Cover Image

CONSTANŢA DIN ZILELE NOASTRE - 1907

Publicat de Aurel Băjenaru, 19 Ianuarie 2020
Timp de citire: 13 minute

Orasul (Constanţa are o populaţiune aproximativa de 16.000 locuitori, care însa creşte anual surprinzator.)

La Constanţa vine lumea de hatârul mărei, totuşi, nici oraşul în sine, nu-i lipsit cu totul,de originalitate. E destul numai să te încurci aşa la întâmplare, prin străzile strâmte şi întortochiate şi dai cu ochii îndată de părţile deosebite ale locului.

Mai întâi te loveşte lupta în toate, dintre trecut şi prezent. Nicăiri nu s'ar putea vedea mai bine, încercarea de suprapunere dintre cele două lumi. Ici vezi case vechi turceşti, mai mult improvizate în paiantă, cu balcoane zidite sus şi văpsite bizar cu galben, sau cu alte culori închise - colo dai de magazii vechi de piatră, cu ferestrele zăbrelite şi orbite aproape de păianjiniş. De după împrejmuiri de zid ruinate pe alocuri, se văd curţi virane cu grămezi de piatră trântită şi cu resturi de coloane şi blocuri antice.

Constanta- ruinele vechiului Tomis la 1907

Printre toate aceste ruini şi case orientale, se ridică trufaş şi tânăr, oraşul cel renăscut, cu clădiri mari şi sprintene, cu lumină multă şi năzuinţă nouă.

Mulţimea cânilor slobozi, cari trec în haite nesfârşite, îţi aduc aminte de  Constantinopol. Dela bucătăriile populare, vine miros de seu prăjit. Prin obloanele largi, ridicate în sus, se văd crateţile de pe plite, cum aburesc de mâncări grase şi saţioase, printre care domină pilaful cu căpăţână de oaie.

Constanta - tiganci musulmane, 1907

In vremea aceasta dudue lungul drumului, de goana căruţilor tătăreşti ferecate, cari se încrucişează în căratul mărfurilor din port. Dacă scapi de întortochiarea aceasta strâmtă şi amestecată, dai în străzi mai regulate, cu prăvălii moderne şi lume nouă. E o luptă vădită între ce a fost odinioară şi ceia ce trebue să fie. 

 

ln mijlocul acestei prefaceri însă, din înghesu lumei şi împletirea străzilor, ochiul strâmtorat, nu poate prinde decât fragmente şi amănunţimi din viaţă. Vederea oraşului ca tot, cu trăsăturile caracterizate şi impresiunea generală a perspectivei, nu se arată întreagă, decât de pe movila Avratük-tepe, dela bariera Anadalchioului.

Mă urc într'o trăsură şi spui să mă ducă pe strada Carol, la deal. De pe dreapta se-nalţă fosta Primărie, în care s'a instalat în urmă Oficiul poştal o clădire frumoasă şi de gust, alcătuită dintr'un amestec curios de stiluri şi care-ţi dă impresiunea unui fronton de templu maur. 

Constanta - oficiul postal

In vremea noastră de construcţiuni uniforme şi îngrămădite, ca nişte cozonaci crescuţi scoşi din calupuri, e o adevărată odihnă pentru suflet şi ochi, ca să mai dai  şi de câte o arătare stingheră de clădire, în care îndrăzniala şi concepţia architectului, să te mai scoată un moment din obsesiunea comună.

 

Nici într'un timp n'a fost mai puţină inspiraţie în arta clădirilor. Casele din ziua de azi sunt de o banalitate care te întristează. Bogaţii noştri îşi fac casele tot după planurile zidarilor pripăşiţi şi nu văd că avem un Început de architectură care se impune.

 

Trăsura însă merge înainte. Tot pe dreapta se ridică şcoala No. 1 de băeţi şi de fete. Clădirea pare aşezată şi comodă. Plantaţiunile din faţă şi grădiniţile directorilor, dovedesc gust bun şi hărnicie din partea dascalilor. Peste drum se înalţă într'un impozant colţar hotelul Continental.

