Aromânii şi comerţul

Publicat de Aurel Băjenaru, 6 Iulie 2020
Timp de citire: 7 minute

Un alt articol despre Aromani, despre acesti romani din Balcani?! 

Da. Insasi Dobrogea tine definitiv de Balcani, de Peninsula Balcanica asa cum o definesc geografii, prin pozitionarea ei la sud de Dunare, cat si prin apartenenta ei secole de-a randul la Imperiul Otoman si apropierea de cultura provinciilor Balcanilor.  Apoi Aromanii  sunt cei care au  scris istorie de colonizare romaneasca in Dobrogea de Sud din 1925, in noile teritorii anexate de Romania de la Bulgaria, unde au stat insa numai 15 ani, mare parte din ei fiind nevoiti sa-si paraseasca gospodariile nou infiintate si sa inceapa un nou exod in Dobrogea de astazi sau restul Romaniei.

Faptul ca ei s-au ocupat, printre altele, de comert si "caravanarie", o ocupatie care in ziua de astazi pare motivata numai de deosebite abilitati in "mercantilism", trebuie privit in contextul istoric si plin de violenta al vechilor Balcani. Si iata ca am gasit in articolul de mai jos o descriere pe masura vitejiei acestui popor:

"Ce era un cărăvănar? Era omul cel mai curajos, care, în ciuda tuturor nesiguranţelor şi ameninţărilor, cutreiera toate provinciile, înarmat până ’n dinţi, cu desagii plini de aur şi cu caravanele încovoiate sub greutatea mărfurilor scumpe."

Dar in articol am descoperit si refeiri la Samarina. Daca ne uitam astazi in pliantele turistice, descoperim una dintre asezarile aromanilor Samarina, candva singura asezare din Muntii Pindului aflata la o asemenea inaltime, ca hotspot turistic in care demult s-au uitat ocupatiile originare ale locuitorilor acestor creste de munte atat de vitrege, cu locuitori care  sustin astazi apartenenta mai degraba greceasca a aromanilor.  

De mult pare uitata scoala romaneasca din Samarina, arsa in 1940, unde au invatat si Alcibiade Diamandi sau Nicolae Matusi, liderii miscarii paramilitare si politice "Legiunea Romana", care s-au opus asimilarii etnice a aromanilor de catre greci si au promovat, in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, autononomia locala aromana, proiect ramas nerealizat si denumit si "Principatul Pindului", dupa numele unui proiect similar din timpul Primului Razboi Mondial, ambele proiecte fiind prezentate Italiei si Romaniei pentru o eventuala sustinere.

"Principatulu di Pind"  a ramas numai o tentativa uitata de organizare nationala a acestui neam definitiv romanofon( lationofon), comunitate aparuta candva prin auto-organizarea populatiilor romanice de la sud de Dunare ramase fara ocrotire statala, in fata navalitorilor veniti din "Barbaricum".

* * *

Aromânii şi comerţul

Dl profesor universitar C, Rădulescu-Motru, a vorbit, în Piatra Neamţ (Iulie 1937) despre „însuşirile sufleteşti ale populaţiei în vieaţa economică". Desprindem de acolo: „O frumoasă ilustrare a posibilităţilor de care dispune sufletul românesc ni-l oferă populaţia aromână din Peninsula Balcanică.

Aci pământul locuit de aromâni nu are fertilitatea aceluia din România. Mare, Descrierea unora din regiunile lui este plină de jale. Drumul dela Călaru şi Şiracu (oraşele din Pindul aromân) duce pe margini de prăpăstii, bătute de uragane pustiitoare. Ogor pentru munca agricolă, aproape de loc. Suişuri şi coborâri periculoase, pe râpe.

Singura avuţie naturală, iarba pentru vite şi sporul anual în populaţie. Şi cu toate acestea: în ocupaţia locuitorilor acestor două centre, pe lângă economia de vite, pe lângă transport şi negoţ, avem industria metalurgică şi cea textilă.

