Cover Image

CĂMILELE DIN DOBROGEA

Publicat de Aurel Băjenaru, 4 Ianuarie 2024
Timp de citire: 15 minute

Am fost oarecum uimit să aflu că mulți dintre cititorii articolului precedent, au pus sub semnul întrebării faptul că în Dobrogea tătarii, otomanii de fapt, creșteau cămile.

Da, acestea au existat, aduse aici o data cu valurile succesive de coloniști, precum arabii de la Docuz Agaci, Măgura de astăzi, cunoscuți a fi pricepuți în a face agricultură în condiții de secetă extreme. Dar asta este altă poveste.

Despre ultimele cămile care se mai puteau găsi în Dobrogea, scrie un articol amănunțit profesorul dr. R. I. Călinescu în broșura sa turistică din 1935, "Cutreerând Dobrogea meridională":

"ln vara anului 1935 am întreprins o călătorie de studii pe litoralul dobrogean al Mării Negre - şi anume dela Constanţa la Ecrene."

Mai jos autorul relatează despre cămilele de la Duranlar, denumirea veche otomană a localității bulgărești Belgun de astăzi. Belgun se află în fostul "Cadrilater", regiunea Dobrogei de Sud, aparținând Bulgariei, regiune anexată de România în urma celui de-al doilea Război Balcanic, stăpanită intre 1913-1916 și 1919-1940.

° ° °

CĂMILELE DELA DURANLAR

leşind dintre zidurile scunde şi cenuşii ale Cavarnei apucăm spre apus.

Câmpul se'ntinde neted cât vedem cu ochii, fiind acoperit cu o vegetaţie sărăcăcioasă arsă de soare, formată mai ales din scaeţi. Trasura apucă pe un drum natural, îngust, care deabia se distinge de restul câmpului necultivat.

Din loc în loc câte un popândău traversează stângaciu drumul, mai mult' tarându-se pe pântece, pentru a dispare în vizuină, de cealaltă parte a drumului. In depărtări, câte un lan de porumb, de culoare verde- închisă, pătează rar panza galbenă-cenuşie a şesului.

Deasupra, bolta albastră a cerului se rasfrânge străvezie la orizont, luminată de un soare tropical ce aprinde văzduhul în văpăi incolore care pâlpâie tremurat. Ici-colo câte o rândunică străbate aerul, la câteva palme deasupra câmpului. Din când in când cate o cărută cu sgomot de fierărie, tulbură pentru scurtă durată, liniştea adâncă a acestui paşnic şi monoton peisaj amorţit în seninătatea miezului de zi.

In vâlcele largi, aproape netede, se pitesc sate mici, cu acoperişurile de olane şi· curţile împrejmuite cu primitive ziduri de piatră cenuşie. Cam după două ore de mers cu trăsura dela Cavarna ( 17 km.), apare înfine Duranlar, un biet sătuleţ umil, pitit din cauza vântului iernelor într'o uşoară depresiune a şesului.

Deşi localitate atât de modestă, celebritatea cătunului Duranlar este atât de mare încât a trecut de, mult graniţele jud. Caliacra, de care ţine. Multe automobile au stopat în satul Duranlar şi multe feţe distinse au coborit din maşini şi trăsuri în această neînsemnată localitate, pentru a vedea un lucru unic în România: Cămilele bactriane aflătoare în posesia d-lui Z. Holevici, proprietar la Duranlar.

Luând-o cam pe la marginea satului, cotim la stânga şi intrăm pe poarta larg deschisă a proprietătii d-lui Holevici, care şi apare în mijlocul curţii. După rernmandările de rigoare, d-sa obişnuit cu vizitatorii şi ştiind parcă dinainte scopul vizitei noastre, se grăbeşte să ne spună ca dacă dorim să vedem cămilele, trebue· să ne ducem în câmpul din apropiere, unde acestea se află la păscut.

