Cover Image

Casa nemțească

Publicat de Aurel Băjenaru, 19 Aprilie 2023
Timp de citire: ~1 minut

Techirghiol, Str. M. Eminescu

O jumătate de secol am trecut pe lângă ea, ca să aflu de curând că și casa aceasta ține de istoria zbuciumată a Dobrogei.

A aparținut coloniștilor germani care s-au stabilit în Techirghiol la început de secol trecut. Majoritatea au părăsit Dobrogea în octombrie 1940 chemați de programul regimului nazist "Heim ins Reich".

Casa a fost preluată apoi de coloniștii aromâni care veneau din Cadrilater, la cedarea acestuia către Bulgaria.

Este construită cu piatra cochilifera de Dobrogea, cu o arhitectura neschimbată de aproape un secol. În general atipica pentru arhitectura coloniștilor nemți care, construiau case cu camere înalte.

° ° °

Aceștia erau vecinii curții bunicului de pe partea de vis-a-vis a străzii spre lac. Casa nemților devenită "Malmaison" era vecină spre sud, alți nemți erau vecini în colțul de nor-vest, vis-a-vis, locuia nea Beșir tatăl imamului Aziz Osman, și încă două familii de tătari se învecinau cu bunicul spre sud-vest. Geamia cea nouă era la câțiva pasi spre nord. Aici, spre vale, spre vest, începea cartierul tătăresc vechi și ceea ce a fost de fapt satul Techirghiol de pe vremea otomanilor.

twitter sharing button twitter sharing button linkedin sharing button

Vizitatori astazi

565
Techirghiol
25.04.2024 19:36
Actual: 18° C
Viteza vantului: 3.2 m/s