Cover Image

Beilic, Viile

Publicat de Aurel Băjenaru, 23 Aprilie 2021
Timp de citire: 7 minute

Despre Viile, sat tinand de comuna Ion Corvin din Dobrogea am mai scris in urma cu mai bine de doi ani un foarte mic articol. In trecut satul se numea Beilic sau Beylic, fosta denumire otomana sub care a fost chiar capitala de comuna.

Mai nou mi-a atras atentia un mare aflux de cititori care si-au exprimat aprecierea pentru micul articol trecut, ceea ce mi-a starnit curiozitatea; ce-i cu aceast mic sat aflat undeva la capatul de sud al Dobrogei?

Cautand mai multe informatii despre localitate, am dat de imagini care infatisau locuri pline de inedit, foarte viguroase din punct de vedere al informatiei vizuale, hotarand spontan ca acesta va fi si un obiectiv viitor al "drumurilor dobrogene" pe care le facem anual.

Despre numele satului am gasit diverse speculatii care-l pun in legatura cu "beilicul" care trebuia platit in natura (beilic = dare /taxa in natura) de locuitori lui Ali Pasa, cel care i-a ajutat pe sateni sa ridice biserica in schimbul unor zile lucratoare prestate de acestia pe mosia lui.

Astfel de informatii nu sunt documentate de surse veridice. Cert este insa ca numele satului nu are a face direct cu vre-o taxa, "beilic" ci acesta provine de la localitaea "sora" aflata pe celalalt mal al Dunarii, deci in Tara Romaneasca pe vremea Imperiului Otoman. Romanii aflati pe malul stang al Dunarii au ridicat din timpuri stravechi sate si pe celalalt mal, in "Tara Turceasca", din diferite considerente economice, sate care purtau ades acelasi nume ca si cel din care proveneau locuitorii romani. Satul "mama" servea deseori ca loc de refugiu pe vremea deselor razboaie ruso-turce.

Informatia, ca si multe altele statistice, provine de la Capitanul M.D. Ionescu, Membru al Societatii Geografice Romane, din lucrarea "Dobrogia in Pragul Veacului al XX-lea", 1904.

Valea Beilicului pe care se afla comuna Beilic este localizata de capitanul Ionescu, cu istoricile denumiri turcesti de odinioara, astfel: "la S.-V. şi S., basinul său ocupă o suprafată de 68.000 hect., pe teritoriile comunelor: Beilic, CaranIîk, Cuzgun, Dobromir, Enişemlia şi AzarlIk. Este coprinsă intre dealurile: Hasan-Orman, Distrail, Sînîr-Bair, Sînîr-lol-Bair şi Uzum-Bair la Vest ; Ghiol-Punar, Mulver-Acceuci, Eki-Iuk-Orman şi Demircea la Est.

Este formată din reunirea mai multor văi secundare:

a) Valea Demircea pe teritoriul comunii Beilic, nasce din pólele Estice ale dealului Demircea, se îndreaptă mai întăiu către Nord, până la satul Demircea., cu direcţia generală S.E.-N.V. şi după un drum de 7 km., se deschide în valea Beilic, aproape de balta cu acest nume. Malurile sale sunt pe alocuri 'nalte şi pietroase; valea strâmtă şi urmată de drumurile comunale Beilic-Demircea-Cuzgun şi Mârleanu-Cuzgun.

b) Valea Derinea-Ciair, fórte lungă; pórtă diferite numiri. Acestă vale vine din Bulgaria de la satul Deli-Iusuf-Cuiusu şi se numesce valea Enişemlia, până la comuna cu acest nume. Direcţia ei este de la S.E. către N.V., trece frontiera printre pietrele No. 18-19, pe la pichetul No. 24. Lungimea totală a văii este de 5 km., din care numai 1 1/2 ne aparţine. Este strâmtă şi acoperită cu păduri. Pe ea merge drumul de la Azarlîk la Deli-Iusuf-Cuiusu (in Bulgaria).

Despre Comuna Beilic mai aflam in aceeasi lucrare:

"In drepta, şoselei Cuzgun-Ostrov, pe tärmul sudic al laculuI Mărleanu şi toată valea ce se deschide spre lac, este ocupată de comuna Beilic, la 38 km. spre N.-E. de Ostrov.

Ea se compune din satele: Beilic, aşezat pe termul apusan al lacului Beilicul, care este o prelungire a lacului Mârleanu; satul are Infăţisarea unui amfiteatru, pe clina dealului, casele sunt frumose, mari şi inconjurate cu grădini;

Demircea, la 4 km. spre N. de Cuzgun, lăngă şoseaua ce pleacă de la acest orăşel spre N. pe malul drept al Dunării la Raşova, e un grup de case frumuşele Inconjurate de vii; mai la apus de Demircea la 3 km. peste deal se află satul părăsit Bac-Cuiusu, chiar pe şoseaua Cuzgun-Raşova-Cochirleni.

