Constanta, impresii de călătorie, 1894

Publicat de Aurel Băjenaru, 31 Martie 2019
Timp de citire: 9 minute

Constanţa era ţinta călătoriei nostre. Aici aveam de-a lua parte la congresul studenţilor, a căror membrii sunt universitarii români din tote ţările.

Imprejurarea acesta dă acestei instituţiuni o deosebită însemnătate, cu atât mai vârtos, că afară de Academie nu esistă altă instituţiune, care să susţie in nemul românesc în chipul acesta vie consciinţă de unitate a etnică şi culturală. Convenirea tinerilor români de pretutindenea, schimbare a ideilor, cunoscinţele făcute, raporturile intime legate între toţi etc. aduc folose nepreţuibile, pe care nici cei ce să uită cu ochi răi la acest congres, nu lepot nega. Mai ales tinerii români din ţările subjugate trag folâse îndoite, căci prin participarea la congres li să dă ocasiune de-a cerceta şi cunosce ţara, în care să desvoltă liber toţi factorii vieţii românesci. Tote cele vădute le servesc apoi spre indemn şi le insuflă curajde-a lucra di şi nopte pentru ajungerea idealului, ce-i preocupă. Curajul cresce, forţele li se întăresc, lupta devine mai intensivă, er ţinta se apropie.

Cele 5 dile petrecute în Constanţa au dat acestui oraş o faţă sărbâtorescă, er vieţii de acolo o deosăbită mişcare şi farmec, mai ales, că timpul a favorisat întrega nostră călătorie în mod neaşteptat. Constanţa este un orăşel, situat în inmediată apropiere de Mare. E capitala Dobrogei, anexată la România după resbelul de independenţă dela 1878. Locuitorii sunt în cea mai mare parte Turci şi Tătari, nisce omeni conservatori şi patriarchali, cari fug ca dracul de tămâie de radele civilisaţiunei, ce le vin din partea elementului român. De cât să se civiliseze, mai bine părăsesc cu sutele Dobrogea, spre a să aşeda în Turcia, unde pot continua viaţa-le patriarchală şi primitivă.

Altcum statul le face tot hatârul. Ii primesce în oficii. Le susţine scoli, unde se propune limba şi religiunea lor mohamedană , la care ţin cu un fanatism fără margini. In Constanţa posed mai multe case de rugăciune numite „geamii". Am cercetat două.

Giamia constă din un edificiu de petră rotund. In nemijlocita lui apropiere să ridică un turnuleţ de tot rotund şi îngust, făcut din petră cioplită. In interiorul turnului să află nesce trepte, cari duc în tâmaţul din jurul turnului, de unde de mai multe ori pe di strigă un Turc, preamărind pe „Allah" D-deul lor şi dând totodată signal pentru începerea serviciului divin. 

Interiorul templului este spaţios, forte curat şi afară de unele inscripţii turcesci şi de covorele de pe jos, lipsit de ori ce ornament. Vis â vis de Intrare să află în fruntea templului nesce trepte de lemn. cari duc la un fel de amvon, de unde Hodja — preotul — conduce serviciul. De-asupra tindei să află un cor, care însă nu servesce de alta, decât de locuinţă şi de culcuş servitorului, căci în ambele geamii am vădut câte-un aşternut şi mai multe ghete. La intrare toţi să desculţă şi lăsându-şi încălţămintele în tindă, întră în geamie, să aşadă jos în mod turcesc, apoi din când în când er să scolă, fac cu multă evlavie mătănii, gesticulaţiuni şi alte mişcări neînţălese, de sigur la adresa lui Mahomed.

Conservatismul esagerat al acestui neam împedecâ în mar e măsură mersul progresului. Aci zace justificarea amărăciunei faţă de Muscali. Aceştia au răpit României Basarabia cu o estensiune de 8,400 km fj şi 136.600 locuitori, dar care erau cei mai bogaţi şi mai inteligenţi Români şi i-au dat Dobrogea, ce-i drept cu 13,210 km • dar cu 110.000 locuitori în mare parte străini de noi şi în o stare atât de primitivă, pe care trebuie s'o vedi, ca se ţi-o poţi închipui.  Afară de aceea pământul Dobrogei e în mar e parte mocirlos şi necultivat. 

Umblând prin Constanţa îţi atrage la primul moment atenţiunea un contrast teribil. Aci observi o vilă,un edificiu modern, care ar face onore ori cărui oraş europén, ér inmediat lângă el o casă orientală, turcescă, josă, scundă, negrijitâ şi acoperită cu cirepuri — în formă de scoc, — cari la noi să aşadă numai pe dungile coperişului.