Constanta - hotel Continental, Scoala No. 1 de baieti si fete

Lumea de pe drum se împestriţează de diferite costume încărcate, peste care plutesc cialmalele roşcate ale tătarilor veniţi la târg. Accentele smuncite turceşti, s'amestecă cu şuşuitul fluerat al vorbelor greceşti.

lnaintea noastră, la dreapta, împânzeşte verdele grădinei Mircea Vodă. Respir în larg; ca scăpat dintr'o cameră cu aerul închis. Mirodenia florilor şi-a verdeţei, umple tot cuprinsul. Dela cazărmi s'aud irompote şi zăngănituri de arme.

Trecem în fuga cailor pe dinaintea spitalul comunal şi pe lângă casele noui şi vesele din cartierul românesc, înaintând tot mai mult prin aer proaspăt şi prin lumină.

Colţul de vie nelucrată şi moara de vânt părăsită dela capătul oraşului, par ultimile buclucuri ale altor vremuri, scoase afară şi gata să le ia timpul în spinare şi să plece cu totul în altă parte. 

 

Movila Avratük-tepe se înalţă plină şi rotundă, crescută par'că din pământ.Avratük-tepe s'ar numi mai cu drept Ponticum, cum îi ziceau romanii. Sus în vârf un turnuleţ geodezic, cu cupola bombată, străluceşte în soare, ca o coroană scumpă pe capul unui monarch bătrân.

 

Albastrul orizontului, înseilat de raze şi bucurie, pune pe creştetul verde, o aureolă străvezie de premărire şi sacrare.Pe coastele movilei, şerpuesc potecuţe încrucişate cari duc sus. M'am suit în goană şi în câteva minute am fost pe creştet. Ponticum domină toate împrejurimile. Marea nesfârşită, încinge orizontul dela ratsărit. Oraşul se întinde îngust pe promontorul care intră mult în mare.

 

Sus suflă o boare proaspătă, care te învălue în răcoare şi 'ţi limpezeşte ochii ca după un spălat. Necuprinsul cerului pare că te fură înspre el, în răcoarea şi clarul care pluteşte în senin, ca într'o adulmecare de mântuire. Ochii se poartă deocamdată nehotărâţi peste toate. Se vede apa imensă, îngrămădirea acoperişurilor roşcate, de unde apoi dacă te întorci de partea pământului, vezi până departe în raza câmpului, cum se înşiră mulţimea movilelor scytice, care ascund poate sub ele morminte vechi, cu poveşti de stăpâni uitaţi.

 

După această goană nestăpfrnită, în care privirea şi-a extompat numai fondul tabloului,-ochiul sătul şi cuminţit, caută să se opriască asupra grupelor mai hotărâte, ca să fixeze îndrumarea minţei care cercetează.

 

Constanţa prelinsă şi ajustată, intră în mare ca un deget care indid un drum.Priveliştea se cuprinde 'toată sub ochi. Ponticum stăpâneşte zarea din tuspatru părţile. Ovidiu trebue să fi suit des Ponticum, ca să vadă de sus galerile romane, care veniau de departe. Şi Ovidiu avea multe de aşteptat cu venirea galerilor.Azi ponticul se pare că tot aşteaptă ceva din largul mării, aşa stă el de înnălţat şi atent, deasupra apelor.

 

Mă încerc să rătacesc cu privirea prin oraş. O iau rar cu ochii pe malul mării din stânga.Cazărmile se luptă să iasă din copleşirea salcâmilor stufoşi Prin curţile lor bătucite, se încrucişează rânduri de soldaţi cari fac instrucţie. Până sus nu ajunge decât sunetul goarnei.

Constanta - cazarma dorobantilor

Vin apoi clădirile vămei cu Hanul călugărilor. De acolo ochiul nu se opreşte decât la vila Şuţu,care albeşte în bătaia soarelui, de pare cioplita în marmoră. 

Marea necuprinsă  se întinde în subsuorile Constanţei, de mai s'o desfacă dela ţărm, ca să-i rămâie ei, in placul valurilor.

Ochii lasă malul ·şi asămue cu privirea, aria prelungită a oraşului, ca într'o dezmerdare.Prefectura şi tribunalul, îşi scânteiază acoperişurile în bătaia soarelui.

Pe palatul regal fâlfâe falnic steagul stăpânirei. Rotind vederile pe deasupra mulţimei de case, te împiedici de turnurile bisericei catedrale şi minaretul giamiei din apropiere, care se ridică din vale şi-ţi atrag privirile. Turlelele acestea deosebite, par doi stăpâni împăcaţi, ce se privesc faţă în faţă, prieteneşte, - unul mândru de cucerirea lui, alhtl resemnat înaintea fatalirnţii şi trist de apusul puterei trecute.

