Calul tătăresc

Publicat de Aurel Băjenaru, 2 Decembrie 2022
Timp de citire: 2 minute

Acesta este sau era, ultimul "cal tătăresc" al cartierului nostru, cartierul tătăresc al Techirghiolului.

Nu știu daca era unul provenind din vechii cai tătărești sau era o rasă banală, corcită local, însă a aparținut până acum doi ani unei familii de tătari din apropierea geamiei. Curtea tătărească sărăcăcioasă dar pitorească, în trecut plină de animale, era un punct de atracție pentru ficele mele aflate în vacanță la Techirghiol. Calul, ca si celelelte animale din curte contribuia la bunul mers al gospodariei si era folosit, cu o caruta, pentru transporturi.

Iar ultimul cal tătăresc care era folosit în viața de zi cu zi pe strada nostra si de care-mi amintesc, a fost cel a lui nea Enver, un tătar aflat la trei case mai jos pe stradă, tatăl unui prieten de joaca al meu, Erdin.

De el mi-am amintit atunci când rememoram cursele cu aceste căruțe mici de lemn care, când erau goale, erau mănate de tătari mândri, făloși, stând în picioare, fară vreun alt sprijin decât hățurile cu care mănau cu viteza acei cai mici și zvelți, nervoși, care dădeau impresia că ar fi strivit pe orice neatent sub copitele lor iuți, care scoteau zgomote infundate lovind pământul uscat al drumului dobrogean.

Nu știu exact când l-am văzut ultima dată pe nea Enver cu căruță pe strada noasta asfaltată acum, dar a fost după anul 2000. Candva s-a dus si el, si fiul lui Erdin, dar ei toti au ramas in memoria mea si vor exista acolo cat voi trai si eu. Si apoi vor ramane poate in evocarile mele.

Cand auzi pentru prima data o vaca mugind, iar sperietura e pe masura.

Despre dragosta fata de cai a tatarilor si ce reprezenta acest animal pentru tatarii vechi, intr-un articol urmator.