Părăsim curtea şi o luăm de astădată direct peste câmpul înţelenit, acoperit cu scaeţi şi mărăcini, printre care trăsura înaintează cu oarecare greutate. După câtva timp de mers, apare de-odată, silueta· ciudată a cămilelor care ne adu·ce aminte de imaginea reptilelor mezozoice.

Văzute printre tufele de scaeţi un puternic sentiment de exotic începe să ne cuprindă. Par'că ne-am afla în stepele Asiei!

Oprim trăsura la oarecare distanţa pentruca aceste ciudate fiinţe, cu aspect de animale apocaliptice, să nu se sperie de cai. Armaţi cu aparatele fotografice în maini, ne apropiem de ele. Sunt în total cinci un bărbat tânăr, trei femele, dintre care una bătrână şi chioară şi un pui de sex masculin.

Descriere imagine

Sunt masive, înalte însă cu picioarele scurte, ceeace le face să nu fie tocmai simpatice la vedere, ba chiar să inspire un fel de teamă şi repulsie. In partea de sus a picioarelor dinainte, ca şi în partea de jos a gâtului au câte o pernă de lână. Culoarea lor e ·cenuşie-gălbue ce se armonizează de minune cu aceea a stepei arse de soare. Gâtul lor e lung şi îndoit în sus. Pe spinare se ridică două cocoaşe, caracter ce deosebeşte cămilele bactriane de dromaderi.

Pasc liniştite şi cu vadită plăcere scaeţii câmpului, fiind păzite de un turculeţ cu fes, ascuns după nişte tufe de mărăcini. Masculul e frumos şi voinic iar cocoaşele sale sunt pline şi stau drept în sus, cea dinainte aplecată puţin spre dreapta. El e taurul cirezii. Femela bătrână şi chioară e legată la gât cu· o frânghie de altă femelă mai tânără iar cocoaşele din spinare-i îi atârnă moi în jos, pe partea stângă a spinării. Puiul e culcat pe pântece în iarba firavă a stepii, printre scaeţi, ţinându-şi picioarele îngenunchiate sub el.

Din când în când animalele ne privesc indiferente, cu ochii lor mari şi ficşi, rumegând înainte. Masculul face câţiva paşi spre noi; legănându-se încet, ca o corabie.

Descriere imagine

Peisaj asiatic.

In acest peisaj de stepă, presărat cu scaeţi, în faţa acestor animale atât de caracteristice de stepă şi pustiu care pasc liniştite şi indiferente printre mărăcini, impresia că suntem în stepele Asiei devine din ce în ce mai puternică.

Căci, după cum se ştie, cămilele bactriane sau cu două cocoaŞe inlocuiesc_dromaderii in Asia centrală orientală, unde, încă din timpuri imemoriale sunt întrebuinţate ca animale de povară de către tătari, mongoli şi chinezi.

Din cauza marei sale greutăţi, cămila. bactriană nu poate fi folosită ca animal de şea, cum e dromaderul. Dar pentru transportul poverilor, cămila cu două cocoaşe este un animal extrem de preţios cu care şi astăzi se face un întins comerţ în interiorul Asiei. Caravane numeroase pornesc azi, ca şi odinioară, tocmai din Peking pentru ca traversând toată China să ajungă pâna în inima Siberiei. Blana deasă a acestui animal îi permite dealtfel să reziste şi unui' climat mai riguros, putând fi deci folosit foarte bine chiar şi în timpul iernii. Bucharienii posedă mari turme de cămile bactriane cucare fac schimburile de mărfuri între India şi Rusia. Pentru Calmuci, cămila bactriană este animalul domestic cel mai de preţ, deoarece numai graţie lui aceşti nomazi îşi pot duce viaţa ior, rătăcitoare prin stepe şi pustii.

