Călători englezi despre români - 1762

Publicat de Aurel Băjenaru, 1 Noembrie 2019
Timp de citire: 6 minute

Turcia; Istoria şi Progresul ei — este titlul unei cărţi apărute la 1854. Ocupându-mă de călătorii englezi mai vechi, n-aş aminti-o, dacă nu  s-ar spune pe copertă, că e scrisă după jurnalul şi corespondenţa lui Sir James Porter. Acesta fusese ambasador la Constantinopol între anii 1747 —1762 . Din capitolul „Negoţul Principatelor Danubiene" scoatem cele de mai jos : 

"Inălţimile formate de ramura nord-estică a Balcanului, care se îndreaptă paralel cu Dunărea din Silistra până la Tulcea în Dobrogea, au excelente păşuni pe coaste şi văile lor. Aceste păşuni le folosesc mai alea păstorii transilvăneni, cari duc aci un negoţ întins departe de casele lor, sub deosebite conditii garantate de învoieli şi precedente.

Aceşti pástori, cunoscuţi sub numele de mocani, rătăcesc în fiece toamnă cu numeroasele lor turme de oi şi capre, precum şi mulţime de 'cai din Transilvania în Valahia şi Moldávia, trec Dunărea la Giurgiu, Călăraş sau Brăila, de-şi petrec iarna — parte în Bulgaria de nord-est, în cuprinsul dintre Tulcea şi Vama , parte în şesurile Dobrogei.

Turmele lor rămân zi şi noapte la aer; când viscoleşte greu, sunt conduse în adâncimi acoperite cu trestii şi răchită, cari le apără întru câtva: aci sunt hrănite cu fân; dar adesea, dacă iarna ţine mult şi fânul se isprăveşte, bietele animale flămânde mănâncă rămurele de răchită şi scoarţă, din care pricină un mare număr pier.

Cu primele raze ale soarelui de primăvară turmele-s mânate pe înaltele păşuni, unde curând îşi revin din lipsurile iernii. Mocanii atunci îngrijesc de fătatul mieilor şi de tunsoare, şi apucă drumul înapoi spre Transilvania, în iunie; însă mulţi rămân toată vara în Bulgaria. Negustorii mai mari au deasemenea şi turme de boi, şi arendează delà moşierii turci locuri de păscut.

Aceste imigrări ale mocanilor în Bulgaria datează din timpuri imemoriale, şi se întemeiază pe obiceiul primitiv şi pe depline convenţii mai târziu cu Poarta otomană. Păstorii transilvăneni în Bulgaria se bucură de privilegiile supuşilor austriaci: ca atari sunt scutiţi de taxele, la cari sunt supuse Raialele, şi sunt sub jurisdicţia consulatului austriac din Galaţ. Cu toate repetatele încercări ale autorităţilor turceşti locale să-i facă pe mocani a plăti taxe, privilegiile lor au fost menţinute prin sforţările consulilor austriaci...

Lâna ce aparţine mocanilor Transilvăneni nu plăteşte vamă la Kronstadt (Brasov n.r.), dacă este însoţită de  listele de export ale unui număr corespunzător de oi. Cheltuelile mocanilor pentru turmele lor sunt moderate şi se mărginesc la renta păşunatului de 2000—3000 piaştri, pentru o turmă de o mie, şi la costul fânului iarna, care diferă după iarnă,   dar se poate socoti delà trei la patru piaştri pe cap. Leafa ciobanilor e foarte neînsemnată şi se plăteşte parte în oi sau miei, aşa, că ei îşi au la timp turma lor proprie. Din asta putem vedea, că obiceiurile primitive ale triburilor pastorale au rămas neschimbate printre Mocani.

Caii crescuţi în păşunile grase din jurul Silistrei şi Hirsovei şi în districtul Kustenge sunt în genere vânduţi comisiei Austriace de remonte pe un preţ mijlociu de douăzeci şi trei ducaţi.

In Valahia de asemeni, cu deosebire în ţinuturile Brăilei şi Râmnicului, număroşi  Transilvăneni s'au aşezat si numărul oilor ţinute acolo poate fi de vre-o 500.000 .

Mocanii aparţin rasei Valahe şi felul lor de viaţă e foarte simplu. Locuiesc în case de pământ, îndurând orice fel de vreme, îmbrăcaţi în haine groase şi piei de oi şi se hrănesc deobşte cu mămăligă. Sunt încă într'un nivel scăzut de educaţie deşi superior de acela al fraţilor lor din Valahia, şi au virtuţile şi viţiile naţiunilor nomade. Mulţi dintre dânşii sunt bine cuprinşi şi au, pe lângă numărease turme şi mari sume de bani gata.

In vremile de mult, Valahia — sau poate Moldávia, formau hotarele migraţiunii lor. întinderea agriculturii însă, i-a lipsit de o mare parte de păşuni şi de aceea se duc într'un mare număr în Bulgaria, unde, din cauza puţinei populaţii, mai mult de trei sferturi de pământ îs nearate. In astă ţară va fi prin urmare loc de ajuns pentru turmele lor timp de mai mulţi ani: totuş nu se poate nega, că felul şi obiceiul după care dus negoţul de Mocani, nu se împacă cu progresul făcut în agricultură şi se va termina într'o zi şi aci" .

La sfârşitul cărţii Turcia; Istoria şi progresul ei e o scrisoare în care se povesteşte călătoria ambasadorului James Porter delà Constantinopol în Londra la 1762 . Trecerea prin Moldova e descrisă in câteva rânduri: 

„Sosirăm, Iunie 23 în Galaţ, un sărac sat în Moldovia, deşi moldovienii îl numesc un oraş. Furăm primiţi totuş, cu un fel de pompă şi ne găzduiră binişor la o mănăstire dedicată Feciorei. Cinci zile după asta, ajunserăm la Jaşi, capitala Moldoviei, unde străzile sunt formate din lemne în loc de a fi pavate; nu se întâlneşte nici vanitatea grecească în mândreţia clădirilor. Furăm găzduiţi în ce se zicea o casă de plăcere, aparţinând prinţului (Grigore Callimachi, domnitor al Moldovei 1761 - 1764 și 1767 -1769 n.r.); era afară din oraş: cât priveşti înălţimea sa, í-am lăsat în măreţia lui însuş, neîngrijindu-ne de onoarea, sau mai bine osteneala, de a-l vedea". 

 M. Beza

Romanul, 1 /4 Maiu 1912