De mult uitata denumire Candidiana, confirmata prin săpături de profesorul D. M. Teodorescu, arheolog de la Universitatea din Cluj, se regăsește astăzi în satul "Coroana" din sudul extrem al Dobrogei, la granița cu Bulgaria. Profesorul clujean descoperă în vechea așezare romană urmele drumului imperial la marginea așezării.
Candidiana era un fort roman de-a lungul limesului danubian unde era cantonat un detaşament al Legiunii XI Claudia.
Aflați din nou pe drum în căutarea unui tătar din Hagieni cântăreț la mandolina tătărească "saz", curiozitatea ne-a împins și către satul aflat la "capătul lumii romanești", dincolo de care nu mai e... nimic, la Coroana, un mic sat adormit aflat în extincție.
Locuitorii, astăzi numai câteva duzini de oameni majoritatea înrudiți intre ei, au uitat de mult trecutul antic sau chiar neolitic al străvechii așezări. Arheologul Ioan Andrieșescu descoperă pentru prima dată în 1915 aici ceramica pictată de tip Cucuteni, fapt confirmat în 1916 de arheologii germani Carl Schuchhardt și R. Netzhammer, veniți cu armata de ocupație germană.
Părăsit în întregime de locuitorii fostei puteri otomane, satul Cadichioi este (re)înființat în 1905 cu coloniști din Prahova căpătând numele de "Coroana de Oțel"
Legenda spune că, în urmă cu peste o suta de ani, oamenii din satul dobrogean Cadichioi (în turcă Kadıköy) au descoperit în hățișurile de la Râpa Neagră un tun de oțel neatins de vreme. Dregătorii de la Palatul Regal au hotărât să toarne o coroana de oțel din țeava lui neatinsă de rugină, pentru ca principele să fie viteaz și de neînfrânt. Din anul turnării coroanei de oțel, satul în care a fost găsit tunul s-a numit așa: Coroana de Oțel.
Dar se pare că, este numai o legendă. Coroana de Oțel, coroana regală a României, a fost turnată din țeavă unui tun otoman capturat în timpul Războiului de Independența, în bătălia de la Plevna din 30 august 1877. Carol I a ales oțel, și nu aur, pentru a simboliza vitejia ostașilor români.