Balcic - Poezie și mizerie

Publicat de Aurel Băjenaru, 1 Iunie 2026
Timp de citire: 9 minute

Textul de mai jos, publicat în ziarul Dobrogea Jună în august 1934, este o excelentă mostră de critică socială și foiletonistică interbelică. Autorul surprinde fenomenul Balcic în perioada sa de maximă notorietate, însă dintr-o perspectivă demitizantă, refuzând să privească locul exclusiv prin lentila romantică a artiștilor și turiștilor vremii.

Tema centrală este contrastul dintre iluzie și realitate. Există, pe de o parte, Balcicul idealizat, contemplat de la distanță, în lumina lunii sau din perspectiva privilegiată a mării, un decor exotic și seducător care a inspirat pictori, poeți și membri ai elitei interbelice. Pe de altă parte, odată ce privirea se îndreaptă spre interiorul orașului, apare un tablou marcat de sărăcie, lipsă de igienă și neglijență administrativă.

Autorul ironizează discret „sezonismul” și romantismul superficial al celor care vin pentru câteva săptămâni și aleg să ignore realitățile cotidiene ale localnicilor. Artiștii sunt acuzați că transformă până și mizeria în subiect estetic, închizând ochii la mirosurile, insalubritatea și degradarea mediului urban.

Descrierile cele mai puternice vizează lipsa infrastructurii și a igienei publice. Măcelăriile din centrul orașului, cu bucăți de carne atârnate în plin soare și înconjurate de roiuri de muște, compun un tablou care amintește de bazarurile orientale și de anumite orașe din Asia Apropiată, unde astfel de practici au supraviețuit până în epoca recentă.

Imaginea contribuie la accentuarea caracterului balcanic și oriental al Balcicului, aflat la granița dintre lumi și civilizații. Dincolo de critica punctuală, textul ridică și o întrebare privind administrația românească a Cadrilaterului. Se poate presupune că autoritățile române intuiau într-o anumită măsură caracterul nesigur și poate efemer al stăpânirii asupra acestui teritoriu anexat după 1913, fapt care ar putea explica lipsa unei investiții susținute în modernizare, urbanizare și civilizare. Contrastul dintre ambițiile simbolice legate de Balcic și insuficiența investițiilor practice devine astfel și mai evident.

El arată că, dincolo de imaginea idilică a Balcicului interbelic – refugiu artistic și loc asociat cu Regina Maria –, exista o realitate cotidiană marcată de contradicții, în care frumusețea peisajului conviețuia cu sărăcia, neglijența și insuficienta integrare a Cadrilaterului în proiectul de modernizare al României Mari.

°°°

Balcic - Poezie și mizerie

Intra'devär Balcicul e nespus de poetic.

Când îl vezi de departe. Sau când nu-l vezi de loc : ci când îl ghicești alături de tine în semiîntunericul dimprejur. Sau când, în nopțile cu lună, plutește încremenit în fantasmagoria emoționantă de pete de lumina care palpită alături de petele de întunerec. E nespus de poetic Balcicul, când stai cu fața spre mare. Atunci nu gândeşi la vremea zilelor acestora de suferinti şi de desnădejde. Nu gândeşi la viață, care dincolo , peste deal de unde începe câmpia odinioară bogată și rodnică, se întinde în clocot nesfârșit, în zvârcoliri obositoare.

Când stai cu fața spre mare, privirea inlocueşte gândirea. Şi asta e odihna cea mai mare, fiindcă gândirea a obositoare mai mult ca orice.

În imensitatea din față, care veşnic eternă dar în fiecare clipă alta, în contactul iluzoriu al mării cu cerul, în adierea care increteşte luciul ei nastatornic ochiul se desfată, nervii se destind, fiindcă gândul iți stă pe loc. Nimic nu te odihaeşte mai mult ca marea, fiindcă nici o realitate nu te golește de gânduri , mai mult că ea. Dar când intri în Balcic cu atenția şi ce gândirea ta, vezi contrastul ce ți-l scoate în fata mizeria acestui oraşel de poezie și de odihnă. "Sezonistul" care vine cu bani pentru o lună-doua, nu vrea să vadă nimic , nu vrea să simtă altceva decât că plătește în farmec , în poezie , în legănarea petelor de lumină şi de umbra, la tălăzuirea slaba şi viforoasă a marii din fata.

Da, Balcicul este, în realitatea vieții sale intime, un orășel al mizeriei. Localnicii târguesc vara cu poezia oraşului - dacă se poate târgui frumasetea firii. Oferă sezoniștilor fructe. Lucrări de mâna de cea mai proastă și insignifiantă calitate. Semințe de dovleac. Semințe de floarea soarelui. Bezels, bezele - albuş de ou cu zahăr. Şi vase vechi de aramă, inutile şi primejdioase.

Ce fac oamenii aceştia, când se sfarşeste sezonul ? Cum trăiesc iarna ? Ce mănânca, dacă nu fac comerț cu nimic ?

