Carnet
Publicat de Aurel Băjenaru, 6 August 2019
Timp de citire: 10 minute
14 Iulie.
Am şoareci în cameră. Dintre podea şi perete, în colţul de lâng uşă, a eşit azi un şoarece mic şi sur.
A vrut sa alerge spre dulap. Am auzit sgomotul şi am întors capul. Când a observat că-l privesc, s'a zăpăcit puţin, apoi a intrat din nou în gaură.
Mi-a făcut plăcere sã ştiu cã nu sunt singur în odaia aceasta. De dou zile nu mi-a mai venit pe aici nici un prieten. Toţi mã cred plecat. Eu n'am ieşit de-loc din casă. Mâncarea mi-o aduce servitoarea proprietăresei, dela un restaurant din vecinătate. Trăesc numai în camera aceasta, deşi ar trebui så mã exaspereze atâtea monotonie. E plictisitor sã ştii cã orice locuinţã ca a mea, seamăn aidoma cu celelalte „Camerele mobilate" pe care le locueşti incidental sunt cu totul lipsite de personalitate. Lavoare, pat, masă, şifonier, scaun. Nu te atrage nimic. Aici abia dac tabloul ridicat pe perete în faţa uşei, „Napoleon la Waterlo", îţi mai aduce aminte de existenţa unor mai înalte preocupări, deşi în tabloul respectiv, arta e destul de balcanizată.
A propos de artă. îmi amintesc de Belzebut. Dintre toţi colegii mei de liceu, numai el şedea „în oraş". Fiindca era venit dela sat şi n'avea în Constanţa nici o rudă. Tatăl său, agricultor a dou sute de hectare, îi trimitea bani îndestulători, cu atât mai mult cu cât era singurul copil. Belzebut, băiat destul de fin, simţia nevoie să-şi odihneasca ochii pe altceva decât pe spoiala alba a pereţilor. Şi s'a dus într'o după-amiază, cu Gămaţ, la o librărie. Au răscolit împreun toate cărţile poştale ilustrate ale librăriei şi au ales douăzeci de nuduri interesante. Plus doua reproduceri mai mari, una repsezentând Diana şi Lebăda, cealaltă, Amor şi Psihe. Pe pereţii laterali au luat loc Amor şi Psihe într'o parte, încadraţi de zece nuduri artistice (câte trei vertical şi dou orizontal ; Diana şi Lebăda în cealaltă parte, încadraţi identic.)
Când Belzebut-senior a făcut o vizita prin surprindere fiului, nu ştiu precis ce s'a întâmplat. Ceeace ştiu însă, e ca Belzebut al nostru şi-a adunat plastica pereţilor de pe jos, făcut fărâmiţe, şi a pus-o pe foc. Dupa doua zile i-au sosit de acas nişte fotografii îngălbenite: Regele Carol, Regele Ferdinand, Ionel Brătianu şi Vintila Brătianu. Doi regi şi doi sfeştnici. Erau expresia artistica a lui Belzebut-senior, primar liberal dela răsboiu încoace.
Eu n'am avut nici măcar aceast veleitate, de a-mi exterioriza preferinţele artistice. Daca ar fi sa doresc totuşi lucrul acesta, as căuta o pânza care sa reprezinte o lupta a pescarilor cu furtuna. Sau aşi vrea sa am o pânza cu un hamal beat pe un cheiu pustiu.
Altădata as fi vrut poate o mama cu un copil la sân, aşa cum e în biserica Maica Domnului. As vrea sa plec în lume.
15 Iulie.
Am umblat toata ziua prin port. Am mâncat la un birt, plin de hamali şi de oameni din pleavă. Au venit cinci vapoare şi au plecat trei, unul de pasageri: Principesa Maria, doua de marfă. Mi-a spus un hamal ca cele de pasageri se numesc packeboturi, cele de marfa cargaboturi. Nu ştiu însa daca ortografia e cea autentică.
Hamalul cu care am stat de vorba e un om de 52 de ani. Are părul sur la tâmple şi mustaţa mare de tot. Şedea pe un ponton şi mânca. Mi-a spus o mulţime de lucruri pe care voiam sa le ştiu.
El locuia în capătul opus al oraşului. Intr'o mahala: Coiciu. Nevasta-sa era spălătoreasa de lux, fata pe care o aveau fugise acum un an cu un marinar şi nu se mai întorsese. Am auzit ca ar fi la Pireu. Băiatul cel mare e şofeur. Are maşina lui, însa pe cei de acasa nu-i ajuta cu niciun ban. Mai are un al doilea băiat de 15 ani, în care are mult încredere.
La vârsta la care e, tremura de frica lui toţi băeţii din mahala.
— Cum îl cheama ?
— Barbu. Da' lumea îi zice Biserică.
— Dece Bisericã ?
— Are el ce are sã înjure de Casa Domnului.
L-am întrebat ce rost au tinichelele acelea prin care trece parâma înainte de a ajunge pe bord. Mi-a spus ca sunt puse pentru şobolani.
— Se urca păn' la tinichele şi d'acolo aluneca şi să'neacă'n apă. Da's dăştepţi ai dracului! Când intră apa pe vas pân v-o gaura ei simt ăi dântâi şi umblă forfota pe punte. Marinarii îi pândesc şi-i omoară. Da, au grije sa caute şi gaura, pe unde intra apa.
M'am gândit la şoarecele din camera mea.
As vrea sa citesc jurnalul de bord al lui Allain Gerbault. Deşi călătoria sa a fost un simplu capriciu. A voit să-şi satisfaca o vanitate şi a avut curajul să şi-o satisfacă. Pentru curaj îi strâng mâna, pentru vanitate îi întorc spatele.
Ţin sa pornesc şi eu pe mare, pe ocean. Insa nu à la Gerbault. Nu. Eu vreau sa fiuun matelot obişnuit, prieten cu toţi mateloţii din lume. Vasul nostru sa fie surprins de o furtun mare şi eu sa fiu de serviciu pe bord. Sa ma spele apa şi sa mă clatine. Sa se rupa cârma, sa se întâmple orice, însă dupa potolirea furtunei, vasul sa între în port ca un drapel înobilat de gloanţe. Lumea s fie curioasă, să întrebe dac au scăpat cu toţii. Prietenii mei, mateloţii, sa răspundă:
— Numai pe unul, pe Dragoş, ni l-a furat apa.
Sau dac apa va fura pe altul şi nu pe mine, să alerg şi eu cu cei scăpaţi cu viaţa şi sa bem de bucuria de a fi călcat din nou pe pământ.
Imi pare rău ca n'am o imaginaţie prea bogată. Aşa cum îmi închipuesc vasul nostru în lupta cu furtuna, e aidoma ca în cartea lui Josef Conrad : „Taifun". De altfel, am atât de puţin experienţã marinărească, încât daca m'as îndărătnici sa clădesc furtuna dupa posibilităţi proprii, as pune, daca nu vasul să pluteasca cu catargul în adânc, ceva similar totuşi.
Am impresia ca pentru marinari orice port este o patrie, orice fata cu care se culca întâmplător, o soţie.
MIRCEA BRÄTUCU
Frize, Mai 1934
In imagine casa din cartierul Coiciu.
Cauta
Vizitatori astazi
18.04.2024 23:22
Actual: 9° C
Viteza vantului: 6.21 m/s