Ultima-ţi pare cu atât mai urîtă cu cât prima e mai frumosâ şi mai măreţă. "Contraria juxta se posita eo magis ellucescunt".Aceste rînduri ne oferă un tablou despre lupta, în care să află primitivismul cu spiritul de progres, représentât prin elementul român civilisatoric.

Dintre lucrurile mai remarcabile merită amintire „statua lui Ovidiu", mort în esil din mânia împëratului sëu în acest loc. numit în timpurile vechi Tomis; „monumentul soldaţilor Francesi" , muriţi pentru patrie în resbelul crimeic din 1853—54; „Hotelul Carol I.",.cu posiţia-i romantică, cu întocmirile cele mai moderne şi admirabile, dar şi cu preţuri piperate. O chilie costă preste 14 lei la di. Apoi  "Villa prinţului Grigore Brătianu'" preşedintele de onôre al congresului, despre care am audit, că în marele proces cu Gorceacoff a câştigatla 60 miliône franci.

Acest bărbat în vrîstă şi onorabila-i soţie au luat parte cu o esemplară paciinţă la tôte lucrările tinerimei, în mijlocul căreia de repeţite ori s'a fotografiat. De o deosebită frumseţă este "Cheiul Mârei-negre" provădut dinspre mare cu întâriturâ de piatră, ér sus cu bance de şedut, cu o şosea curată şi cu arbori încă tinerei, cu chioşcuri şi cu un salon de cură mai mare , în care s'au ţinut şedinţele, balurile şi concertul. 

Nimic mai admirabil decât a vedea de pe acest cheiu răsăritul sorelui. Nainte-ţi stă un imens nemărginit de apă, oare produce un vuet, un murmur misterios. Imprejurimea-ţi devine cu atât mai tainică, cu cât te simţesci transportat într'un templu vast, unde un cor nevădut întoneză cântări neînţelese. Lumina candelabrelor ceresci devine tot mai puţin intensivă, cu cât semicercul de raze roşii din punctul cel mai estrem al orisontului se măresce.Acesta e sorele, care eşind din mare la început numai ne suride şi ochiesce, er mai târdiu apare în totă sfinţenia şi splendorea sa, luminând calea nedefinită a vaporelor ce încrucişară marea.

Ceriul albastru şi senin, aureola de diferite colori a sorelui, centrul plin de foc şi verdele întunecat al mărei, împistriţat de stropii albi aruncaţi de valurile spumegânde, pe care plutesc nai cu pânză întinse, dau un tablou feeric.Acest tablou te înşală se te încredinţezi pe câteva moment e întinsei şi capriţiosei mări. 

Un turc din apropiere profită de amăgirea nostră şi ne primesee in luntrită sa. Abia aşedaţi în barcă şi mare a începe a se juca cu noi, cum să jocă vântul cu o frundă uş6râ, aruncându-ne din val in val. Ne cuprinde frica ca pe apostolul Petru, căci credeam, că acum, acum ne cufundăm în vârtejul, ce ne îneunjorâ. Toţi esclamăm ca cu o gură : "'Napoi turcule, că ne prăpădim", dar asigurările lui, că e esclus pericolul  pe cât timp e el în mijlocul nostru, ne-a înseninat disposiţia. 

Aurică întoneză :

„Barca pe valuri saltă uşor

Inima-mi bate plină de dor. . .

; er altu-i răspunde cu poesia poporală :

„Duce-m'aş şi m'aş tot duce

„Dor se nu me mai apuce ...

Astfel ne-am primblat pe întinsul mărei, dar în curând ne-a eşit tot dorul din piept şi a început a  ne bate inima, nu de dor ci de frică, căci am observat, cum în ore-care depărtare îşi scoteau delfinii din apă trupul monstruos. Ese unul, es doi etc. Frica cresce, mai ales că  ne-a venit în minte totă zoologia mărilor, cu toţi jivinii  mari şi mici.

Perdând încrederea în turc prindem înşine lopeţile şi mână băiete spre ţărm. Ajunşi la liman am respirat mai uşor asigurându-ne reciproc, că nu va mai fi mâne, când ne vom primbla cu luntrită pe mare. De să ridica vr'un delfin cu noi în spate ne aflam perirea în mijlocul valurilor ori în pântecele vr'unui pesce, care sigur n'ar fi fost aşa mărinimos ca şi chitul lui Iona să ne depuie la mal, fie şi a treia di. 

Ilie din Urseni

Randunica, 1894

In imagine Monumentul Soldatilor Francezi din Constanta inaugurat in 1894, fotografiat de Anatole Magrin. In urma sapaturilor la noul cazino (1892) au fost descoperite ramasite omenesti, uniforme, etc. atribuite soldatilor francezi decimati de ciuma in timpul Razboiului Crimeii in 1854. Primaria a oferit Frantei un teren pentru a servi ca osuar si unde a fost amenajat si monumentul.