Casa Memorială Mircea Eliade

Publicat de Aurel Băjenaru, 25 Aprilie 2023
Timp de citire: 11 minute

Cunoașteți "Casa Memorială Mircea Eliade" din Techirghiol?! Casa familiei Eliade unde aceasta și-a petrecut veri întregi la Techirghiol și care trebuia să alcătuiască o parte din averea familiei?!

Nu aveți cum, căci nu și-a bătut nimeni capul cu ea.

În România nu mai există nimic ce ține de Mircea Eliade în afară de scrierile sale și cocioaba de la Techirghiol.

Dar mulți vor întreba, "who the f°°k is Mircea Eliade?! ". Și tocmai de aceea ar trebui să (ne) cunoaștem valorile legate de oraș.

° ° °

Vila Cornelia, casa Eliade din Techirghiol

Cine merge astăzi la Techirghiol pe strada Albăstrelelor (fosta stradă Mahmudia) la nr. 15 pentru un tribut comemorativ și a cauta oarece legătură cu orașul a celui ce-a fost un istoric al religiilor, filozof și scriitor cunoscut în toată lumea, va fi probabil foarte dezamăgit.

Cocioabele de la această adresă, de pe care până și placa cu inscripția care amintea de ilustrul fost proprietar a fost smulsă de o mână aculturala, nu împrăștie nici pe departe flair-ul anilor începutului de secol trecut, ci vorbesc de sărăcia și greutățile începutului românismului aici, pe atunci nou pământ romanesc, la marginea satului tătăresc. Mărturie a unei ruralitati timide și sărace în așezarea înapoiată cu iz feudal otoman. Modificarile aduse de-a lungul timpului de chiriasi extrem de nevoiasi au facut apoi locul de nerecunoscut.

Vila Cornelia a fost ridicată în anii 1912-1914 de tatăl scriitorului, Gheorghe Eliade, ofițer în armata română, care venit cu copiii la bai, încântat de peisajul techirghiolean a ridicat-o pentru a putea să-și trimită aici vara în vacanțe copiii , într-o perioadă în care Techirghiolul dispunea numai de câteva case de oaspeți.

Spiritul întreprinzător al tatălui a mai adăugat încă câteva odăi la cele "două cu verandă" ale familiei, pentru chiriași, pentru a-și amortiza cheltuiala și a alcătui apoi o zestre pentru fica cea mică Cornelia, după care a fost numită și vila de la Techirghiol.

Dar iată ce scria Mircea Eliade despre Techirghiolul începutului de secol trecut, despre băile de nămol, despre tătari, despre vila familiei ridicată pe "deal", și despre marea "ca un dig uriaș care sprijinea cerul", admirată de acolo, de sus de pe deal:

° ° °

După cîte am înţeles mai tîrziu, tata a hotărît că trebuie să petrecem verile la Techirghiol, făcînd băi de nămol, după ce a întîlnit din întîmplare cîţiva copii scrofuloşi. Intîlnirea l-a deprimat nespus. S-a gîndit imediat la copiii lui, mai ales că doctorul regimentului îi spusese că sîntem „limfatici". Ca să preîntîmpine o eventuală scrofuloză, ne-a dus la Techirghiol.

Aveam cinci ani cînd, apropiindu-ne de gara Constanţa, am văzut, din tren, marea. Eram încă copleşit de această descoperire, cînd tata ne-a urcat în autobuz şi am pornit spre Techirghiol. Foarte curînd, am pătruns într-un cîmp de maci şi albăstrele şi a început să miroasă a flori uscate, a praf şi a sare. Aspiram surprins aerul acesta exotic. Apoi, a început să miroasă ghiolul, miros tare, greu, depucioasă şi gudroane, dar tot atît de elixirant. După vreun ceas, autobuzul s-a oprit la hanul lui Vidrighin, la intrarea în Techirghiol. Ghiolul zăcea, scăzut şi uleios, între mlaştini de nămol. O trăsură a trecut pe lîngă noi, ridicînd o perdea de praf, prin care autobuzul şi-a făcut anevoie drum. Toţi pasagerii îşi apăsau batistele pe gură. Aşa am ajuns în centrul Techirghiolului.

Pe atunci, în 1912, Techirghiolul era încă un sat, avînd doar cîteva clădiri mai arătoase: un hotel modern, cîteva hanuri, stabilimentul de băi fierbinţi, clădiri sumbre ale coloniilor de vacanţă şi patru-cinci vile. Sus, pe deal, nevăzute din şosea, se întindeau bordeie tătăreşti. In vara aceea, tata închirie pentru două luni o cameră spaţioasă într-o vilă. Toată familia făcea, dimineţile, băi calde de nămol. Ne întorceam apoi repede la vilă şi ne culcam din nou, ca să transpirăm. După-amiaza, trebuia să dormim din nou, cel puţin un ceas, ca să ne odihnim. Căci, spunea tata, băile fierbinţi ne epuizau şi de aceea erau atît de miraculoase, pentru că obosesc omul pînă la măduvă, iar după aceea, silindu-l să se odihnească, îl fac mai zdravăn şi mai sănătos.

