Bulgarizarea Vlahilor

Publicat de Aurel Băjenaru, 14 Decembrie 2024
Timp de citire: 4 minute

[...]

Prin valurile vremilor tulburi, prin cari au trecut părinţii noştri ştim apriat atâta că într'o vreme Românii au alcătuit dimpreună cu Bulgarii, o împărăţie care mai târziu a ajuns sub cârma Asaneştilor români; unul dintre aceştia, mândrul împărat Ioaniţă, sau Ioan cel trumos (Kalojoanes) a mărturisit Papei Inocenţiu III, că ei sunt »de neam şi sânge Roman.« şi a încheiat pe o vreme Unirea cu Biserica Romei. Dar pentru ca să se facă unirea aceasta a trebuit să se întâmple desbinare, şi desbinarea s'a fost întâmplat în veacul al nouălea, sub craiul Bulgarilor Boris. Atunci s'a întâmplat „fatalul destin", care ne-a rupt de tot de Roma veche a străbunilor, şi ne-a legat de Roma cea nouă a grecilor duşmani, moment pe care D. Oniciul astfel ni'l ficseasă după o veche cronică românească:

» Şi aşa Asan a mers de a supus amândoue Vlahiile (aici este vorba de Balcani n.m.) sub stăpânirea sa şi a poruncit Vlahilor, cari de atunci ceteau în limba latinească să lapede legea romană şi să nu cetească în limba romană, ci în cea bulgărească; şi a poruncit, care va ceti în limba romană să i-se taie limba. Şi aşa Vlahi au primit atunci legea ortodoxă şi au început să citească bulgăreşte.(» Originile principatelor române p. 166.)

Lăpădarea asta de neam este poate cea dintâiu $i de bună seamă cea mai grozavă în istoria lungă de aproape 2000 de ani a poporului românesc. Şi ori cât e de departe de noi nu putem nici astăzi să o deplângem din destul. O deplâng cu adevărat toţi Românii, ca cea dintâiu abatere tataia delà firea şi menirea, care ne'a dat-o Dumnezeu. Eată ce zice despra acest fapt unul din cei mai buni cunoscători ai istoriei noastre bisericeşti, Dl N. Dobrescu, profesor la facultatea teologică a universităţii din Bucureşti:

„Acum după recunoaşterea jurisdicţiei Romei 866) era unul dintre momentele cele mai hotărîtoare pentru viitorul elementului roman scăpat de furtunile năvălirilor în munţii Balcanilor \şi Carpaţilor. Dacă atâmarea bisericească de Roma şi ritul latin, care încă esista la creştini din împărăţia Bulgarilor s'ar fi menţinut în împărăţia Bulgară, atunci toată partea de miază zi şi Răsărit a Europei de asi ar fi avut o altă faţă, ca patrimoniu al Românismului în răsărit. »Fără îndoială legăturile cu Roma ar fi Sorocit altfel soartea terilor acestora şi mai ales soartea elementului latin din aceste părţi*. (Dobrescu: Cursuri, fascl, p. 85—86, citat de C. Cernâianu: „Biserica şi Românismul" ,p. 68—69.)

Fără îndoială — zicem şi noi, dar îndeşert. Căci legăturile cu Roma s'au rupt, iar cele cu Bulgarii şi cu lumea slavonă s'au încopciat adânc. Slavonismul a străbătut în biserica românească, şi din biserică, cea dintâiu instituţie, la un popor sincer creştinesc ca al nostru, a pătruns la curţile Stăpânilor voevozi şi în toate manifestaţiunile ale vieţii publice şi de stat. Scoasă din casa Domnului, ca şi din casele Domnitorilor, biata limbă românească, moştenirea cea mai curată a străbunilor noştri, ajunsese, ca o Cenuşotcă din poveste, să nu mai aibă loc decât în colţul vetrei bietului ţăran din colibă, dispreţuită, ca un lucru străin şi de ocară. Rătăcirea asta grozavă aruncă umbră şi asupra strălucitei Slave a celor mai mari Voevozi, cari au câştigat de altfel cinste şi vâlvă ţării şi numelui lor.

Ba ce e mai mult: în orbirea ce ne-a învăluit cu timpul, sub conducerea orbiţilor conducători bulgari sau greci, ce ni i-a dat biserica, am ajuns nu numai să ne întunece conştiinţa latinităţii, cu care se mai mândrea frumosul împărat Ioaniţiu, ci am ajuns chiar să facem o vorbă de ocară din chiar titlul de mândrie a originei noastre latine. Am ajuns ca ori ce lucru josnic şi de lăpădat să-l înfierăm cu vorba de "latină"(letină) şi să ne hulim pe noi înşine prefăcând în poreclă cuvântul nostru de renume, zicând "latină spurcată" la ori ce lucru ce venia sau amintea de Roma latină, mândria noastră şi unica noastră mândrie din lumea pestriţă a atâtor feliuri de popoare.

[...]

Unirea : foe bisericească politică: ,25-Jun-1912

Propretar-editor: AUREL „C. DOMŞA.

Redactor respons.: AUGUSTIN GRUIŢIA

° ° °