Mai' jos, departe, acolo unde Constanţa se apleacă, - trupul uriaş al farului ·îşi înnalţă cercetător capul mititel, de după casele ce vor par'că să-i închidă zarea spre uscat. Portul cu furnicarea hamalilor, cu încrucişarea trenurilor şi cu catargele vapoarelor, se schiţează şters de tot, mai mult o învălmăşeală de umbre nehotărâte, din care se disting numai liniile grele şi drepte ale digurilor.

 

Privirea care dibue nesigur în partea aceia, găseşte în sfârşit un razim de odihnă. Rezervoarele enorme de petrol de lângă tunel, înroşesc subsuoara Viilor. Grădinile de pe deal, împodobesc toată mişcarea şi munca din port, ca o coroană verde, gătită să încunune aspiraţiunile şi strădania neamului românesc.

 

Ochii încântaţi se trag înnapoi, poposind un moment pe turnul elegant al clubului militar. Curăţenia şi distincţiunea cu care se încrucişeaza diferitele alee din parcul clubului, îţi dă impresiunea de grijă şi gust bun.

Constanta - Cercul Militar

De aici privirile rătăcesc, fără să mai dea de un razim deosebit, oprindu-se ici şi colea ca într'o ciugulire. Pe tapşanul din stânga, de unde începe drumul Mangaliei, magaziile de cereale se întind posomorâte. Cimitirul ascuns în verdeaţă, se ghiceşte după drumul de salcâmi, care-I leagă de oraş, ca un vad de uşurare, pe unde se scurge prisosul vieţei. - Pe câmp, afară, se ivesc ici-colo, împrăştiate, acoperişuri curate şi îngrijite de case, ca nişte cercetaşi ai oraşului, cari înaintează şi spionează împrejurimile.

Depozitele de petrol ale societăţilor străine, cresc în lumina soarelui şi coprind podişul de deasupra tunelului, ca nişte gâlci care au năpădit ceafa cuiva.

Locuinţele mahomedanilor pipernicite şi murdare, îşi roşesc ţigla de pe acoperişuri, ca nişte spete solzoase de peşti Ciscaţi. Biserica evanghelică modestă şi demnă, s'arată îmbujorată din stufişulrile verzi ale copacilor dinprejur.

Ochii scapă un moment la drum bătut, în lungul străzei Carol şi-o iau razna la vale ca printr'un făgaş, care taie promotoriul Constanţei de la un capăt la altul.

Mă opresc la Poştă s'o mai văd încă odată, aşa sprintenă şi frumoasă, cum se îmbracă în lumina soarelui ca un templu maur. Privirile însă s'afundă în depărtarea străzei, până nu mai pot alege nimic, din îngrămădirea clădirilor înecate de lumină şi atunci se'ntorc înapoi pe drumul bătut.

În goana revenirei, trec iute pe dinaintea şcoalei cu grădinile şi plantaţiuni bogate,las în urmă hotelu! Continental şi intru cu ochii în grădina publică.

Rătăcesc prin alee, mă opresc pe la chioşcuri şi întâlnesc copii şi slugi. Verdeaţa şi mirodenia florilor, îmi dau aripi de sănătate. Mă trag din grădină peste coama copacilor şi ies iarăşi în drumul care înaintează prăfuit până sub movilă, ca să treacă apoi înainte la Anadolchioi.

Constanţa aprinsă de soare, ca într'o vaporare de flacări mistice, îşi amestecă viaţa şi clădirile în aceiaşi fierbere şi prefacere taincă, din care s'alege triumfătoare lumea nouă, ca o biruinţă a, prezentului, asupra trecutului care moare.

Mulţumit de priveliştea înconjurătoare, de viaţa care tresaltă de pretutindeni, m'am întors cu ochii în răcoarea apelor cari încing orizontul. Marea liniştită, îşi desfăşură măreţ oglinda până în depărtări, unde culoarea se închide şi ajunge albastră verzue, ca o fâşie de întunerec, care leagă zarea apei, de lumina cerului.

Ioan Adam

Constanta Pitoreasca, 1907

 

twitter sharing button twitter sharing button linkedin sharing button

Vizitatori astazi

254
Techirghiol
26.02.2020 22:15
Actual: 7° C
Viteza vantului: 4,6 m/s