Contrabandiştii pe Dunăre

Publicat de Aurel Băjenaru, 3 August 2020
Timp de citire: 8 minute

Cand am plecat să intreprind ancheta in legătură cu contrabandiştii de pe Dunăre, n-am găsit in toată Delta Dunării o călăuză, care să-mi dea unele informaţiuni, ori să mă dumirească asupra unui fapt destul de curios.

La rascrucea drumurilor cari impresoară lunca bălţilor Lişteava, Greaca şi Gostinu, satul cu contrabandişti sunt croite in inima zăvoiului de sălcii şi anini, şerpuind printre desişurile tufelor patru cărărui ce se bifurcă in apropierea celui dintaiu pichet grăniceresc.

Legendele ventilate in sanul populatiei locale spun că două din aceste cărărui serviau pe vremuri transportului de carne vie. In asemenea ocaziuni traficanţii se identificau a fi servit Sultanului dela Istambul care avea ca reprezentant demn pe Irimanu Paşa, perfect admirator al frumuseţii feminine.Acest paşă afemeiat peste măsură, rămas in floarea bătraneţelor un’ romantic convins, s’a distins mult in cadrele atribuţiunilor sale, astfel că ţărănimea l-a zugrăvit in fel si chip.

Dar de atunci şi pană astăzi s’au scurs 400 de ani. Satul Gostinu a devenit acum un sat de contrabandişti veritabili. Nu există ţăran care să nu se fi molipsit de hasardul contrabandei. Mătasea, odată cumpărată din Rusciuk, Vama sau Nicopole, e menită să străbată in lung şi lat pădurea de răchiţi situată in preajma Vadului Roşu. Prin acest punct, patrulele trec rar şi contrabandiştii ştiu să speculeze lucrurile.

Dupa ce marfa a fost cumpărată, cineva dă de veste celorlalţi că in ziua hotărată trecerii, toţi cei care iau parte la asemenea operaţie să fie prezent la locul indicat, drept ce mai ferit şi la ora potrivită, fixată prin bună inţelegere, adică atunci cand soldaţii nu patruleaza.

Patru lotci stau inşirate dealungul debarcaderului. In cateva ascunzişuri membrii inarmaţi, chirigiul ce transportă apoi marfa la Bucureşti şi insfarşit, restul contrabandiştilor, avand misiuni speciale.

Un şuerat prelung, ca de pescăruş intarziat, anunţă că marfa se află pe Dunăre şi că preparativele să se incheie cu febrilitate. Altminteri, riscul e prea mare, forţele incep să se irosească treptat, iar primejdia devine de fiecare clipă ce trece inevitabilă.

Mi-a povestit un ofiţer, căruia dealtfel d-v. trebue să-i datorati recunoştinţa de a putea citi randurile de faţă, că soiul contrabandiştilor fantomatici, porecliţi „diplomaţi" a ajuns să fie consacrat in coloanele ziarelor străine. Trucurile la cari ei recurg sunt pe bună dreptate ingenioase.

,,Intr'o zi, imi spune ofiţerul — voiam să insoţesc patrula. Al doilea pichet fusese de dinainte revizuit, insă nu strica o mai amplă recunoaştere. Eram inarmat pană'n dinţi. Am plecat deci hotărat, ca după ce voiu termina mica mea inspecţie, să ma reintorc fără zabavă, cand la o distanţă bunicică de drum aud o şuerătură, apoi alta, par'că in acelaş interval şi par'că tot atat de prelung. Am rămas pe loc. Comandai soldaţilor să inainteze in direcţia de unde auziseră şuerăturile, insă pe marginea răchitelor, astfel că sgomotul paşilor noştrii să ţie acoperiţi de mugetul talazurilor apei.

Mărturisesc sincer că nu mă aşteptasem la o captură aşa din senin. In momentul cand am ajuns langă lotcile cu marfă, am ridicat carabina la ochi şi i-am somat. Dar o parte din povara transportului fusese instalată in căruţă, iar chirigiul inţelegand pericolul ce-l pandea, a dat bici cailor. Am comandat foc. O salvă de gloanţe răsună, dar in acelaş timp gloanţele fugarilor imi trecură pe langă urechi.

După vreo jumătate oră şi după ce soldaţii legaseră cobză pe membrii bandei, căprarul care insoţise patrula veni gafaind spre mine şi-mi arătă că-l prinsese pe căruţaş.