Acam speranța lor e să vadă începute lucrările pentra dig. Ce vă fi acest dig - nu se ştie. Pe ei poate nici nu-i interesează ? Sigur că nu. Îi interesează zilele de lucru și câştigul de munca. În curând Balcicul va fi port comercial . Așa ne informează cei inițiați. Vă începe o viață comercială - vor intra şi vor pleca vase de comerț, ca și de grâne româneşți, brânză şi cașcaval în spre Varna , Constantinopol . De buna seamă - daca Balcicul vă deveni port- mizeria va dispare.

Dar poezia se vă menține - pictorii tot vor mai găsi subiecte pentru tablouri , poeții motive de inspirație , şi oamenii vii , oamenii flamanzi - pâine și puțînă siguranță pentru ziua de mâine. Dar aşa cum e acum , Balcicul bate record în murdărie. În primul rand - nu e canalizat. Vă imaginați ce sufocante mirosuri plătesc dela casă la casă, pe sträzi , în zilele de arșiță , că şi la nopțile ce lună. Pictorii şi poeții poate că suportă duhoarea plutitoare dinprejur, îmbătați de poezie şi de viziuni de artă ; dar omul, care pe lângă viziuni şi tresăriri de izna, vrea aer curat protestează împotrivă mirosurilor antipoetice.

Turcii își păstrează casele într-o curățenie lunatică - dar stârvuri de animale pe care le vezi adesea pe sub garduri compromit curățenia a unora sau a altora. Apoi faci câțiva pasi pe șoseaua spre Tuzla, unde aștepți că aerul să fie mai curat - dar aici te sufoci fară exagerare. Namezi de gunoaie care putrezesc nestânjenite de atenția și de mătura municipală, ridica bariere de miasme în fata pietonului care îndrăznește să facă seara sau ziua o scurtă plimbare în singurătatea din apropiere.

E atât de mare murdăria în această parte a poeticului Balcic, încât însăși primăria s-a simțit obligată să intervină, înfigând un băț în pământ cu o placa pe care sta scris: "murdăria oprită" - sau așa ceva. Primăria nu găsește de cuvință să ia alte masuri, atât este de ajuns: un băț în pământ și o placa cu un sfat pe ea.

Dar acest poetic Balcic are și latura să hidoasă: pe trotuarele străzilor din centru, unde se găsesc măcelăriile, atârnă cadavre de animale, e carnea de vânzare, pe care o mănâncă mai mult sezoniștii, de cât localnicii, cari - probabil - nu cheltuiesc bani pe un asemenea aliment. De niste cârlige, atârnă drept în mijlocul trotuarelor, carnea învinețită și stătută de oaie și de vițel, și care arsă de soare, nu mai miroase a carne, ci pute a cadavru. Stoluri de muște, agresive și neînfricoșate, roiesc în jurul acestei cărni de vânzare și cine are atâta putere și răbdare se le alunge că să nu-și depună aici ouăle pentru plod și bogat că nisipul mării ? O ordonanță energica a primăriei ar fi putut pune capăt acestui spectacol hidos, care te depoezitaza de toată poezia Balcicului, ce ai lăsat-o să intre în tine.

Dar aceste cadavre de berbeci, de oi, de vitei, prezentând - la o distanță de câțiva pasi - pete trandafirii, nuanțe vinete devin fară îndoială motive de inspirație pentru poeți fară nări și pentru pictoir fară ochi. Orice murdărie văzută dela o distanță necesară prezintă în mod firec, oc culoare, și devine un element de compoziție poetică sau plastică.

Dar întreabă-mă pe mine care nu vreau să văd, macar la Balcic și numai pentru o singura lună, culori cu mirosuri de hoituri și carne vânata pentru subiecte poetice. Desigur, eu sunt de alta, cu totul alta părere, decât pescuitorii de perle poetice și navigatorii în idealul viziunilor. Primăria ar putea și trebuie imediat să salveze Balcicul, pe vizitatorii lui și chiar pe locuitorii lui de baștină, de grețoasă înfățișare cu cadavre atârnate pe strada. Fiinda altfel - nu se potrivește; să vorbești de coasta de azur, și să vezi de dimineața până seara coaste de animale înjunghiate, drept în centrul fermecătorului Balcic?

În colo, viață fină, voie buna peste tot, piei de bărbați și femei inegrite de soare, cărnuri, cărnuri, cărnuri de ambe sexe, care caută, poate, mai mult apropierea unele de altele, decât toate la o lalta - apropierea cu natura, cu marea, cu nopțile misterioase și pline de vraja asta a Balcicului care, acum nu e în fond nimic, dar care vă deveni - prin civilizație și confort - într'adevăr un port de refugiu pe coasta marii negre, în care să mă pot simți bine și eu cu apa și lumina, cu străzi canalizate și unde să se poată simți bine și pictorul meu, care caută pete de lumina și jocuri de culori. Fiindcă civilizația nu vă distruge și nu vă alunga nici farmecul orășelului, nici petele și motivele de pictura și de poezie. Singurul lucur care vă dispare - sunt muștele, mizeria, cadavrele din măcelărie și alte elemente care compun hidoșenia reala a Balcicului.

Dobrogea jună - 10 august 1934