Considerațiuni despre adevarata istorie a poporului român

Publicat de Aurel Băjenaru, 23 Iunie 2024
Timp de citire: 4 minute

După cum spuneam anterior într-o teorie proprie, urmașii popoarelor aflate numai parțial sub granițele fostului imperiu roman, deci despărțite de un limes, de o graniță artificială de restul neamului, precum germanii de astăzi sau britanicii, nu au dezvoltat o limba cu caracter latin, precum româna de exemplu care este fară îndoială de sorginte latină.

Dacia Traiană a fost înființată de romani peste numai o foarte mica parte din fosta Dacie și pentru un timp prea scurt pentru a da naștere la o nouă limbă și cultură daco-romană.

Contiunitatea unei culturi daco-romane în condițiile părăsirii fostei Dacii sub valurile de năvălitori migratori care au ocupat vremelnic aceste meleaguri, este o teorie imposibilă. Este negată de oricare alt exemplu al istoriei imperiului roman în contextul dezvoltatarii națiunilor de pe teritoriul geografic al fostului imperiu.

Noi suntem "urmașii lui Decebal" numai în măsura în care dacii care au părăsit în jurul anului 270 Dacia în urma a ceea ce istoria numește "retragerea Aureliana", s-au amestecat cu tracii și cu romanii în noua Dacie din Moesia, la sud de Dunăre, în Dacia Aureliana. Istoria o consemnează astfel pe Romula, mama împăratului roman Galerius , o refugiată din Dacia lui Decebal în Valea Timocului din Serbia de astăzi.

Ce a urmat după "Retragerea Aureliana" în Dacia?

Pe scurt, căci sursele istorice nu ne dau nici un amănunt suplimentar pentru sute de ani , după goţi (272-375) şi gepizi (451), hunii vor stăpâni Dacia Veche și Panonia. Deja în timpul stăpânirii hunilor (375-453) slavii s-au mutat treptat în Panonia şi Transilvania. În timpul stăpânirii avarilor (555-796) migrația sudică a slavilor a atins apogeul.

La sfârșitul Imperiului Avar slavii trecuseră deja Dunărea și ocupaseră Peninsula Balcanică. Așa se întâlnesc moesieni din Balcani, coloniștii lui Aurelian și urmașii săi cu slavii și bulgarii care aveau să aibă cea mai profundă influență asupra elementului romanic de aici.

În timp ce primul stat bulgar (681 -1018) a fost înființat pe malul drept al Dunării, apoi s-a afirmat și...a fost în cele din urmă distrus de Basileul Vasile al II-lea, pe malul stâng al Dunării domnitorii s-au schimbat unul după altul. Maghiarii au apărut aici ( 850) , apoi pecenegii ( 950) că să fie urmați de cumani (1050).

Între timp, în Balcani, Macedonia, Tesalia și în Iliria, din amestecul foștilor provinciali romani cu slavii au apărut vlahii care acum încep să migreze înapoi în Dacia Veche, inițial în Oltenia, Banat și în sud-vest-ul Transilvaniei.

După ce a trecut valul de năvălitori mongoli (1241), vlahii din Bulgaria dunărenă și din Balcani trec masiv în număr tot mai mare în România de astăzi alcătuind iniţial mici Cnezate, Voievodate şi Banate unindu-se în cele din urma în cele doua principate Moldova şi Ţara Românească. Acestea sunt inițial (din secolul al XV-lea) sub suveranitatea Turciei, au intrat sub protectoratul Rusiei la începutul secolului al XIX-lea, pentru a-și câștiga în sfârșit independența. În 1859 cele două principate s-au unit. Aceasta este pe scurt o istorie rezumată a popoarelor care au trăit până acum în Dacia Veche.

Faptul că nici un singur document scris nu ne vorbește despre condițiile țării și ale locuitorilor săi dintr-o perioadă de o mie de ani, nu din timpuri preistorice, ci din Evul Mediu, arată clar sălbăticia și incultura care au domnit aici, pe care istoria încă nu le cunoaște. Voi încerca în câteva articole viitoare să fac ceva lumina în aceasta istorie pe baza indiciilor, multe ocolite de istoricii și istoria oficiala, indicii care ar putea alcătui cea mai inedită și neașteptată istorie neștiută a românilor.