Privi oarecum stingherit la omul din faţa mea. Un ţăran habotnic, cu părul valvoiu in cap şi cu pomeţii obrajilor pronunţaţi, trădă ură şi viclenie. Pedeapsa nu-l emoţiona prea tare. Primise doar „onorariul". Şi acest „onorariu” se ridica la cel puţin 30.000 lei. Misiunea lui se reduce la transportul mărfei pană in apropierea şoselei Bucureşti-Giurgiu (langă Călugăreni) de unde, era aşezată apoi in automobilele ce aşteptau acolo, conform consemnului. Roţile căruţelor cari facilitează transportul sunt invelite cu fan, pentru ca să nu facă sgomot. Orice scartăit devine o primejdie care păgubeşte pe contrabandişti cu milioane de lei. In ziua acea eram copleşit de emoţie. Făcusem o captură pe gustul şefilor mei. M'am apropiat de caporal şi l-am imbrăţişat.

FEMEILE CONTRABANDEI.

Femeile au avut totdeauna un rol insemnat in contrabandă. In ţara noastră ele s'au evidenţiat in scurt timp, făcand insă dovada unei desvoltate prezenţe de spirit şi unei surprinzătoare abilităţi. Datorită acestor calităţi, ele au reuşit să-şi facă o meserie extrem de bănoasă.

Femeea a ştiut să stabilească o performanţă pură, ori să creeze ceva nou, prin spiritul ei practic. In contrabandele de mătase, unde e căutată, mai cu deosebire, femeea a devenit mijlocul eficace ce inlesneşte transportul fraudulos, condus pe căi mult mai ferite şi sigure.

In afara trucurilor pe care lumea le cunoaşte, contrabandiştii işi croesc altele pe zi ce trece mai ingenioase. Covoarele persane nu sosesc in ţară exclusiv prin vamă. Atunci cand contrabandiştii asortaţi cu numeroase comenzi nu găsesc prilej bun pentru trecerea lor peste graniţă, recurg la nişte procedee foarte curioase şi riscante. Covoarele persane sunt aruncate pe apă, iar furia valurilor, după ce le-a săltat indeajuns deasupra curenţilor ei, le aduce la ţarm, unde contrabandiştii le pescuesc cu instrumente special construite.

Vine apoi randul contrabandiştilor de pietre preţioase. Ele sunt varate cateodată in talpa ghetei; gheata se face cu talpă dublă, ortopedică. Prietenul care ne-a desvăluit tainele contrabandiştilor, ofiterilorde grăniceri ne-a spus cateva cuvinte şi despre femeea contrabandistă.

„In vara anului trecut-incepe d-sa am fost martorul unui caz straniu. Cu prilejul vizitelor mele repetate in satele din apropierea pichetului, făcusem cunoştiinţa unei distinse doamne din Bucureşti care pretindea că venise acolo să se recreeze.

Tanara, elegantă, de o frumuseţe răpitoare, d-na m-a rugat s'o invit la mine acasă pentru a o prezenta unui prieten. Am petrecut cateva ceasuri minunate, iar cand la plecare am invitat-o şi pentru a doua zi, doamna a intrebat: „maine cine e de serviciu ? După aceasta s'a petrecut un fapt neaşteptat. In preziua vizitei camaradul meu primi o scrisoare, avand in colţul drept al plicului, admirabil imprimat, un punct negru ca o aluniţă pe obraz. N'am dat prea multă atenţie acestui fapt. Dar a doua zi, cand doamna a venit iar, am observat o oarecare schimbare şi mi s'a părut chiar că remarc sub vălul ce-i acoperea fata o aluniţă neagră. incepusem să mă bat cu gandul că această femee ar putea plănui ceva ascuns.

Ce-ar putea pune la cale ? lata intrebarea care mă obseda S'a scurs o săptămană dela intamplarea cu plicul. Eu continuam să fiu optimist in ciuda neliniştei camaradului meu Auzisem că doamna pleacă la Bucureşti şi nu mi se părea deloc normală această intorsătură. Venise să-şi ia rămas bun. Era foarte abătută. Am plecat in inspecţie, după doua ore şi am isbutit să zădărnicesc un transport al contrabandiştilor de mătase. La inapoierea mea, doamna plecase. Sosi şi camaradul meu care mi-a arătat un bileţel pe care i-l strecurase in mană doamna necunoscută la despărţire şi pe care scria adresa ei dela Bucureşti.

Cateva zile mai tarziu, ziarele au semnalat arestarea unei contrabandiste care a fost pusă in libertate mai apoi, din lipsă de dovezi suficiente.

In fotografia care a apărut in gazete am recunoscut pe tovarăşa noastră. După cateva luni, am intalnit-o in Capitală. Era tot atat de frumoasă, tot atat de elegantă şi zambetul ei era tot atat de cuceritor. Privind-o insă cu atenţie, am constatat că-i dispăruse aluniţa de pe obraz.

MANOLE RĂDULESCU

Realitatea Ilustrata, 5 August 1936