este legată această brutalitate, care a speriat Apusul de înapoiarea noastră!?

Constitutionalul, 13 septembrie 1896