Boieria, spațiul româno-albanez și formarea poporului român

Publicat de Aurel Băjenaru, 11 Octombrie 2025
Timp de citire: 4 minute

Articolul lui Adrian Poruciuc, publicat în Arheologia Moldovei (vol. XLII, 2019), intitulat „O necesară reconsiderare a originii cuvântului românesc boier și a boieriei ca instituție specifică românilor, albanezilor și slavilor medievali (I)”, propune o nouă interpretare a originii termenului boier și a instituției boieriei.

Autorul consideră că explicațiile tradiționale – care derivă cuvântul boier din slavona veche (boljarinŭ, prin rusește bojarin) și, indirect, dintr-un termen turcic (boila, „nobil”) – sunt neconvingătoare și incomplete. El susține necesitatea unei reconsiderări interdisciplinare (lingvistică, etnologică și istorică).

Poruciuc trece în revistă opiniile marilor lingviști (Leger, Miklosich, Berneker, Vasmer, Georgiev) și arată că:
• legătura cu turcicul boila sau bajar este problematică;
• etimologia slavă internă (de la rădăcina bolj „mai bun”) e mai degrabă o etimologie populară;
• influențele avaro-bulgare sau turanice sunt adesea supraevaluate.

Autorul propune o abordare nouă, bazată pe:
• corespondențe lexicale între română și albaneză: rom. boier, boiereasă, boierie ↔ alb. bujar, bujare, bujarí;
• aceste serii ar proveni dintr-o rădăcină comună veche (boj-/buj-) și dintr-un sufix -ar (lat. -arius).
• Albanezul buj („a găzdui, a primi oaspeți”) ar fi înrudit cu termeni germanici vechi ce desemnau relații de ospitalitate.

Legătura cu instituția romană hospitalitas

Pe baza acestor corespondențe, Poruciuc sugerează că boieria sud-est europeană ar avea origini nu în structurile turanice, ci în:
• sistemul roman de hospitalitas, prin care foederatii germani primeau pământuri și obligații militare;
• fenomenul s-ar fi perpetuat în structurile locale post-romane (Dacia, Balcani), unde „rezidenții privilegiați” au devenit „proto-boieri”.

Argumente istorice

Studiul discută și: • apariția termenului boljarinŭ în slavona veche (sec. XI, Codex Suprasliensis);
• menționarea boiarilor în Cronica lui Nestor (sec. IX–XII);
• analogii bizantine (titlurile boilades, boljare);
• paralelisme cu structurile militare germanice (Gefolgschaft – „ceată de războinici”).

Concluziile lucrării

• Originea cuvântului boier nu poate fi redusă la o simplă moștenire slavă sau la un împrumut turcic;
• Termenul reflectă continuitatea unei tradiții sociale și juridice locale în spațiul româno-balcanic;
• Boieria ar fi derivat dintr-o instituție de tip roman-germanic, care combina ospitalitatea militară cu drepturile de proprietate și loialitate personală față de conducător;
• Partea a II-a (anunțată de autor) urma să dezvolte conexiunile istorice și etnologice ale ipotezei.

Deci, Poruciuc respinge originea exclusiv slavă sau turcică a termenului boier și propune o ipoteză originală: boieria s-ar fi format dintr-o tradiție locală de „ospitalitate militară” (romană și germanică), păstrată în spațiul româno-albanez și reflectată lingvistic prin familia lexicală boier/bujar.

Ce înseamnă „spațiu româno-albanez” la Poruciuc?

Poruciuc folosește expresia pentru a desemna un areal istoric și etnolingvistic:

• cuprinde teritoriile dintre Carpații sudici și vestici, Dunărea de Jos, Macedonia, Epir și Albania actuală;
• reprezintă zona unde s-au manifestat în paralel procesele de romanizare și apoi de fragmentare lingvistică după prăbușirea Imperiului Roman;
• este, în viziunea autorului, „matricea comună” în care s-au format idiomurile romanice sud-dunărene (româna, aromâna, meglenoromâna) și unde limba albaneză a evoluat în contact direct cu acestea.

Astfel, spațiul româno-albanez desemnează o continuitate culturală și etnică din Antichitatea târzie până în Evul Mediu timpuriu.

Deci „spațiul româno-albanez” a fost inițial un areal comun al populațiilor romanizate din jurul Dunării. După invaziile slave și presiunea bulgarilor din secolele VI–VII, o parte din aceste comunități au fost dislocate sau s-au refugiat la nord de fluviu, unde au participat la formarea poporului român.

Faptul că acest cuvântul (boier) nu există în aromână, confirmă că termenul s-a format sau a fost adoptat după desprinderea aromânei de româna nord-dunăreană, deci undeva în secolul IX ?

Despre deportarea populației din Tracia, la nord de Dunăre de către țarul bulgar Krum în 813, într-un articol următor.