Colonizarea Dobrogei cu evrei

Publicat de Aurel Băjenaru, 2 Februarie 2020
Timp de citire: 4 minute

Vom merge şi mai departe, vom îndupleca pe evrei ca să nu fie cârciumari la sate, ce după legile în vigoare nu pot fi, când li se va îngădui a îmbrăţişa o altă ocupaţiune, de pildă de a deveni agricultori, fie chiar în Dobrogea.Însă să nu ni se ceară aceasta când nu suntem în stare de a le recomanda o altă îndeletnicire.

Astăzi lucrurile au ajuns până acolo încât abia este o ocupaţiune în care evreii să nu fie împiedicaţi prin fel de fel de restricţiuni. Junimea studioasă n-are nici o speranţă de a putea aspira la un post, fie într-un institut de învăţământ ori de altă natură; când soldaţii voluntari sunt depărtaţi de armată, debitul de tutun şi băuturile spirtoase e oprit, şederea prin sate chiar ca prăvăliaşi nu se acordă de către unele organe ale guvernului. Ce să fie, ce să facă dar evreii? Acuma suntem lipsiţi de posibilitatea de a ne folosi de cunoştinţele noastre intelectuale, suntem opriţi o ne bucura de esperienţele noastre practice, încât nu ne rămâne decât desperarea.

Ceea ce spune „Fraternitatea” e în mare parte adevărat; e exact şi o ştim din esperienţă personală că la 1844, la 1848 chiar, ocaua de carne costa patru parale, ocaua de pâne şi mai puţin. Şi cu toate acestea preţurile se vor părea mari când vom adăoga că ele nu se obţineau decât prin monopol comunal. Tăiarea de vite era un monopol comunal precum şi coacerea pânii. Chiar din aceste patru parale două erau ale comunei, erau o dare indirectă percepută de la consumatori.

Cine au scumpit traiul în România? Neapărat înmulţirea consumatorilor improductivi, reprezentată mai cu seamă prin elementul izraelit.

Tocmai înainte de 1848 – nu în urma lui – deci pe vremea boierilor, starea izraeliţilor era egală cu a celorlalţi cetăţeni, nemaipomenind că familiile vechi izraelite – familia Daniel bunăoară din Iaşi – era considerată ca familie boierească în rând cu oricare alta. Oameni nu tocmai bătrâni ţin bine minte ce onorabili din toate punctele de vedere erau „puţinii” membri ai comunităţilor izraelite. Prin invazia pe scară mare a elementului rusesc şi galiţian toate relaţiile vechi, frumoase, întemeiate pe o absolută bună credinţă reciprocă s-au discompus. Invazia unui element improductiv a scumpit traiul. Elementul improductiv trebuind să trăiască de undeva, neapărat că s-a folosit de puţina cultură a claselor de jos pentru a trezi în ele vicii şi a trăi din satisfacerea acestor vicii. Iată cum s-au născut cestiunea izraelită, o cestiune comună nouă, Rusiei de sud, Galiţiei, Bucovinei, Maramureşului şi unor anume regiuni din Ardeal şi Ţara Ungurească.

Propunerea de agricolizare, de colonizare a Dobrogei cu izraeliţi cari să devie plugari, ar fi în adevăr bună şi admisibilă. Pământul aluvial al gurilor Dunării e de o fertilitate nemăsurat de mare şi aproape vergin. Politica esperimentală fiind permisă în asemenea împrejurări, propunerea „Fraternităţii „ are sorţi de-a fi admisă de politici bine cugetători. Îndoiala noastră este alta. Nu credem că evreii se vor agricoliza, în afară de unele escepţii. Deprinderi contractate în curs de secole se şterg cu anevoie. Dar o încercare, cât de costisitoare chiar, ar fi de recomandat, ca să vedem limpede ce rezultate ar aduce.

MIHAI EMINESCU

OPERA POLITICA

1 ianuarie – 31 decembrie 1881

TIMPUL