CAP Techirghiol, 1964

Publicat de Aurel Băjenaru, 21 Octombrie 2025
Timp de citire: 2 minute

Trăim ani de zile în preajma unui om și, când ne dăm seama că l-am cunoscut prea puțin sau deloc, e deja prea târziu.

Niat Ismail, tatăl prietenului meu din copilărie, era un om politicos, dar discret, tăcut — așa l-am cunoscut din vizitele mele, în rarele ocazii când ne întâlneam în curtea lor din vechiul cartier tătăresc.

Mai târziu aveam să aflu că fusese, totuși, un om voios, energic și chiar foarte sociabil. Iar acum, uitându-mă la vechea fotografie, descopăr un tătar simpatic, vânjos, emanând energie și bună dispoziție.

Era în 1964, la CAP Techirghiol, în plină campanie de vară. Grâul, adus cu căruțele de la treierat, în saci deja, se cântărea cu atenție — fiecare sac în parte — pentru ca apoi să fie încărcat în camioane și dus la silozurile din Constanța. Unul dintre aceste camioane era al lui tata: cel mai vechi, cu un motor de Studebaker montat pe un șasiu de Ford. Așa s-a început — cu căruțele și caii tătarilor și ai tuturor celorlalți membri ai cooperativei, cu vitele și pământurile lor.

Câțiva ani mai târziu, tata mă lua uneori cu el la câmp, în plină campanie de treierat. Încă am vii imaginile de atunci — atmosfera încărcată de muncă, de praf, de soare, dar și de o voioșie a lucrului stăpânit și împlinit, un optimism al lungii veri fierbinți și rodnice. Se lucra până târziu în noapte, iar toți puteau trăi, relativ, bine din munca lor.

Nu fac aici o laudă a unor timpuri mai bune, ci a unor oameni care au știut să se descurce într-o situație în care nu puteau schimba prea multe.

Pământurile și gospodăriile individuale nu se mai împărțeau între copii, diluându-se până sub pragul de rentabilitate, și toți își găseau o ocupație, după aptitudini. Asta, până la marea criză și colapsul socialismului, cu nonacceptanța sa generală.

Nea Niat a ajuns, la un moment dat, șeful aprozarului din piața Techirghiolului — acolo unde se desfăceau produsele CAP-ului. O figură pitorească a acelui colț de oraș.

A fost, după cum spuneam, unul dintre oamenii Techirghiolului pe care, acum, îmi pare rău că nu i-am cunoscut mai bine.