„Pe când în alte ţări nu se născuse încă regimul atelierelor. Călaru întreg prezenta aspectul unui oraş eminamente industrial, fiecare casă având un atelier de prelucrat metalele preţioase, vârtel­niţa şi fusul de tors, războaiele de ţesut", (DupăAnastase N, Hâciu: Aromânii, Focşani, 1936,)

Aşa şi orăşelul Siracu, situat nu departe de Călaru,Negoţul pe care îl făceau locuitorii acestor două orăşele se întindea pe distanţe mari. Laolaltă cu meţorenii şi zagoriţii, ei aveau contoare în marile porturi ale Adriaticei, unde marfa lor era căutată şi de unde aveau să aducă mărfuri străine, Sfrâmtimea solului şi înmulţirea populaţiei au făcut din zagoriţi în special negustori întreprinzători. Ei aveau legături cu casele de comerţ din Viena, Moscova, Breslau, Leipzig, Amsterdam ş, a. 

In Principatele Române îi găsim ca arendaşi şi proprietari de latifundii, îndrăzneala de a înfrunta nesiguranţa drumurilor şi de a strecura mărfurile în regiunile cele mai primejdioase, aducând, în schimb, alte mărfuri necesare populaţiei, constituiau principalele însuşiri ale negustorului din Peninsula Balcanică. Şi asemeni însuşiri aveau în mare măsură aceia pe cari aromânii îi numeau: celnici, cărăvănari şi armatoli, fruntaşii lor în activitatea negustorească. 

Ce era un cărăvănar? Era omul cel mai curajos, care, în ciuda tuturor nesiguranţelor şi ameninţărilor, cutreiera toate provinciile, înarmat până ’n dinţi, cu desagii plini de aur şi cu caravanele încovoiate sub greutatea mărfurilor scumpe.

Călăuza lui, calul dresat în acest scop, cu clopot mare la gât şi condus de un ciudat instinct, care mergea înaintea caravanei ca să facă recunoaşteri şi care, atunci, când adulmeca primejdia ce pândea pe stăpân, se înapoia turburat, Cărăvănarul mai servea şi de curier special. ,, iar prin contrabande iscusite şi îndrăzneţe, întreţinea cu muniţiuni revoltele cfeştinilor sau ale comitagiilor împotriva Sultanilor, In epoca mobilizărilor otomane el asigura totodată bunul mers al aprovizionărilor şi uneori transportul tezaurului imperial, Celnicii şi armatolii erau croiţi din aceleaşi însuşiri. Aceştia erau oamenii destinaţi să sprijine comerţul Peninsulei Balcanice în secolele trecute.

De asemenea oameni se învredniciră din plin aromânii. Mulţumită lor, prisosul de populaţie aromână avea cu ce trăi pe pământul sterp almunţilor. Cartea, din care citez, este bogată în exemple de felul celor pomenite până aci. Iată încă unul. 

Femeia din Samarina *) continuă şi azi să îmbrace Epirul, Tesalia şi Macedonia occidentală. Preţioasele producte ale muncii sale ajung până în Moreea şi trec în insulele ioiiice. Samarineanul meseriaş, ţesător sau croitor, samargiu, clopotar, argintar, alături de samarineanul comerciant şi chirigiu merită de asemeni o deosebită atenţie. El a excelat în toate industriile anexe ocupaţiunilor sale principale, creşterea oilor şi cărăvănitul. Lucrează samare, chingi, fabrică clopote, tăbăceşte piei, ciopleşte vase de bucătărie; este iconar, etc. In ramura cutităriei samarinenii erau renumiţi în toată peninsula. Iataganele şi hangerele, armele fabricate la Samarina, încrustate cu aur şi argint, cu cizelări artistice erau căutate peste tot.

Aceste exemple sunt luate din regiunile Aspropotam, Epir, Zagor şi Pind, dar ele se repetă peste tot în regiunile cu pământ sărăcăcios. La nevoie, aromânii au ştiut dar să-şi pună în valoare posibilităţile sufleteşti cu cari ei veneau pe lume, din naştere.

Calendarul pentru popor al Asociaţiunii Astra pe 1939

intocmit de Horia Petra-Petrescu

* * *