Cover Image

Călătoria unui Frances prin Dobrogea pe la 1843

Publicat de Aurel Băjenaru, 8 Februarie 2020
Timp de citire: 6 minute

Vicontele Alexis de Valon ni-a lăsat unele note despre tara noastră din drumul său de la Constantinopol spre Occident, în spre anul 1843. Redăm următoarele date după ediţia germană a cărţii, singura pe care am văzut-o pană acum: „Ein Jahr in Orient oder Griechenland unter Otto l, die Türkei unter Abdul Medschid und Sicilien unter Ferdinand II, Stuttgart 1854,2 vol.,mic 8°; Vol. 11, pp. 148 şi urm.

Ajungînd la „Kustendsche" cu vaporul, autorul ni spune următoarele : Constanţa de abia merită numele de port. Este un sat sărăcios cu bordeie (Hütten), asămănîndu-se mult cu locuinţile castorilor. Locuitorii par a consista numai din femei în zdrenţe şi copii de Ţigani. Intreaga populaţie nu număra decît 150 de suflete, lipiţi de pămînt, în ziua cînd un inginer alese acest sat ca schelă pentru vapoarele mergînd la Constantinopol.

Coborîrea din vapor se făcea cu destulă rînduială. Bagajele fură încărcate pe căruţe trase de boi. Apoi călătorii fură poftiţi de agentul Societăţii austriace de vapoare pe Dunăre, un domn Marinovici, să între într'o baracă sărăcăcioasă şi murdară pe din afară, foarte curată însă pe dinăuntru. Aici li servi un dejun bogat cu apă la ghiaţă, fapt care nedumeri pe străin într'un sat atît de sărac. După prînz, călătorii porniră la drum în căruţe înhămate cu cîte patru cai.

La Constanţa, Francesul nostru văzu printre călători exemplare din multe naţiuni: Bulgari pe jumătate goi, Ruşi în blăni de oaie, Munteni cu căciuli „sălbatece", Sîrbi cu pălării late, Poloni şi Moldoveni. 

Drumul dintre Constanţa şi Galaţi absolut pustiu, o stepă imensă, lipsită de orice vegetaţie, fără o singură locuinţă sau vre-o fiinţă omenească ; nu se vedea nici măcar o pasăre. Singurul sunet erau chiuiturile sălbatece ale surugiilor şi duruitul roţilor care stîrniau şl puneau pe fugă mii de ţinci ieşiţi din găurile lor în aşteptarea unei ploi bine-făcătoare. în apropierea Constanţei notează numeroase movile „ce se zic a fi de pe vremea Romanilor". Crede însă că „epidemia de febră ce bîntuia în 1818 în armatele ruseşti aflătoare drept în această regiune va fi ajutat de sigur şi ea la înmulţirea acestor triste rămăşiţe".

Ceva mai departe, la dreapta, se iveşte un lac cu cîţiva copaci, în mijlocul apei se află o insulă împădurită, asămănătoare cu cea de la Armenonville. Pe mal cîteva colibe locuite de nişte pustnici, trei sau patru familii turceşti, hrănindu-se din laptele cîtorva vaci albe şi din zarzavaturile unei grădini. Aceasta era insă lucrată de cîţiva creştini, venind pentru această treabă drum de 50 de mile din Bulgaria, primind plată în Schimb, iar Turcii se mulţămiau a sta pe pragul colibelor cu luleaua în gură, privind berzele, tot atît de amorţite pe malul apei.

După miezul zilei, călătorul ajunge la un adăpost de scinduri văpsit în verde, ridicat de Compania Dunăreană în folosul călătorilor, iar împrejur cîteva căsuţe alcătuiau împreună un sat numit „Keustelli" (Chiostel) (Castelu astazi n.r.). „în faţă, o vale îngustă cu mlaştini şi păpuriş e tot ce mai rămîne din vestitul canal al lui Traian", ni spune Francesul. Mii de păsări băltăreţe treziseră în călător instinctul vinătorii. Trebui însă să se mulţămească şi cu o puşcă veche şi ruginită, împrumutată de sluga evreiască a adăpostului. 

Vicontele de Valon se întinde asupra foloaselor unui canal între Dunăre şi Mare prin Dobrogea, trecînd prin lacul Carasu şi reducînd la mai puţin de 12 mile un ocol de 400 km. prin apele puţin adînci de la gurile Dunării. Pentru a ajunge la Sulina, singura ieşire pentru corăbii, acestea trebuiau descărcate în parte, neputînd încărca, nici în anii cei mai buni, o încărcătură mai mare decît 150 de tone. Valon ni mai spune că Rusia nu se ţinea de angajamentul luat de-a drena gurile Dunării, ba, din potrivă, făcea tot posibilul pentru a pune stavilă comerţului Principatelor, care ar păgubi liniile ruseşti şi n'ar permite desvoltarea mai grabnică a terii noastre. Dacă ar exista canalul despre care este vorba, griul romanesc, care se vindea 20% mai ieften pe Marea Neagră decît cel rusesc, ar fi scăzut în preţ, cu încă 10%, calculează Valon.

La Cernavoda sărăcie mare ; locuitorii duceau adesea chiar lipsa de pîne. In port un vapor aştepta pe pasageri. Printre ei se observa un Veneţian în haine turceşti, arendaşul tuturor bălţilor bulgăreşti cu lipitori. Incărcătura vaporului cuprindea tocmai un bogat transport  de lipitori. In fiecare seară, acestea erau extrase din cutiile în care se odihniau pe un stratde lut şi supuse unei băi igienice pe punte a vaporului. De acolo erau scoase cu mînile şi aşezate iarăşi la locul lor.

A doua zi plecare. Malul Munteniei pustiu. Numai cîte o sentinelă în haine de pînză alba, cu căciulă sau pălărie lată şi cu puşca la umăr: cordon sanitar. Orice corabie venind de la cellalt mal era, fireşte, supusă carantinei. Doi călători pe vapor se îmbolnăvesc de "sudoare", şi "pericolul e mare pentru toţi".

In sfîrşit sosesc la Silistra, "orăşel neînsemnat , care totuşi ţinu piept Ruşilor în 1828". Ultima localitate din ţara noastră  în care se opreşte, este Giurgiul, oraş  cu 7-8.000 de locuitori, avînd un lazaret. Astfel de lazarete se aflau în unsprezece porturi  dunărene din Muntenia, iar cordonul sanitar se alcătuia din 1.122 pedeştri şi 350 călăreţi . Numărul călătorilor trecînd prin aceste carantine era foarte mare. Prin lazaretul din Giurgiu ar fi trecut într'un singur an mai bine de 3.000 de călători, iar prin cel de la Galaţi mai bine de 4.000 de pasageri în 1833, mai mult decît  în Marsilia pe acelaş an.

De la Giurgiu, Valon îşi urmează drumul prin Nicopol, Vidin, Porţile-de-Fer, fără a mai atinge malul nostru.

Constantin I. Karadja

Revista Istorica, Octombre-Decembre 1928

 

twitter sharing button twitter sharing button linkedin sharing button
Techirghiol
05.06.2020 16:11
Actual: 27° C
Viteza vantului: 7,2 m/s

Vizitatori astazi

258