Casa tătărească - Cobadin

Publicat de Aurel Băjenaru, 16 Martie 2020
Timp de citire: 3 minute

Cobadin este o localitate situată în partea central-sudică a judeţului Constanţa, în Podişul Cobadin, aflată la o distanţă de 38 km de Constanţa, care dupa razboiul Crimeei, a fost colonizata cu tatari.

Tătarii (tatarlar) - au emigrat în trei valuri în Dobrogea.Chiar şi astăzi se face distincţie între cele trei subgrupuri de tătari, în special în funcţie de dialectul vorbit. Majoritatea vorbesc tătara crimeeană (kırım tili); cel de-al doilea grup ca mărime este al tătarilor ce vorbesc dialectul noghai (noghai tili); iar de-a lungul ţărmului Mării Negre este grupul tătarilor dobrogeni ce vorbeşte aşa numitul dialect de coastă sau tătara dobrogeană (yaliboyi tili).

În documentele turceşti premergătoare anului 1877, localitatea este meţionată cu numele Cutbudin / Kutbudin (Leyer 1972), care pare a proveni de la un nume propriu turcesc. După alipirea Dobrogei la România şi sporirea populaţiei româneşti (1877), apare în documentele vremii cu numele Copadin.

Cele două vechi cimitire turceşti din localitate sunt mărturie a originii turceşti a aşezării. În 1862 se aşează în aceste locuri grupurile de tătari din Crimeea (aproximativ 350 de familii). La acea dată erau în Cobadin aproximativ 30 de familii de turci.

În Cobadin se află singurul muzeu al tătarilor din România. Casa tătărească a apărut ca urmare a pasiunii soţilor Nardin şi Zulfie Seidali pentru tradiţia şi originile neamului lor şi este situată în apropierea geamiei din Cobadin, în casa bărânească a familiei.

Aflati la Cobadin in cautarea "Casei tataresti", o doamna ne-a insotit cateva sute de metri, aratandu-ne drumul. Ajunsi la casa respectiva, aflam dezamagiti ca aceasta nu mai este deschisa. Spontan insotitoarea noastra tataroaica, s-a oferit sa ne invite in casa ei, daca nu avem asteptari prea mari, caci era perioada de curatenie inaintea sarbatorii de Kurban Bayram.

Am aflat acolo ospitalitatea orientala, fiind serviti cu cafea, dulciuri, sucuri si fructe de sezon, asezati pe lavite si pe scaune vechi sau direct pe podea, podea de pamant acoperita cu covoare, intro-o casa de chirpici spoita ordonat cu lut si vopsita proaspat in culori traditionale in care domina albastru azuriu. Aici era vizibil ca nimeni nu a fost interesat de modernism sau de posesia de obiecte, in afara unui televizor modern.

Curtea mica, de pamant, necultivata, tipic tatareasca, numai cu un pom de smochin intr-un colt, inchisa totusi cu un gard "romanesc", mostenita de la parinti, totul aprope neschimbat de mai bine de jumatate de secol, cand parintii la randul lor, au mostenit de la innaintasi.