Am primit astăzi, cu deosebită emoție, gânduri de la capătul lumii dobrogene — din Abrud (Mulciova), un loc de vis pentru mulți tătari originari de acolo și pentru vizitatorii care au știut să-i descopere frumusețea.
Este un loc pe care l-am vizitat cu uimire și plăcere și despre care am scris de multe ori, cu nostalgie. Un mesaj primit de acolo spune așa:
„Am fost la o înmormântare acum câteva zile — a murit o verișoară originară din Abrud. Bineînțeles, acolo m-am întâlnit cu mulți abrudeni care au un mare respect pentru tine și îți sorb fiecare silabă din postările tale. Le-ai intrat la inimă odată cu textul despre satul lor. M-au rugat să-ți transmit urările lor de bine și rugămintea să fii prudent în polemica cu indivizi ca H.C., pentru că… ar putea să-ți facă mult rău.”
În privat am primit și alte avertizări: să am grijă cu ceea ce scriu despre Horia Constantinescu și despre protectorii săi, pentru că — spun unii — „nu se știe de ce sunt în stare”.
Și atunci mă întreb, retoric:
În România anului 2026 trebuie oare să mă tem pentru bunurile mele sau chiar pentru viața mea dacă „deschid gura” și scriu despre ceea ce eu, cu mintea mea și cu dovezile în mână, consider nedreptăți, abuzuri și nereguli?
Chiar în România europeană a anului 2026?
Scriu aceste rânduri din Germania, unde trăiesc de 39 de ani — și tocmai astăzi, ironic poate, m-am hotărât să-mi caut o slujbă în România. Deocamdată ar fi vorba de home office, dar cu gândul clar de a reveni mai des acolo, la Techirghiol, pentru a arăta că prezența civică nu se face de la distanță și că nu mă tem de amenințări, oricare ar fi ele.
Așadar, dacă auziți de vreun job care mi s-ar potrivi, dați-mi de veste. Voi reveni și cu alte detalii, dar, pe scurt: de peste 30 de ani sunt dezvoltator software, iar în ultimii 20 de ani — în timpul liber — jurnalist și documentarist al Dobrogei. Să auzim numai de bine.
În imagine: una dintre cișmelele otomane din Abrud / Mulciova.