Cover Image

Confuzia numelui Techirghiol

Publicat de Aurel Băjenaru, 24 Februarie 2026
Timp de citire: 2 minute

La 5 iulie 1915, ziarul „Universul” atrăgea atenția asupra unei situații frecvente:

„Mare parte din corespondențe, mandate, colete etc., destinate stațiunilor balneare «Carmen-Sylva» și «Techirghiol» din județul Constanța se distribuie cu întârziere din cauză că expeditorii confundă aceste două localități: multe corespondențe sunt adresate la Techirghiol, pe când destinatarii lor locuiesc la Carmen-Sylva sau viceversa. Cum legătura poștală între aceste două localități se face prin oficiul Constanța, trimiterile eronat adresate suferă întârzieri de aproape 24 de ore, neajuns pe care expeditorii îl pot evita trecând pe adresă numele exact al localității balneare unde domiciliază corespondenții lor.”

Această confuzie, semnalată încă din urmă cu mai bine de un secol, a persistat în timp până astazi, generând atribuiri eronate de locații pentru diverse imobile din jurul lacului Techirghiol, persoane, vizite, evenimente.

Un exemplu elocvent este hotelul de lux „Principesa Maria”, astăzi aproape uitat. La începutul secolului XX, în zona cunoscută astăzi drept Carmen Sylva (Eforie Sud), a fost ridicat un hotel ambițios de către Sever Bocu, cunoscut român naționalist din Transilvania. Deși în unele mențiuni adresa este indicată în mod greșit ca fiind în Techirghiol — probabil pentru că edificiul se afla în apropierea renumitului lac — clădirea era, în realitate, situată la Movilă ( Carmen Sylva), la malul mării.

Proiectat ca un stabiliment modern și elegant, hotelul promitea „cel mai pretențios confort modern” al epocii și se anunța drept o concurență serioasă pentru sanatoriul lui Ion Movilă, construit în zonă cu peste un deceniu înainte. Destinul său a fost însă scurt: în timpul Primului Război Mondial, clădirea a fost distrusă de trupele bulgare, rămânând astăzi doar în descrieri și imagini de epocă.

twitter sharing button twitter sharing button linkedin sharing button

Vizitatori astazi

563
Techirghiol
09.03.2026 20:23
Actual: 4° C
Viteza vantului: 2.81 m/s