Călătoria unui Frances prin Dobrogea pe la 1843

Publicat de Aurel Băjenaru, 30 Noembrie 2024
Timp de citire: 7 minute

Iată mai jos un articol publicat de diplomatul și bibliograful Constantin I. Karadja, membru de onoare al Academiei Române în "REVISTA ISTORICĂ Octombre-Decembre 1928".

Este vorba aici de o traducere dintr-o ediție germană a descrierii unei călătorii prin Dobrogea otomană, de la Constanţa la Cernavodă, cu 35 de ani înainte de preluarea ei în administrație românească. Ne arata o Dobroge pustiita, depopulata de desele razboaie ruso-turce, iar urmatorul razboi batea la usa. Interesantă este si relatarea despre "un Veneţian în haine turceşti , arendaşul tuturor bălţilor bulgăreşti cu lipitori" la Cernavodă, unde traducătorul Karadja nu contrazice sau discută in vreun fel referirea la "bălţile bulgăreşti".

° ° °

Călătoria unui Frances prin Dobrogea pe la 1843

Vicontele Alexis de Valon ni-a lăsat unele note despre ţara noastră din drumul său de la Constantinopol spre Occident, în spre anul 1843. Redăm următoarele date după ediţia germană a cărţii, singura pe care am văzut-o pană acum: „Ein Jahr in Orient oder Griechenland unter Otto l, die Türkei unter Abdul Medschid und Sicilien unter Ferdinand II, Stuttgart 1854.

Ajungînd la „Kustendsche" cu vaporul, autorul ne spune următoarele : Constanţa de abia merită numele de port. Este un sat sărăcios cu bordeie (Hütten), asămănîndu-se mult cu locuinţile castorilor. Locuitorii par a consista numai din femei în zdrenţe şi copii de Ţigani. întreaga populaţie nu număra decît 150 de suflete, lipiţi de pămînt, în ziua cînd un inginer alese acest sat ca schelă pentru vapoarele mergînd la Constantinopol.

Coborîrea din vapor se făcea cu destulă rînduială. Bagajele fură încărcate pe căruţe trase de boi. Apoi călătorii fură poftiţi de agentul Societăţii austriace de vapoare pe Dunăre, un domn Marinovici, să între într'o baracă sărăcăcioasă şi murdară pe din afară, foarte curată însă pe dinăuntru. Aici li servi un dejun bogat cu apă la ghiaţă, fapt care nedumeri pe străin într'un sat atît de sărac. După prînz, călătorii porniră la drum în căruţe înhămate cu cîte patru cai.

La Constanţa, Francesul nostru văzu printre călători exemplare din multe naţiuni: Bulgari pe jumătate goi, Ruşi în blăni de oaie, Munteni cu căciuli „sălbatece", Sîrbi cu pălării late, Poloni şi Moldoveni.

Drumul dintre Constanţa şi Galaţi absolut pustiu, o stepă imensă, lipsită de orice vegetaţie, fără o singură locuinţă sau vre-o fiinţă omenească ; nu se vedea nici măcar o pasăre. Singurul sunet erau chiuiturile sălbatece ale surugiilor şi duruitul roţilor care stîrniau şl puneau pe fugă mii de ţinci ieşiţi din găurile lor în aşteptarea unei ploi bine-făcătoare. în apropierea Constanţei notează numeroase movile „ce se zic a fi de pe vremea Romanilor". Crede însă că „epidemia de febră ce bîntuia în 1818 în armatele ruseşti aflătoare drept în această regiune va fi ajutat de sigur şi ea la înmulţirea acestor triste rămăşiţe".

