Cover Image

Bătrânul și Marea

Publicat de Aurel Băjenaru, 10 Ianuarie 2024
Timp de citire: 4 minute

Am scris în mai multe rânduri despre paradisul meu la mare din anii adolescenței până când am părăsit Romania. Era de fapt refugiul meu din societatea comunistă, o plajă imensă și singuratică ca o insulă, aflată între Eforie Nord și Eforie Sud. Nisipul fin și strălucitor, cordonul de măslini sălbatici, vegetație luxuriantă pentru o plaja, care o despărțea de șoseaua circulata, cu marea de un "albastru infinit" la orizont o face unică în lume pentru mine.

Printre multele amintiri legate de acestea, dainue surprinzător aceea a singurului ei vizitator care, mai asiduu decât mine, părea să fie acolo în fiecare zi, din iunie și până la sfârșitul verii. Retras undeva la marginea dunei marine între măslinii mediteraneeni, îl remarcam la intervale regulate străbătând plaja imensă pentru o baie în mare. Era întotdeauna la locul lui lângă vechiul sanatoriu de copii, o depărtare de câteva sute de metri de locul nostru "la conductă". L-am remarcat cu un prieten cu care petreceam aici mult timp. Ne spuneam că cineva care petrece atât de mult timp în singurătate, pe "plaja noastră" trebuie să fie un om deosebit. Și era! Am aflat-o ieri într-un articol al maestrului Dan Mihăescu, articol care elucidează misterul legat de acel bătrân singuratic aflat zi de zi vara în acel paradis singuratic.

După ani și ani, evocând acea plajă și acele timpuri, chiar și mai nou, ne-am întrebat, oare ce s-o fi întâmplat cu acel bătrân? Cât timp a mai vizitat acea plajă? Nu ne-am apropiat niciodată de el, așa că nu vom ști niciodată amănunte care să ne facă să aflam vreodată cine a fost și de ce petrecea acolo toată vara?

Era un contemplator al Dobrogei și al marii. Iar un amănunt totuși ne-a făcut să-l identificam astăzi după 40 de ani. În general pe acea plajă se făcea nudism. Gol se închina la soare și bătrânul nostru însă, atunci când străbătea plaja purta "un slip vechi gri-bej, din doc prins pe coapsa stângă cu două legături de şireturi". Însă nu mai avea "silueta atletică, de o volumetrie sculpturală" cum îl descrie Dan Mihăescu în articolul sau ci era un bătrân acum, subțire, fibros, dar gârbovit de ani.

Articolul se numește "Cum mi-a acordat Geo Bogza gradul de Maestru!" și dezvăluie peste decenii cu cine ne-am petrecut verile pe plaja singuratică fară să o bănuim, simțind însă că acel om este cineva deosebit. Iar acest cineva a scris printre altele, cele mai frumoase, cele mai elogioase rânduri despre Dobrogea.

" În orice ţară ar fi fost să ajung, de orice forme ale vieţii aş fi fost înconjurat, gândul – iar apoi întreaga mea fiinţă – s-a întors de fiecare dată în Dobrogea la praful şi mărăcinii ei, la vântul ei de stepă, la chipul ei teluric şi generos. Oriunde m-aş fi aflat, dorul de ea mă ajungea în cele din urmă.

Dobrogea! Dobrogea! Pe fata aceasta ciudată, fiică de rege get şi de dansatoare tătăroaică, eu am iubit-o de pe vremea când umbla cu picioarele goale în ţărână." (Dobrogea, Dobrogea)

" Am iubit mult vechile drumuri de calcar ale Dobrogei, orbitoare în lumina soarelui, pline de vrajă sub razele lunii. Am mers şi am mers pe ele, până ce Carul Mare se dădea peste cap, până ce răsărea sau apunea luna, am mers şi am mers pe ele printre lanuri de grâu şi de ovăz, până ce acoperea roua şi păreau de argint. Am mers şi am mers pe ele, până ce totul întreg universul părea un vis." Geo Bogza, „Privelişti şi sentimente“, 1972

E posibil să fie și o coincidență, înclin să cred totuși că acel bătrân deosebit care-și petrecea verile începutului anilor '80 prajindu-se la soare la marginea tufelor de sălcioară, pe duna marina de pe" Plaja Nouă", citind, scriind și imbaindu-se ca un ritual în apa marii, era Geo Bogza (1908-1993).

Eu am părăsit România și plaja aceea în 1987. Din biografii, Geo Bogza s-ar fi retras din viață publică la 81 de ani, în 1989.

twitter sharing button twitter sharing button linkedin sharing button

Vizitatori astazi

37
Techirghiol
05.03.2024 04:56
Actual: 8° C
Viteza vantului: 3.54 m/s