Basarabia în schimbul Dobrogei, 1875

Publicat de Aurel Băjenaru, 27 Martie 2026
Timp de citire: 5 minute

Se pare că istoria adevărată a fost ceva mai complicată decât ceea ce ne-a rămas nouă în cărțile de istorie.

Încă din anul 1875, cu mult înainte de izbucnirea "Războiului de Independență", presa românească semnala existența unor negocieri secrete privind un posibil schimb teritorial: Basarabia în schimbul Dobrogei. Departe de a fi o chestiune dezbătută public la nivel european, această problemă se contura în culisele diplomației, fiind tratată cu discreție în cabinetele marilor puteri.

Autorul articolului publicat în ziarul Românul la 19 decembrie 1875 respinge ferm ideea că presa ar trebui să păstreze tăcerea asupra unei asemenea situații. Dimpotrivă, el susține necesitatea dezvăluirii și discutării publice a acestei „chestiuni grave”, pentru a atrage atenția opiniei europene și a preveni o posibilă pierdere teritorială. În sprijinul acestei poziții, sunt invocate și cazurile unor redactori de ziare din țară care au fost supuși unor procese tocmai pentru că au refuzat să tacă.

Textul reflectă astfel temerile și responsabilitatea asumată de presa românească în fața unei amenințări externe, subliniind că tăcerea nu ar face decât să încurajeze disprețul marilor puteri și să slăbească poziția României pe scena internațională.

°°°

"... despre „grava și delicata” chestiune a Basarabiei. Se raționăm puțin. Chestiunea, astfel cum am pus-o noi, există sau nu? Negreșit există, căci însuși organul informat din cabinetul Ministerului de Externe o califică drept „gingașă, delicată, gravă”, ba, păcătuind prin indiscrețiunea ce este proprie acestui cabinet, vorbește și despre un „schimb pentru Dobrogea”, fără ca nici noi, pe care ne acuză că nu tăcem asupra chestiunii, nici vreun alt organ de publicitate să fi pomenit până astăzi despre manopera acestui schimb.

Din moment ce chestiunea există și chiar organul fostului ministru de Externe îi denunță unele manopere, să vedem care sunt avantajele sau dezavantajele de a vorbi sau de a nu vorbi despre dânsa. Să vedem, asemenea, pentru ce noi suntem culpabili de înaltă trădare că n-am așteptat ca mai întâi „ziarele ruse sau europene să ne amenințe în această chestiune”, care pe noi și numai pe noi ne privește direct, iar pe organele europene numai indirect.

Însuși fostul ministru de Externe mărturisește că, deși niciun organ din Europa nu se ocupase de Basarabia, chestiunea răpirii ei de la noi se născuse în întunericul cabinetelor, după cum ziserăm, se dezvoltase în secret și, fără ca nimeni să vorbească despre dânsa, ajunsese a fi „gingașă, delicată”, ba chiar gravă.

Dacă dar secretul convenise atât de bine acestei nenorocite chestiuni, astfel încât ea se dezvoltase mereu, trecând prin diferite faze până ce ajunse a fi „gravă”, care ar fi rațiunea pentru noi, românii, de a-i păstra condițiile de dezvoltare, de a-i păstra secretul până în ziua în care, ajungând la maturitate, s-ar ridica asupra noastră ca un vultur îngrozitor, contra căruia n-am mai avea niciun mijloc de apărare, nici când cere ajutor, nici când să ne sosească la timp prielnic?

Să binevoiască fostul ministru a ne dezlega această întrebare. Până atunci, și logica, și simțul ne spun că, tocmai din contră, interesul României este de a dezvălui înaintea Europei marele pericol ce o amenință, pentru ca cei ce au interes a o susține să cugete asupra chestiunii și să lucreze, având în vedere și voințele românilor. Astfel, însăși Rusia va vedea cât de neprețuită este pentru România acea bucățică de pământ și cum multul ce ne-ar lua ar fi prea puțin lucru pentru dânsa, în schimbul amiciției și recunoștinței unei națiuni de zece milioane, plină de o vitalitate pe care secolul o atestă.

Iată care este, după noi, avantajul, obligațiunea imperioasă chiar, de a dezbate această chestiune în cea mai întinsă publicitate. Care s-ar putea fi acum dezavantajele? În capul adversarilor noștri nu este posibil să existe decât temerea de unul singur; nici nu se poate face altă ipoteză: se va supăra Rusia.

Dar oare, buni și demni români, credeți că Rusia ne disprețuiește atât de mult încât să-și închipuie că va sfâșia o parte din țara noastră fără ca noi să ridicăm măcar un cuvânt de protest? Nu vedeți că, dacă am tăcea, ea ar avea tot dreptul de a ne disprețui, de a ne considera nedemni de solicitudinea marilor puteri și de a se convinge că poate veni să ia din pământul nostru ca dintr-un pământ neiubit, neîngrijit, neapărat de nimeni? Și apoi, de ce s-ar supăra? Noi n-o atacăm, n-o ofensăm, deși chiar aceasta s-ar legitima unei țări amenințate..."

Românul , 19 decembrie 1875