Ceva mai departe, Ia dreapta, se iveşte un lac cu cîţiva copaci, în mijlocul apei se află o insulă împădurită, asămănătoare cu cea de la Armenonville. Pe mal cîteva colibe locuite de nişte pustnici, trei sau patru familii turceşti, hrănindu-se din laptele cîtorva vaci albe şi din zarzavaturile unei grădini. Aceasta era insă lucrată de cîţiva creştini, venind pentru această treabă drum de 50 de mile din Bulgaria, primind plată în Schimb, iar Turcii se mulţămiau a sta pe pragul colibelor cu luleaua în gură, privind berzele.tot atît de amorţite pe malul apei.

După miezul zilei, călătorul ajunge la un adăpost de scinduri văpsit în verde, ridicat de Compania Dunăreană în folosul călătorilor, iar împrejur cîteva căsuţe alcătuiau împreună un sat numit „Keustelli" (Chiostel). „în faţă, o vale îngustă cu mlaştini şi păpuriş e tot ce mai rămîne din vestitul canal al lui Traian", ni spune Francesul. Mii de păsări băltăreţe treziseră în călător instinctul vinătorii. Trebui însă să se mulţămească şi cu o puşcă veche şi ruginită, împrumutată de sluga evreiască a adăpostului.

Vicontele de Valon se întinde asupra foloaselor unui canal între Dunăre şi Mare prin Dobrogea, trecînd prin lacul Carasu şi reducînd la mai puţin de 12 mile un ocol de 400 km. prin apele puţin adînci de la gurile Dunării. Pentru a ajunge la Sulina, singura ieşire pentru corăbii, acestea trebuiau descărcate în parte, neputînd încărca, nici în anii cei mai buni, o încărcătură mai mare decît 150 de tone. Valon ne mai spune că Rusia nu se ţinea de angajamentul luat de-a drena gurile Dunării, ba, din potrivă, făcea tot posibilul pentru a pune stavilă comerţului Principatelor, care ar păgubi liniile ruseşti şi n'ar permite desvoltarea mai grabnică a terii noastre. Dacă ar exista canalul despre care este vorba, griul romanesc, care se vindea 20% mai ieften pe Marea Neagră decît cel rusesc , ar fi scăzut în preţ, cu încă 10%, calculează Valon.

La Cernavoda sărăci e mare ; locuitorii duceau adesea chiar lipsa de pîne. în port un vapor aştepta pe pasageri . Printre ei se observa un Veneţian în haine turceşti , arendaşul „tuturor bălţilor bulgăreşti cu lipitori . încărcătura vaporului cuprindea tocmai un bogat transport de lipitori . în fiecare seară , acestea erau extrase din cutiile în care se odihniau pe un strat de lut şi supuse unei băi igienice pe puntea vaporului . De acolo erau scoase cu mîniie şi aşezate iarăşi la locul lor.

A dou a zi plecare . Malul Munteniei pustiu . Numai cîte o sentinelă în haine de pînză alba , cu căciulă sau pălărie Iată şi cu puşca la umăr : cordon sanitar . Orice corabie venind de la cellalt mal era , fireşte , supusă carantinei . Doi călători pe vapor se îmbolnăvesc de „sudoare", şi „pericolul e mare pentru toţi" .

în sfîrşit sosesc la Silistra , „orăşel neînsemnat , care totuşi ţinu piept Ruşilor în 1828" . Ultima localitate din ţara noastră în care se opreşte , este Giurgiul , oraş c u 7-8.000 de locuitori , avînd un lazaret . Astfel de lazarete se aflau în unsprezece porturi dunărene din Muntenia , iar cordonul sanitar se alcătuia din 1.122 pedeştri şi 350 călăreţi . Numărul călătorilor trecînd prin aceste caiantine era foarte mare . Prin lazaretul din Giurgiu ar fi trecut într'u n singur an mai bine d e 3.000 de călători , iar prin cel de la Galaţi mai bine de 4.000 de pasageri în 1833, mai mult decît în Marsilia e acelaş an .

De la Giurgiu, Valon îşi urmează drumul prin Nicopol , Vidin , Porţile-de-Fer , fără a mai atinge malul nostru . Constantin I. Karadja