Intr'adevăr, cămila bactriană le transportă familia întreagă, cu toate bagajele; le cară lemne şi trestie; le dă lapte, lână, carne şi piele. Dacă oamenii le, apară cum pot mai bine, cămilele bactriane au însă, din cauza condiţiilor defavorabile ale ţinuturtlor în care trăiesc, aproape aceeaşi soartă ca· şi dromaderii în Africa, cu deosebirea că aici avalanşele de- nisip sunt înlocuite cu avalanşele de zăpadă care le cotropesc iar căldura este înlocuită cu frigul grelelor ierni ale stepelor asiatice.

Azi nu mai există decât cămile domestice. Dealtfel domesticirea cămilei este de dată foarte veche, urcând se pare, până la timpurile preistorice. In zilele noastre nu mai există nicăeri cămile sălbatice propriu-zise. Cirezile âe cămile aşa numite sălbatice din Turkestanul chinez, aproape de Cacigar, descind desigur din cămilele domestice scăpate în timpul groaznicei furtuni. de nisip care acum 200 de ani a acoperit cu totul districtul Takla-Makan. Violenţa acestei furtuni a fost atât de mare încât nici-un om n'a scăpat cu viaţă.

Numai câteva cămile au făcut excepţie şi aceasta se datoreşte însuşirii ce o au de a putea închide nările, împie­dicând astfel intrarea nisipului în plămâni.

Cum trăiesc cămilele bactriane.

Cămilele bactriane dela Duranlar şi de pretutindeni unde există, se hrănesc cu o hrană exclusiv vegetală şi nu sunt deloc dificile în alegerea alimentelor, mulţumindu-se cu nutreţul cel· mai prost şi chiar cu resturilede nutreţ dela celelalte vite. Ele sunt · capabile să se hrănească timp' de mai multe săptămâni cu plantele cele mai sărate şi mai amare ale stepei, pe care le refuză celelalte animale, apoi cu 'buruienile cele mai uscate, mai chircite şi mai tăioase ale stepei şi deşertului. Ba adesea mănâncă şi ramuri pe jumătate uscate. La nevoie se mulţumesc şi numai cu un coş vechiu de nuele împletite sau cu vre-o rogojină ruptă. Dl. Holeyici ne spune că o cămilă a sa se apucase odată să mănânce o coadă de bici, uitată în bătătură ' · Lihnite de foame, cămilele bactriane sunt in stare să mănânce pături pierdute, peşte, oase şi chiar pielea uscată a altor animale.

Gardurile vii, de mărăcini, trebuesc protejate contra lor, căci le-ar mânca până la rădăcină ! Ghimpii cei mai ascuţiţi nu rănesc niciodată gura acestor animale şi nu.trebue să ne mire prea mult înmărmurirea .. lui Brehm când a văzut într'o zi o cămilă bactriană mâncând o ramură de mimoză acoperită cu desă vârşire de spini atât de ascuţiţi şi tari încât ar fi putut pătrunde cu cea mai mare uşurinţă, chiar prin talpa ghetelor! Deasemenea cămilele bactriane pot 'răbda foarte mult de sete, mulţumindu-se adesea numai cu apa sălcie a lacurilor sărate de stepă şi pustiu. In ţinuturile de baştină ele simt de departe apropierea unei fântâni sau a unui râu. Dealtfel, cât sunt de stupide, nu uită niciodată locurile unde au fost adăpate.

Când le miroase a umezeală, ele ridică capetele, clipesc din ochi, aspiră aerul cu putere, ciulesc urechile şi se pun apoi pe alergat, atât de repede încât călăreţul trebue să se ţină bine în şea ca să nu cadă. Cum ajung la fântâni sau ·isvor, se'mping unele pealtele şi caută a se'ndepărta reciproc prin nişte urlete îngrozitoare.

Vocea cămilei bactriane este un urlet înfricoşetor, greu de descris, format în acelaş timp din grohăituri, strigăte, behăituri, urlete, toate laolaltă.