Tata a fost atît de cucerit de această primă experienţă, încît a hotărît, pe loc, că trebuie să avem o vilă a noastră, în care să putem petrece toată vara. Chiar în acel an, a găsit şi a cumpărat un teren sus, pe deal, şi, cînd ne-am reîntors vara următoare, ne aştepta acolo un început de vilă: două camere cu verandă şi o bucătărie în curte. Puţul încă nu era gata şi, cîteva săptămîni, am fost siliţi să cărăm apa de la un vecin. Terenul era calcaros şi a trebuit să-l sfredelească cu dinamită, săpînd mai mult de 15 metri pînă am dat de apă. De abia atunci a înţeles mama că tata s-a grăbit cumpărînd un teren situat atît de sus pe deal. Puţul a costat tot atît cît o cameră. (E drept, aveam apa cea mai rece din tot satul, deşi era atît de tulbure,încît, înainte de a o putea bea, trebuia s-o lăsăm să se limpezească.) Costişa era atît de dreaptă, încît n-o putea urca nici o trăsură.

De la autobuz, cu hamalii şi noi toţi încărcaţi cu pachete şi cutii, trebuia să urcăm cam un sfert de ceas. Pe arşiţă sau cînd ne întorceam de la băile de nămol, urcuşul era un chin. Dacă uitam ceva de cumpărat de la băcăniile de jos, din şosea, trebuia să aşteptăm aproape o jumătate de ceas, pînă ce unul din noi se ducea şi se întorcea în pas alergător.

Dar spiritul de întreprindere al tatei nu s-a oprit aici. A socotit că, dacă va mai clădi încă o serie de odăi, le-ar putea închiria în timpul verii. Şi, după ce-şi vor scoate cheltuielile, din banii cîştigaţi vor putea strînge zestrea surorii noastre, Cornelia, care se născuse cu cîţiva ani înainte. în anul următor, "Vila Cornelia" avea şase odăi. Nu ştiu cînd şi cum au fost mobilate, dar puţin timp după ce-am venit noi au început să sosească şi chiriaşii. Zadarnic a încercat mama să se opună, tata avea planuri mari: grădini de zarzavat, pepinieră de flori, livadă cu pomi fructiferi. în timpul anului, venea de cîte ori putea, de la Cernavodă sau de la Bucureşti, să sădească pomi şi să mărească grădina. Cumpărase încă un teren, în spatele şi în coasta vilei, pe care se gîndea să clădească bucătării şi odăi de servitori (crezînd căastfel va atrage chiriaşi bogaţi).Acestui entuziasm, i-a pus capăt intrarea României în război. Doi ani, n-am mai avut nici o ştire despre „Vila Cornelia".

Cînd ne-am dus din nou la Techirghiol, învara lui 1919, n-am mai găsit decît zidurile. Unul din vecini spunea că vila fusese locuită şi apoi prădată de trupele bulgare. Dar o parte din mobilă am găsit-o mai tîrziu, risipită pe la casele din sat.

Din acele dintîi vacanţe de vară la Techirghiol mi-a rămas şi acum amintirea amurgurilor tîrzii, pe care le aşteptam pe deal, printre euforbii şi melci. Se vedea ghiolul pînă la Eforie şi Tuzla, iar dincolo de el, ca un dig uriaş sprijinind cerul, se înălţa marea. Nu prea departe, pe mîna dreaptă, se aflau bostănăriile, de unde cumpăram pepenii verzi şi cantalupii. De cealaltă parte, nevăzute, se întindeau bordeiele tătăreşti. La căderea serii, se auzeau cîinii şi venea dintr-acolo fumul acru de balegă arsă amestecată cu paie. Ani de-a rîndul, fumul acesta înecăcios a întruchipat pentru mine prezenţa Dobrogei, prolog la "o mie şi una de nopţi".

MIRCEA ELIADE - MEMORII (1907-l960)

° ° °

Între timp iată ce a reușit să creeze primăria din Techirghiol pe site-ul orașului, o pagina "Casa memorială Mircea Eliade", o batjocură! Copiind binenteles gresit ideea articolului meu de mai sus. Cine a aprobat așa ceva trebuie să fie ori foarte cinic, ori foarte disprețuitor față de tot ce ține de cultură, filozofie, cuvânt scris si cetățeni.

Pagina primariei Techirghiol

° ° °

Și iată cum a ajuns vila familiei Eliade de la Techirghiol în februarie 2024. Am lansat încă un apel public, o atenționare că posibilitatea de a crea totuși o casa memorială Mircea Eliade la Techurghiol este unică iar mica vila părăginită se poate salva. Ar fi de fapt unul dintre puținele obiective turistic-culturale ale orașului de interes internațional.

Probabil nimeni sau puțini dintre decidenții în acest caz din Techirghiol sunt la curent cu cine a fost cu adevărat Mircea Eliade.

Mircea Eliade (n. 9/22 martie 1907, București, România – d. 22 aprilie 1986, Chicago, Illinois, SUA) a fost istoric al religiilor, scriitor de ficțiune, filozof și profesor de origine română la Universitatea din Chicago, din 1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962, naturalizat cetățean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor, autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică variată. În afară de jurnalele sale intime și manuscrisele inedite, opera completă a lui Mircea Eliade cuprinde aproximativ, peste 80 de volume. Este membru post-mortem al Academiei Române (din 1990).

° ° °

Doar ce am aflat, dar trebuia să realizez și eu din imaginea actuală că partea din față, de la stradă, a fost renovată. Este vorba de prima parte a vilei ridicată de Gheorghe Eliade, tatăl scriitorului, în 1913, doua odăi cu veranda ... și o bucătărie în curte.

Iar ceea ce se vede în imagine, în ultima, sunt cele patru camere de închiriat ridicate în următorul an, chirii care economisite trebuiau să alcătuiască zestrea surorii scriitorului.

° ° °