Cover Image

CONTRABANDISTII

Publicat de Aurel Băjenaru, 1 August 2020
Timp de citire: 6 minute

Când mai erau două ceasuri până la crăpatul zorilor, nenea Vasile Movilă sărise ca fript din aşternut.

Prin somn auzise bâzaîtul gândului care i cernea dram cu dram grija hotărârii ce-şi luase : Pleca la Sulina după marfă. De ce se ducea la Sulina şi nu la Chilia Nouă, sau la Galaţi? Răspunsul acesta ţi l-ar da chiar şi un copil de pe la noi: Pentru că Sulina-i «porto-franc» şi aşa, cu puţină fereală, poţi scoate marfă mai eftină, lără a mai plăti taxele impuse prin legile şi taxele vamale. Desigur, lucrul acesta e cu oarecare greutate ; dar dacă te pui bine cu santinelele, mai arunci ici şi colo câte un bacşiş, treaba se face de minune şi nu te prea costă mult. Mai toţi oamenii de prin prejur, fac în chipul acesta. Când au de făcut târgueli, de o pildă ; zahăr, cafea, orez, untdelemn, stofe pentru haine, americă, pânză, se sue în barcă şi peste două zile se întorc încărcaţi cu de toate. Bine înţeles că statul păgubeşte ceva, dar cine nu caută să trăiască bine chiar de pe spinarea statului?

Nenea Vasile Movilă rumega în gând această cugetare. Cocoşii cântau afară apropierea zorilor care rumeneau marginea cerului, chenăruită de o geană subţire de nouri. Lângă port era casa Iui Ivan Popov, un lipovean îndemînatec la strecurarea mărfurilor de contrabandă. Nenea Vasile avea vorbă cu lipoveanul să meargă el cu barca să-i aducă marfa de la Sulina. Găsi pe lipovean la bărci, aşezându-şi vâslele şi pânzele nouipuse pe catarguri.

— Dobre utru Vania !

— Dobre zdarovlea , ii răspunse lipoveanul tot pe limba lui.

— Ei, ce zici, avem vânt Vaniuşa?

— Avem puţin, dar am luat amândouă pânzele, aşa că, oricum. tot prindem...

Se suiră în barcă, care deslegată porni uşor după curentul apei. Lui nenea Vasile i se bă­tea ochiul stâng. — «Ce-o mai fi» se gândi el. Îşi făcu crucemurmurând : — «Cu D-zeu înainte»...

Vania desfăşură pânzele ce se umflară molatec la adierea unui vântişor răcoros. Drumul dură o bucată bună. Pe la toacă ajunseră la Sulina. Au legat barca de parâma unui vapor ancorat şi porniră în oraş să se înţeleagă cu negustori din preţ asupra mărfii. Rămâneau noaptea în oraş, ca a doua zi să încarce barca şi tot pe înoptate să iasă din Sulina.

Au adus lăzi cu zahăr, două tinichele cu untdelemn de masline, suluri de postav bun, topuri de americă şi mărunţişuri cari se cer la o prăvălie. Am uitat să vă sp un că nenea Vasile Movilă ţine prăvălie cu de toate şi vinde cel mai convenabil dintre toţi negustorii de la noi. Ii şi dă mâna omului, să vândă cu preţ mai scăzut decât ceilalţi, cari nu prea au putinţa să se procopsească în felul său. De aceia îl cam pizmuiau negustorii şi i o prooroceau mereu :

— Lasă că odată o dă el de dracu ! Urciorul nu merge de multe ori la apă...

Şi, se vede că aşa a fost să se adeverească şi de data asta în­ ţelepciunea unei zicale bătrâneşti. Cam pe când începuseră să se aprindă luminile, oamenii noştri îşi găteau barca de plecare.

Soldatul din port, vechiu cunoscut al lui nenea Vasile, le dădu drumul şi omul nostru recunoscător îi dădu bacşiş un pol de parale. Când să pornească sentinela le spuse:

— Feriţi-vă să nu vă miroase copoii de la vamă !

Barca era zdravăn încărcată. Ieşind din Sulina, o luară pe coasta Mării până la mila 2 unde se făcea o gârlă pe unde intrau in baltă. Trăgeau amândoi la vâsle, cu putere. Le era greul până intrau în baltă. De aici stufărişul le era bun ocrotitor.

— Bre Vasile, mi se paie că ne-au mirosit urma. Văd în urma noastră înnegrind o barcă. Să nu fie cineva de la vamă.

Ss puseră amândoi să tragă cu voinicie la vâsle. In adevăr, era o barcă cu motor care-i luase din urmă. Acum înaintau şi mai greu, căci curentul apei le era împotrivă. La pichetul de grăniceri coborâră doi vameşi şi luând cu ei patru grăniceri porniră la fuga pe marginea gârlei.

— Ce facem Vania? Ne-au prins copoii ! Ii bocluc, dacă ne găsesc cu marfa asta în barcă. Luăm amendă — pe puţin de două sute de mii de lei, şi închisoare, iar, vreo doi trei ani...

— Să aruncăm ceva marfă ca să mai uşurăm barca.

Câteva lăzi cu zahăr rămaseră să se topească în fundul apei. Apoi tinichelele cu untdelemn de măsline. Nenea Vasile oftă secetos, plin de năduf. Vedea cum i se ducea la fund marfa şi cu ea banii băgaţi în ea. Sentinelele cu puştile în mâini alergau gâ­fâind. Sulurile de stofă plutirăpe faţa apei, împreună cu america şi pânza.

— Bade Vasile, să nu ne afle, acum cine suntem. Dacă lăsăm barca ne doscoperă după numărul «rolului». îşi îndoiră puterile şi se depărtară în stufă­rişul des al bălţii. Urmăritorii dacă văzură că s'au aruncat sulurile, nu mai continuară goana. Se mulţumiră cu prada fără a mai face victime... Târziu când se aflau în inima bălţii de ghiol, le căzură vâslele din mâinile moleşite de oboseală.

— Uf !! răsuflă uşurat Vania Lipoveanul, care nu pierduse nimic.

— Of !! şueră sfârşit nenea Vasile, care îşi lăsase în apă o avere băgată în marfă.

Când se află despre această păţanie, negustorii ceilalţi zâmbiră cu răutate, mângâindu-l cu făţărnicie :

— De... aşa se întâmplă ! Urciorul nu merge de multe ori la apă, că ori se sparge, ori se crapă...

D.I. Dogaru

Cultura Poporului, 8 iunie 1930

twitter sharing button twitter sharing button linkedin sharing button
Techirghiol
14.08.2020 23:31
Actual: 23° C
Viteza vantului: 4,1 m/s

Vizitatori astazi

317