Importanţa cămilelor bactriane pentru Dobrogea

Fiind de origine asiatică, camila bactriană poate rezista foarte bine climatului pontic, de stepă: al Dobrogii, care dacă vara e cald şi uscat, iarna e destul derece. In nici-un caz cămilele bactriane dela Duranlar nusunt o dovadă a nuanţei climatice mediterapeene a Dobrogii, cum s' a susţinut.

Mulţumindu-se cu resturile nutreţului celorlalte animale domestice şi mâncând cu plăcere dela scaeţii câmpului până la cozile de bice uitate în bătătură, bând apă rar şi puţină şi neavând nevoe de grajduri speciale ci numai de un şopron primitiv, trăgând la plug mai bine ca bivolii, cămilele bactriane sunt o adevărată binefacere pentru un ţinut atât de neospitalier ca Dobrogea şi cele mai potrivite animale de povară şi chiar ,de lână (20 kgr. lână fină la tunsoarea din Mai), pentru această provincie.

Altădată numărul lor era cu mult mai mare la DuranIar, atingând şi cifra de 25 capete. Pier însă mereu prin degenerescenţă, din cauza consanguinităţii. Aducerea unui nou mascul, pentru împrospătarea sângelui, le-ar salva.

Credem că Statul trebue să se sesizeze cât mai neintârziat de acest lucru, având în vedere marea importanţă economică a acestor animale pentru Dobrogea.

° ° °

Iată și câteva mărturii fotografice despre prezența cămilei în Dobrogea în diferite epoci și ipostaze.

Descriere imagine
"Camile in Dobrogia"
Album de la Dobrudgea, 1909
Anatole Magrin

Descriere imagine
1916 - Primul război mondial. Soldați bulgari și nemți în Dobrogea călare pe cămile.

Descriere imagine
Camile (dromader) de agrement
Faleza Cazinoului Constanţa, 1923

° ° °

În afara relatărilor in diferite surse despre cămilele care erau crescute de tătari în Dobrogea , descoperiri arheologice din regiune dovedesc prezența acestor animale încă din Evul Mediu timpuriu aici.
Autori: Antoine Zazzo, Iulian Vizauer, Cristian Micu, Adrian Bălăşescu

Notă asupra descoperirii unor resturi de camilă în Dobrogea (Agighiol, judeţul Tulcea)

În anul 2008, în urma unor lucrări realizate pe o proprietate privată din centrul localităţii Agighiol (jud. Tulcea), într-o zonă în care nu a fost semnalată anterior prezenţa unor materiale arheologice, s-a descoperit, întâmplător, un număr impresionant de resturi de animale (186 de fragmente). Importanţa materialului descoperit la Agighiol este dată de faptul că studiul lui a condus la identificarea unui număr foarte mare de resturi de camilă – 155 (Camelus sp.), rezultat excepţional dacă avem în vedere că, până în prezent, după datele pe care le avem la dispoziţie, pe teritoriul României s-au identificat, din punct de vedere arheozoologic, numai două resturi de acest tip, ambele în situri din Dobrogea încadrate în perioada bizantină (sec. IX-XII). Pentru siguranţa încadrării cronologice a acestor resturi de cămilă s-au realizat două datări radiocarbon 14C care situează aceste animale în perioda Evului Mediu. Probabilitatea cea mai mare ar sugera că fragmentele de camilă se încadrează în sec. XVII-XVIII, identificarea lor fiind legată de prezenţa şi influenţa turcilor în regiune. S-au trecut în revistă descoperirile de resturi osteologice de cămilă din jurul şi de pe teritoriul României începând cu epoca romană până în perioada turcească. Analiza unor documente fotografice dovedeşte prezenţa unor cămile în Dobrogea şi la sfârşitul sec. XIX - începutul sec. XX.

° ° °

Descriere imagine

twitter sharing button twitter sharing button linkedin sharing button

Vizitatori astazi

47
Techirghiol
05.03.2024 06:22
Actual: 8° C
Viteza vantului: 3.73 m/s