CARA - SU

Publicat de Aurel Băjenaru, 13 Mai 2019
Timp de citire: 3 minute

In cale se întâlnea cu tătari tăcuţi ca manechinele de ceară, purtând fesuri cu ciolma şi pălării nemţeşti, împotriva tuturor presupunerilor, unii erau graşi ca nişte berbeci sfinţi, cu ochii afundaţi oblic în perniţele obrajilor. In semn de nobleţe ei îşi spuneau turci, deşi erau tătari sadea. Religia comună i-au contopit cu turcii în viaţa spirituală. Tătarii de aci sunt oameni paşnici şi rar se amestecă în cioarba străinilor. Din năvălirile de odinioară le-a rămas dragostea pentru cai. Sunt geambaşi şi hoţi de vite, renumiţi. Se ţin ţeapăn în galopul, turbat, călărind pe deşelate cu nostolgia trecutului apus pentru totdeauna.

Tudor trecu de câteva ori pe lângă geamia veche, al cărui foişor de lemn, aplecat modernist într'o ureche părea un hamal beat. Prin mijlocul larg al străzii, întâlni în pas saharian, două roate dezaxate ce împingeau în silă un cal apocaliptic, iar deasupra lor o saca verde. Un tânăr tătar se căznea să-şi ţie echilibrul la mijloc.

— Ce vinzi acolo ? întrebă Tudor, ca să între în vorbă.

— Apă bre, apă bun !

— Vin nu?

— Ioc-

— De ce, bre?

— Nu-i voe la Coran.

— Atunci ţuică da ? Aia nu scrie la coran.

Tătarul rânji galben, descoperind dinţi frumoşi, făcuţi să rupă în fugă, halci de carne crudă, bătută sub şeaua calului. Plesni din biciu ca un resort trezit de-o energie amorţită. Sacaua scârţăi prelung ca un lunatic speriat. Apoi omul, calul şi sacaua verde, îşi reluară mersul domol, ca o afluire nepăsătoare dintr'un ceas de nisip: "este vreme destulă, de ce să ne grăbim ?" Graba această ; pacoste care neurastenizează pe occidentali, este cu totul necunoscută tătarilor din Medgidia. Pentru ce s'ar grăbi ? Ei au convingerea că şi cei nervoşi, precum şi cei zăbavnici, ajung în acelaş timp, la acelaş capăt de drum.

— Ai ! Ai ! Eeee !

Sacagiul se departa profilat hieratic pe orizont, depănându-şi în note joase, câtecul invariabil, monosilabic, şiruind ca apa bolnavă într'un burlan.

Fragment din romanul cu acelasi nume de I.Valerian, 1931.

In imagine sacagiu la inceput de secol trecut, cu o indeletnicire de mult uitata in Constanta.