Cover Image

Aroma gutuilor și amintirea toamnei

Publicat de Aurel Băjenaru, 7 Octombrie 2025
Timp de citire: 2 minute

Îmi amintesc de mirosul de gutui și de toamna care plutea odinioară în casa părintească. În camerele nefolosite, la ferestrele mari, mama așeza pe pervazuri gutuile culese din grădină. Era un gest simplu, dar plin de sens, parte din gospodăria de subsistență pe care părinții mei, ca mulți alții de la "sat", o îngrijeau cu răbdare și dăruire în fiecare an.

Gutuile au rămas pentru mine simbolul toamnei și al copilăriei. Fructele acelea galbene, cu parfum puternic și aspru, le leg în mod deosebit de casa părintească — de liniștea serilor de octombrie, de soba caldă și de lumina blândă care se strecura printre perdele.

Anul acesta, într-un impuls de nostalgie, am cumpărat câteva gutui din apropiere, doar pentru a retrăi, măcar pentru o clipă, mireasma acelor vremuri de demult, când toamna avea gust și miros de acasă.

Gutuiul are o particularitate aparte: nu se coace complet pe pom. Fructele se culeg la maturitate, în a doua jumătate a lui octombrie, când capătă o nuanță galben-aurie, dar rămân încă tari. Tocmai această trăsătură le face deosebite, pentru că gutuile pot fi păstrate mult timp, până în ianuarie sau chiar februarie, răspândind o aromă inconfundabilă în încăperi.

În Dobrogea, locul copilăriei mele, gutuile așezate pe pervaz aveau și un alt rost: erau un „parfum natural de cameră”. Aroma lor se amesteca plăcut cu aerul uscat al toamnei, iar fructele, frumos rotunjite și lucioase, rămâneau decorative până după Crăciun. Era o frumusețe simplă, firească, dar plină de farmec.

Astăzi însă, am constatat că mulți, mai ales cei de la oraș, nici nu mai știu cum arată o gutuie sau ce miros poartă ea. Poate pentru că ritmul vieții s-a schimbat, iar legătura cu natură și cu obiceiurile de altădată s-a pierdut treptat. Și totuși, pentru mine, o simplă gutuie așezată pe pervaz rămâne un simbol al copilăriei, al timpului care trece, dar și al lucrurilor mărunte care dau sens vieții.

twitter sharing button twitter sharing button linkedin sharing button

Vizitatori astazi

400
Techirghiol
09.11.2025 19:00
Actual: 13° C
Viteza vantului: 2.24 m/s