Comuna se invecinesce la N. cu Dunărea; la E. cu Mârleanu, Aliman şi Enige, de care se desparte prin lacul Mărleanu, dealurile Kior-Cuiusu, Polucci, prin văile Uzum-Culac-Ceair şi Ekii-Iuiuk-Alceac; la E. cu Cuzgun şi Caranlik; la V. cu Oltina, despărţită prin delurile Oltina, Calburgina şi Tuna-Orman.

Repartiţia suprafeţii (3.905 ha ale locuitorilor si 1.194 ha ale satului, total 5.933 ha) şi populaţiei, (mai jos n.m.).

Case sunt 299.

Budgetul comunii constă din 4375 lei la venituri şi 3035 lei la ehellueli, rämânend un excedent de 1340 lei; sunt 391 contribuabili. Primăria clădită in 1882.

Comuna are două biserici: una in Beilic, cu hramul Sf. Haralambie, clădită la 1856, a doua in Demircea clădită la 1874, cu hramul Sf. Treime.

Sunt clădite de locuitori şi intreţinute de comună. Au doi preoţi şi 3 ómeni de serviciu.

Şcolă este una rurală mixtă, cu un invţător şi o invţătoare ; a fost clădită în 1880; e frecuentată in mediu de 125 elevi.

Şoseaua Ostrov-Cuzgun, trece pe la Sudul Comunii. De la Cuzgun se ramifică spre N. o altă şosea vicinală, ce trece prin Bac-Cuiusu, pentru a o duce spre Raşova. Drumuri naturale pun comuna în legătură cu satele invecinate."

[...]

"Despre Belic, nu se stie data fondarii satului, care este foarte vechiu. Pe tarmul stäng al Dunarii sunt sate cu numirile: Beilicul, Mârleanu, Oltina, etc. si de sigur infiintatorii satelor dobrogene cu acelas nume, sunt locuitorii veniti din stânga Dunarii. Pe timpul resboielor, locuitorii dobrogeni treceau Dunarea in satele surori.

Biserica (Sf. Haralambie n.m.) a fost construita in 1856 si e deservita acum de un preot."

[...]

In Belicul anului 1904 mai existau 6 "fabrici cu vant" (actionate de mori de vant n.m.) si una cu abur. In ceea ce priveste populatia repartizata pe nationalitati, statistica arata 1048 de romani, 2 greci, 4 bulgari, 5 armeni si 11 turci.

In privinta numelui, mi-a fost atrasa atentia de un alt aspect, acel al "beilicului", taxa pe care trebuiau sa o plateasca bastinasii otomani, care in privinta oierilor era foarte mare."

Motivul emigrarii si populari de catre romani a malurilor otomane ale Dunarii era deseori legat de darile mai mici catre sultan, a zecea parte din productie/recolta, spre deosebire de spolierea intensa sub care se aflau la mana proprietarilor de pamant in Tara Romaneasca.

Dar cautand si alte informatii, interesul mi-a fost trezit de aceasta taxa in natura cu numele de "beilic" care, pentru mocanii din Transilvania care faceau transhumanta cu oile in Dobrogea era foarte mica. Din corespondenta economului roman Ion Ionescu de la Brad catre Alexandru Ghica aflam ca mocanii plateau pentru pasunat o mica taxa in bani pe cap de oaie si ca beilic, o oaie catre sultan la cinci sute de oi. Bastinasii plateau cate o oaie din zece oi si de acea oieritul nu se prea practica de catre autohtoni.

In anul 1851 se ajunge din aceasta cauza la un eclat international intre autoritatile turcesti si cele austro-ungare care-i reprezentau pe mocanii din Transilvania, atunci cand Inalta Poarta remarca numarul mare de mocani care se asezasera formand sate in Dobrogea. Astfel toti mocanii sunt la un moment dat siliti sa plateasca taxele locale (Beilik si Czibuk-parasse) ca si locanicii, taxe care reprezentau costuri suplimentare imense.

Acestea fiind spuse despre Beilic si "beilic" ...

Imaginea drumului dintre Beilic si Oltina dateaza din anul 1917.

twitter sharing button twitter sharing button linkedin sharing button

Vizitatori astazi

212
Techirghiol
15.05.2021 22:27
Actual: 14° C
Viteza vantului: 3,6 m/s