Cârmuirea și judecățile în Dobrogea până la 1877

Publicat de Aurel Băjenaru, 13 Martie 2019
Timp de citire: 5 minute

În satele românesti din Dobrogea, în afară de oamenii oficiali : ciorbagiul (primarul), muktarul (ajutorul de primar) și azale (consilieri), era sfatul bătrânilor alcătuit din prefect (unde era) și fruntașii satului.

Dacă se întâmpla vre-o neînțelegere între locuitori, aceștia mergeau la sfatul bătrânilor să le facă dreptate. Sfatul bătrânilor împăca certurile dintre soț și soție, moștenirile, pedepsea bătăile, furturile și alte pricini.

Mai greu o duceau cu stăpânirea turcească, la care rareori găseau dreptatea cerută.Bătrânii își mai aduc aminte din vremea când omul stăpânirii intra în sat. Turcul descăleca în fața casei, dădea calul gospodarului să-l ție, iar el intra în casă, unde gospodina trebuia să-i pue masa. Cănd acești slujbași cutreerau satele, fetele și femeile tinere umblau cu hainele rupte. se murdăreau într'adins, ca să parà urâte, bătrâne și bolnave.

Daca veneai călare deundeva și vedeai venind spre tine Turcul stăpânirii, apoi trebuia să te dai jos de pe cal și să stai în genunchi până trecea el, semn că te supui ; altfel era vai de tine. De-te duceai cu căruta undeva și te sosea din urmă, trebuia de asemeni să dai înlături, să te dai jos din cărută, să ții caii până trecea el, tot în semn de supunere.

Prin cancelariile turcești era o neorânduială de care ne vine să râdem. Hârtiile și actele se țineau vârâte în saci acățați pe pereți. Dacă cineva avea nevoie de vre-un act, trebuia să răstoarne sacul și să caute cine știe cât până să-l găsească, dacă-l găsea. Hoțiile, jafurile, omorurile la drumul mare, chiar ziua, se țineau lanț. Slujbașii cârmuirii nu se osteneau cu cercetările și prinderea făcătorilor de rele ; iar paza aproape că nici nu se pomenea pe undeva, iar de multe ori a fost prădată bisericuță noastră, povestește gospodarul Petre Uzum Toma din Niculițel. Dobrogea era plină de hoți odată. Ne duceam noi la stăpânirea turcească, ne plângeam.

— Bine, bre, cum așa? cum să fure?

—- Apoi de așa, eu stiu? Au intrat noaptea și au furat.

— Noaptea? a, da ! noaptea înteleg, dar ziua nu se poate. Și ce voiți?

— Apoi am vrea cercetare, urmărire

— Urmărire? bine, să vedem.. Unde să urmărim, unde să cercetăm?

— Apoi parcă noi știm unde-s hoții?

— Apoi eu de unde să stiu, bre ghiaur?

Și se mânia omul stăpânirii, apoi ne mângâia cu o vorbă bună, ne trimetea pe la casele noastre, și el se ducea să-și vadă de pilaf și de cadâne..

Cei mai vestiți tâlhari erau Cerchejii și Tătarii. Și aceștia se năpusteau cu deosebire asupra raialelor (supusílor creștini), căci știau că stăpânirea nu le face nimic. Dar era vai și amar, dacă vre-un creștin se lega de un credincios al lui Mahomed. În ajunul războiului din 1877, un creștin din Constanța a ucis un mahomedan (povestește d. colonel lonescu Dobrogeanu într'o carte a sa). Numai decât cete de Turci și Tătari au pornit pe uliți, strigând moarte ghiaurilor! Cu multă greutate, consulii străini au putut apăra viața creștinilor de furia mahomedanilor.

Plocoanele, bacșișurile, erau mai tari că legile și poruncile ; și fără ele greu căpătai o fărâmă de dreptate. Judecata turcească a rămas de pomină și a trecut în proverbe: "judecată turcească". Judecătorul turc, așezat între perine, cu picioarele încrucisate, sorbea cafea, mai trăgea din ciubuc, întreba când pe imprincinati, când pe membrii tribunalului său cam cum e pricina și de partea cui ar sta dreptatea. Apoi arunca sentință, însotind-o cu o vorbă în doi peri; Dumnezeu știe care are dreptatea.

Aceasta numai atunci când vre-una din părti n'a avut grijă să-și asigure dreptatea mai dinainte. Judecătorul (cadiul) judeca după hatâr și hatârul trebuia dat cui da bacșiș. Mai bine calca legea decât hatârul. Ci-că a venit la un cadiu (povestește colonelul lonescu Dobrogeanu în cartea sa) un împricinat să-și cumpere "dreptatea". După el vine și celalalt împricinat la cadiu și scoate banii pentru dreptatea lui. Cadiul, "om cinstit", îi dă bacșișul înapoi, zicându-i; «N'am ce face. Dreptatea va fi a celuilalt, care a venit înaintea ta. Eu nu pot fi șarlatan sá iau banii dela amândoi».

lar tu, cetitorule, străbătând aceste pagini, de bunâ seamă că vei pune vremea veche față în față cu vremea de azi, și cu tot greul prin care trece lumea, nu vei zice că era mai bine când era mai rău; când, adică, Turcu stăpânea Dobrogea.

Albina, okt. 1928